Revista editorialelor, 3 februarie

Rodica Ciobanu atrage atenţia în Gândul despre ce ne-ar putea aduce ceea ce ea numeşte "reforma băsesciană". "În legislatura următoare, vom avea 300 de parlamentari, în loc de 450, o singură Cameră, în loc de două, şi, nu este deloc exclus, doar două partide parlamentare, în loc de patru.

Preşedintele Băsescu mărturisea, mai demult, că i-ar plăcea ca, în Parlamentul României, să existe doar două partide, care să alterneze la putere. Uninominalul "pur" este singura metodă de curăţare a scenei politice, ea ejectând, în afara legislativului, formaţiunile cu forţă redusă. Ar avea de câştigat, aşadar, doar PD-L şi PSD, bine organizate şi cu o pondere electorală de 30 la sută.

Reforma băsesciană e ca o scamatorie frumos jucată, când iluzia te împiedică să vezi că obiectele din pălărie sunt, de fapt, aceleaşi. Din păcate, nemulţumirea faţă de politică este atât de mare la noi, încât şi o reformă-farsă ajunge a fi preferată stării de fapt şi luată de bună." - încheie editorialista.

"Mai uşor cu botezurile!" - este titlul pe care Ion M. Ioniţă îl dă editorialului său din Adevărul. "Oricât ar fi de greu de crezut, România are una dintre cele mai aspre legislaţii anticorupţie din Europa, care ar fi trebuit să bage spaima în corupţi. Nu s-a întâmplat aşa. Corupţia a rămas pe agenda internă, dar şi pe agenda Uniunii Europene, care ne monitorizează.

De ce mecanisme care la alţii funcţionează la noi prind rugină şi se înţepenesc rapid? - întreabă editorialistul. Şi răspunde tot cu o întrebare: "câţi politicieni de top sau persoane importante din anturajul puterii din ţările mai puţin corupte au cumetrii în mediile interlope? În Occident, simpla asociere a unui personaj politic cu indivizi nefrecventabili duce la demisie.

Într-o societate bizantină ca a noastră, când toată lumea vede la televizor cine cu cine chefuieşte, mai are cineva curajul să se prezinte cu mandat la uşa cumătrului? Până să umblăm la fineţurile Constituţiei, să ne mai preocupăm şi de grosimea obrazului." - îndemnă Ion M. Ioniţă.

Din Evenimentul Zilei, Horia Ghibuţiu, aruncă o privire critică spre "Cel mai amuzant stat din Uniunea Europeană", aşa cum îşi şi intitulează el editorialul. Este vorba desigur de România, unde, "dacă nu eşti „pe sticlă” nu exişti", constată editorialistul. Partea bună este că micul ecran e singurul loc în care clasa politică pare să fraternizeze, căci politicienii absentează într-o veselie de la lucrările parlamentului, dar nu lipsesc nici în ruptul capului de la televizor.

Parlamentul preferă să ia în discuţie legea pensiilor şi a educaţiei naţionale, abia după ce îl cheamă la ordine pe şeful meteorologilor, pus să dea seama în faţa aleşilor neamului privind discrepanţa dintre iarna blândă care fusese anticipată şi omătul cât casa din teritoriu. Glumeţul stat măreşte preţul medicamentelor de ziua păcălelilor.

Tot aici, Ministerul Sănătăţii vrea să stârpească apetitul populaţiei pentru hrana nesănătoasă, în schimb taie orice chef provocând scumpirea tuturor alimentelor. Aceasta este ţara în care reforma pune industria la pământ, progresul readuce serviciile publice de sănătate, cultură şi educaţie la nivelul anilor ‘70, iar institutul care constată toate aceste involuţii are în titulatură proiecte, inovaţie şi dezvoltare. Ce s-o mai lungim, e cel mai amuzant stat din Uniunea Europeană. Cu o menţiune: nu te poţi amuza decât dacă priveşti din afară.