Revista editorialelor, 3 decembrie

Editorialiştii ziarelor centrale analizează situaţia de pe piaţa imobiliară de la noi şi comentează subiectul principal al acestor zile în presa mondială, "cazul Wikileaks".

"Investiţii imobiliare după ureche" - se intitulează editorialul lui Lucian Pop din Adevărul.

Un studiu al unei companii arată că, la începutul acestui an, în Bucureşti erau 10.000 de locuinţe noi finalizate, dintre care au fost vândute, până în prezent, mai puţin de un sfert.

Este evident că odată cu înrăutăţirea situaţiei economice, apetitul pentru achiziţii a scăzut considerabil şi, pe cale de consecinţă, s-au diminuat şi vânzările.

Însă şi lipsa de viziune, amatorismul şi lăcomia unor dezvoltatori imobiliari au contribuit din plin la prăbuşirea pieţei.

Mulţi au crezut că pot construi oricum şi oriunde pentru că de vândut vor vinde.

La acea vreme, datorită băncilor care acordau cu lejeritate credite - detaliază Lucian Pop - o locuinţă sau un teren nu stătea pe piaţă mai mult de câteva zile.

Recesiunea a aşezat însă lucrurile. Oamenii au devenit mai precauţi, iar dezvoltatorii, mai calculaţi şi mai responsabili.

Şi Victor Rotariu scrie, în Gândul, despre piaţa imobiliară. În Capitală sunt 7.000 de apartamente noi care sunt nevandabile, adică pe care nimeni nu vrea sa le cumpere la preţul de acum.

Cu o excepţie: cutia de chibrituri.

Din cele 2.300 de apartamente noi vândute anul acesta în Capitală, 1.800 au avut preţuri sub 90.000 de euro, ceea ce înseamnă, dupa cum era şi normal, că s-au vândut fie cele cu suprafeţe mici, fie cele puţin mai mari dar care sunt poziţionate prost sau nu sunt finisate cum trebuie.

Una peste alta, salvarea dezvoltatorilor a fost cutia de chibrituri, de dimensiuni "comuniste".

Momentan, în criză - încheie Victor Rotariu - cutia de chibrituri este nepreţuită. Şi pentru clienţi, şi pentru dezvoltatori.

"Cazul Wikileaks" apare şi în editorialul lui Cristian Câmpeanu din România Liberă.

Co-fondatorul site-ului, Julian Assange, cel care a pus pe piaţă sutele de mii de documente secrete, crede că acestea sunt o dovadă zdrobitoare a duplicităţii americane, a cinismului Washington-ului.

Doar că - avansează editorialistul o opinie interesantă - documentele dovedesc exact contrariul.

Diplomaţii americani apar în urma acestor scurgeri ca un corp profesionist care ştie să cultive relaţiile cu persoane relevante în ţările de rezidenţă şi care poate oferi decidenţilor politici de la Washington un tablou exact al situaţiei din ţarile respective. Adică exact ceea ce ambasadele ar trebui sa facă.

Documentele arată că lumea reală este un loc periculos şi complicat, populat cu lideri politici corupţi şi iresponsabili. Este un loc în care conflictul e mai curând regula, iar pacea excepţia.

E o lume cu multe probleme, pe care - încheie Cristian Câmpeanu - în calitatea ei de reprezentantă a unicei suprputeri, diplomaţia americană încearcă să le rezolve.