Revista editorialelor, 27 iulie

Rezultatul reformelor marca Boc: salariile plătite cu porţia - scrie Victor Rotariu în editorialul pe care îl semnează în Gândul.

Sufocat de un deficit pe care cabinetul Boc nu îl poate controla şi aflat foarte aproape de momentul în care băncile vor refuza să îi mai dea bani pe datorie, bugetul statului stă să crape.

Nu va fi vorba despre faliment, ci, pur şi simplu, despre faptul că statul nu va mai avea bani cu care să plătească pensiile, salariile, sau facturile la curent ale şcolilor şi spitalelor integral sau la timp.

Ce va face guvernul Boc atunci? Cum va plăti salarii şi pensii fără bani? - se întreabă Victor Rotariu şi tot el explică - Un TVA mai mare decât cel de acum nu ar avea sens, scăderea consumului şi explozia evaziunii anulând orice efect benefic pentru buget, iar majorarea cotei unice, fie că e pe profit, pe venit sau ambele, ar echivala cu o recesiune continuă mulţi ani de acum încolo.

Toţi bugetarii vor avea timp de şase luni salarii mai mici cu 25% pentru că executivul nu a fost în stare să concedieze în anul electoral 2009 măcar nepoţii şi nepoatele colegilor de coaliţie, de ieri şi de azi.

Majorarea TVA, care s-a tradus imediat în scumpiri, le-a tăiat şi mai mult din puterea de cumpărare.

Vlad Stoicescu tratează în editorialul său din Evenimentul Zilei subiectul autonomiei ţinutului secuiesc.

Poziţia adoptată de László Tökés cu privire la posibila autonomie maghiară în Ardeal îngroaşă rândul semnalelor pe care le înţelegem precar, dar le dezbatem copios.

Suferim la capitolul argumente din două motive: istoria românească de manual ne-a răpit luxul lucidităţii, iar propria noastră expertiză comunitară subminează orice efort de a-i convinge pe alţii că problema sunt ei, nu România.

Faptul că suntem complet nepregătiţi să acceptăm natura compozită a României şi, eventual, instituţionalizarea unei realităţi pe care o evităm cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, nu elimină din peisaj eşecul de proporţii al integrării minorităţilor.

N-am reuşit s-o facem cu maghiarii, nu reuşim s-o facem nici cu ţiganii şi, după toate datele, nici măcar noi nu ne simţim prea confortabil în propria noastră construcţie socială.

Acelaşi subiect - autonomia maghiară în Ardeal - este abordat şi de Sabin Orcan în Adevărul.

El scrie că recentele afirmaţii ieşite din gura dlui Tökés au fost traduse ca o adevărată «declaraţie de război».

Numai că apelul de mobilizare a secuilor însetaţi de „autonomie" aparţine unui vicepreşedinte al Parlamentului European.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, crede editorialistul, este nu ce a urmărit dl. Tökés când a redeschis discuţia legată de Ţinutul Secuiesc, ci mai degrabă dacă discursul său şi replicile care i-au urmat n-au făcut decât să îngroape şi mai adânc subiectul autonomiei.

De care n-are nevoie doar Harghita-Covasna, ci şi Banatul, Moldova şi, de ce nu, Muntenia.

Şi când spun autonomie, nu mă gândesc la etnia populaţiei majoritare, ci la independenţa autorităţilor locale faţă de cele centrale, conchide Sabin Orcan.