Revista editorialelor, 25 octombrie

De ce supravieţuieste Guvernul Boc, îşi intitulează editorialul pe care îl semnează în Adevărul Ovidiu Nahoi.

Multa lume se întreabă astăzi dacă guvernul Emil Boc va rezista moţiunii de cenzură. Ca şi cum acest guvern ar fi ţinut în viaţă de majoritatea parlamentară, de partidul de guvernământ sau de şeful statului.

Mai degrabă, guvernul Emil Boc este ţinut în viaţă de lipsa unei alternative credibile, crede editorialistul.

Partidele de opoziţie nu reuşesc să se pună de acord nici macar în privinţa unei viitoare formule guvernamentale, ce să mai vorbim despre program de ieşire din criză. Dar, mai mult decât atât, guvernul Boc este ţinut în viaţă de lipsa de reacţie a unei societăţi lipsite de proiectul în care să creadă, mai crede Ovidiu Nahoi.

Dan Cristian Turturică, scrie în editorialul din România liberă despre prăbuşirea încrederii populaţiei în PDL. El crede că acest lucru nu se datorează doar campaniei mediatice agresive duse de televiziunile oamenilor de afaceri isterizati ca au fost tăiaţi de la porţia de bani publici cu care se învăţaseră.

Şi nici doar liderilor de sindicat care dirijează protestele de stradă si grevele după cum le dictează afiliaţiile politice şi interesele financiare.

Marea problemă a principalului partid de guvernământ, crede editorialistul, este că foarte mulţi români nu cred că măsurile dureroase pe care statul le ia acum garantează că în viitor vom trai mai bine.

Totul pleacă de la modul în care statul îşi ajustează cheltuielile.

Pentru că această operaţiune extrem de dureroasă să nu alieneze pe toata lumea - aşa cum s-a întâmplat -, ea ar fi trebuit să se ghideze după două principii. Primul: să nu îi afecteze deopotrivă şi pe funcţionarii performanţi, şi pe cei slabi. Al doilea: să fie însoţită explicit de un program îndrăzneţ de creştere a performanţelor administraţiei, mai crede Dan Cristian Turturică.

În Gândul, Cristian Tudor Popescu scrie în editorialul despre învăţătoarea Cristina Anghel aflată în greva foamei de două luni.

Doamna Anghel i se pare editorialistului o femeie cu cap şi cu inimă, care gândeşte şi trăieşte ce spune şi are curaj şi credinţă.

Gestul ei este unul Uman nu Politic, oricât ar încerca partidele să-l folosească sau să-l nege.

Editorialistul crede că învăţătoarea îşi va da seama până nu este prea târziu că greşeşte.

El o îndeamnă să se ridice din patul de spital şi să dea o altă întrebuinţare curajului, cinstei şi forţei interioare: să meargă în stradă, în primele rânduri, la protestele de stradă care au loc aproape zilnic.