Revista editorialelor, 23 august

Editorialiştii ziarelor de astăzi lansează în discuţie soluţii despre care cred că ar putea să amelioreze starea sistemului de sănătate de la noi.

O primă sugestie are, în Evenimentul Zilei, Mircea Marian.

Dacă în România este o lipsă atât de mare de cadre medicale - nu doar medici, ci şi asistente şi infirmiere - de ce nu deschidem piaţa muncii pentru cei din afara Uniunii Europene?

Oricât de tristă ar fi România, trebuie să existe medici buni din ţări mai amărâte decât a noastră care ar prefera să lucreze aici.

Problema este însă că medicii străini, pentru a putea profesa în această ţară, au nevoie de avizul Colegiului Medicilor.

Ori eu cred - mai zice Mircea Marian - că există o castă superioară în rândul corpului medical - profesori universitari, directori de clinici, cu legături strânse în zona comerţului cu medicamente şi în mediul politic - care blochează atât apariţia noii generaţii de medici români, pe care îi ţin în regim de eternă ucenicie, cât şi importul de medici din străinătate.

Editorialistul ziarului Adevărul, Ovidiu Nahoi continuă ideea.

Sistemul stă pe baze bolnave. Interesele distribuitorilor de materiale sanitare şi medicamente se împletesc, firesc, cu mercurialul ştiut de orice bolnav care intră pe poarta spitalului.

Aşa se ajunge ca, într-un spital oarecare, un litru de ulei pentru bucătărie să coste de două ori mai mult decât pe raft la hipermarket, în timp ce materialele sanitare sunt de proastă calitate, neconforme cu normele europene.

Sănătatea e subfinanţată. Dar de pe urma ei, la bază se trăieşte binişor, iar sus se fac averi colosale.

Şi atunci - întreabă Ovidiu Nahoi - de ce, oare, metoda de coplată, care măcar ar albi banii care circulă în spitale, este refuzată tocmai în interiorul sistemului? E şocant că nici vieţile furate ale celor mai nevinovaţi dintre noi nu au zguduit conştiinţe în sistem.

Ovidiu Pecicanextinde discuţia în România Liberă.

N-am auzit încă pe nimeni să vrea să taie răul de la rădăcină.

Nici ministrul Sănătăţii nu şi-a cerut scuze în faţa naţiunii că a consimţit şi consimte la distrugerea sistemului pe care se presupunea că îl păstrează în stare funcţională, nici premierul şi nici preşedintele.

Primarul Bucureştiului nu socoteşte nici el că ar trebui să plece privirile şi să ispăşească în vreun fel.

S-a socotit că tăierile de capete subalterne vor fi suficiente.

Şi, nici Biserica - încheie Ovidiu Pecican - nu a dat vreun comunicat prin care să denunţe celebrările de serbări creştine la locul de muncă, în timpul serviciului, cu preţul vieţii unor inocenţi.