Revista editorialelor, 22 iunie

Întâlnirea PDL - Traian Băsescu de la Snagov, de duminică seara, ţine capul de afiş al comentariilor presei scrise.

În loc de schimbări în ultrauzatul şi impopularul Cabinet Boc, senatorii şi deputaţii PDL au primit o nouă porţie de zăhărel, cât să le ajungă până în septembrie - scrie Liliana Ruse în Gândul.

Cât a avut nevoie de sprijinul lor în Parlament, preşedintele le-a promis că va rade incompetenţii din guvern, numai să nu voteze moţiunea de cenzură.

Acum, că s-a văzut cu sacii în căruţă, Traian Băsescu nu le-a mai cântat în strună parlamentarilor.

Le-a cerut, dar nu i-a mai rugat, să înţeleagă că schimbările sunt imposibile acum, când trebuie puse în practică legile tăierilor de pensii şi salarii.

Cei mai mulţi dintre participanţii la reuniunea inutilă de la Snagov s-au prins rapid cum stă treaba - continuă Liliana Ruse.

Preşedintele avea un mesaj de transmis şi simţea nevoia unui auditoriu docil. Şi l-a găsit în partidul pe care îl mână haotic, cu biciul şi zăhărelul, într-o direcţie necunoscută.

Ce-a fost, până la urmă, întâlnirea de la Snagov? - întreabă Elena Vijulie în România liberă. A fost o întâlnire oficială? Nu. Preşedintele ţării are sediul la Palatul Cotroceni, premierul stă la Palatul Victoria, grupul parlamentar al PDL are la dispoziţie o sală încăpătoare la Palatul Parlamentului.

Aşa încât întâlnirea de la Snagov a fost, de fapt, „o întâlnire informală" a PDL în penumbră, despre care publicul află pe surse, fără certitudini.

Nimeni nu se mai craponează astăzi de principiile neutralităţii Preşedinţiei - mai scrie Elena Vijulie, dar oricât de agresiv, de autocrat, de fără scrupule este Traian Băsescu nu frica îi reduce la tăcere pe majoritatea miniştrilor şi parlamentarilor PDL, ci complicitatea.

"Guvernarea şi vuvuzelele" - se intitulează textul lui Sabin Orcan din Adevărul. Vuvuzelele sunt acele trompete din plastic în care fanii africani ai sportului-rege îşi suflă, cu toată puterea, încântarea sau supărarea.

E greu de spus dacă acest instrument de bâlci, dacă vuvuzela (sau, mai pe româneşte, vuvuzeaua) îi ajută ori, dimpotrivă, îi încurcă pe fotbalişti.

În mod cert, însă, spre deosebire de jucătorii care-şi dau sufletul pe gazonul sudafrican, politicienii de pe malurile Dâmboviţei n-au urechi pentru vuvuzele.

Degeaba s-ar dota protestatarii şi cu vuvuzele, pentru că dl Emil Boc e surd. Cei aflaţi la putere se pitesc în palat, la adăpostul termopanelor, mai pun un rând de jandarmi şi sepepişti în faţa mulţimii şi gata, au scăpat de vuvuzele, de gura poporului.