Revista editorialelor, 19 noiembrie

În articolele lor din ziarele de astăzi, editorialiştii pun alte şi alte întrebări în cazul crimei de la Piatra Neamţ, prefaţează summit-ul NATO de la Lisabona sau - observând viaţa noastră obişnuită - încearcă să afle... de ce suntem, cu toţii, atât de singuri.

De două zile, Corpul de Control al ministrului de interne face verificări la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, privind managementul conducerii instituţiei - scrie Silviu Sergiu în Evenimentul Zilei. Mă întreb însă - continuă jurnalistul -de ce abia acum o anchetă , când poliţistul Aurelian Şoric, şeful Inspectoratului, era vecin cu interlopul Gheorghiţă Mararu. Când s-a apucat să-şi ridice casa, când a împrumutat mistria de la vecinul Mararu, s-a sesizat cineva? S-a făcut atunci vreo anchetă? Ştiau instituţiile abilitate aceste lucruri? S-a luat vreo măsură?

Editorialul din România Liberă al lui Cristian Câmpeanu prefaţează summit-ul NATO, care începe astăzi în Portugalia. Nu e vorba la Lisabona de lansarea unei noi Alianţe, mai eficientă, mai suplă, ci de exact opusul ei: recunoaşterea decesului oficial al „Occidentului" în calitate de concept strategic şi militar şi transformarea NATO într-un club politic UE-Rusia, cu participarea extraordinară a Americii. În aceste condiţii, pentru România - crede jurnalistul - consolidarea alianţei cu Statele Unite rămâne cea mai bună opţiune de securitate în faţa axei Paris-Berlin-Moscova. Deşi - mai zice Cristian Câmpeanu - ar fi o altă ironie a istoriei ca, după ce am scăpat de trupele ruseşti pe vremea comuniştilor, să ne trezim cu militarii ruşi pe teritoriul românesc în calitate de „consilieri" roind în jurul instalaţiilor scutului american anti-rachetă la care sunt invitaţi să participe.

Pentru final, să coborâm din sferele înalte ale politicii planetare în viaţa noastră de zi cu zi, cu textul lui Tudor Călin Zarojanu din Adevărul. Unde sunt vizitele de altădată? - întreabă jurnalistul. Căci sigur aţi băgat de seamă: nu prea ne mai vizităm unii pe alţii. Nici copiii, nici adolescenţii, nici tinerii, nici adulţii. Mai ţine cineva minte cum era înainte? Ne adunam sub cel mai mic pretext şi cu cele mai modeste pretenţii. Iar aniversările erau aniversări! Acasă, marea majoritate - cu toate dificultăţile legate de aprovizionare, de condiţiile din casă şi de urechile ciulite prin jur.

Astăzi, la aniversări, cine îşi permite îşi invită prietenii la un local cât mai fiţos - cine nu, nu-i mai invită deloc. Ce s-a întâmplat între timp cu noi? Altădată ne vedeam în orice condiţii, o cafea era suficientă şi nici măcar ordinea din casă nu era un criteriu. Tudor Călin Zarojanu încheie : înainte de a muri loviţi de cometă, n-ar fi frumos să ne re-împrietenim?