Revista editorialelor, 18 iunie

Asistăm la o reformă reală a statului român sau doar la măsuri disperate impuse de criză?

Vor fi trimişi acasă din sistemul public "nepoţeii colegilor de partid" sau profesorii, medicii şi poliţiştii oneşti?

Sunt întrebări pe care le pun, în articolele de analiză ale ziarelor de astăzi, jurnaliştii-comentatori.

Tăierea cu 25% a salariilor tuturor bugetarilor nu va rezolva nimic pe termen lung - afirmă, în Adevărul, Adrian Halpert.

Nimeni nu se referă la adevărata boală a sistemului birocratic românesc: ce vrem, de fapt, un stat stufos cu salarii mici, ca să putem plăti armate de funcţionari sau un stat redus, suplu, cu salarii mari în administraţie, care să stimuleze competenţa şi performanţa?

Cum vrem să performeze medicul, poliţistul, profesorul, când principalul lui gând e la ziua de mâine şi la subţirimea portofelului?

Cum vrem să devină eficient funcţionarul, să fie rapid şi să ne zâmbească de la înălţimea ghişeului său, când duce acasă abia două-trei sute de euro lunar?

Aşa încât - consideră Adrian Halpert, asta nu e reformă a statului român. O astfel de reformă - n-avem suficient, deci să tăiem! - poate face şi administratorul de la buticul din colţ.

La subiect, Victor Rotariu scrie în Gândul : "Guvernul va trebui să arate în scurt timp românilor pe cine iubeşte mai mult: pe nepoatele şi pe nepoţii colegilor de partid, de coaliţie sau de plen, toate şi toţi angajaţi la întâmplare în sistemul public, sau pe medici, profesori şi poliţişti.

Pentru că, iată, Executivul preferă să ia câte un sfert din salariile tuturor pentru a nu fi nevoit să dea afară, pentru a nu concedia nepoţelele care plimbă dosare prin biroul unchiului sau nepoţeii care vin la serviciu în pauza de la terasă".

Şi încă ceva - mai zice Victor Rotariu. Ştim că există secretare care câştigă peste 3.000 de lei pe lună şi şoferi care nu bagă cheia în contact decât pentru 4.000 de lei.

Nu ştim însă, încă, cine i-a angajat şi cine le-a dat salarii triple faţă de cele ale profesorilor sau poliţiştilor.

Încheiem cu editorialul lui Vlad Stoicescu din Evenimentul Zilei care face o întoarcere în timp, întrucât săptămâna aceasta s-a întâmplat să se închidă rotund cei douăzeci de ani de la mineriada din iunie 1990.

Jurnalistul crede că efortul de a descifra măcar acum ceea ce s-a întâmplat atunci nu este, aşa cum susţin mulţi, o încercare de a distrage atenţia publicului de la problemele momentului şi de a face astfel jocurile puterii.

Pentru că, să nu uităm - scrie Vlad Stoicescu, violenţele din vara lui 1990 sunt temelia extralegală pe care ne-am construit iluzia statului de drept.

Nimic nu poate fi drept într-o ţară al cărei creier nu poate găzdui, simultan, memoria trecutului şi raţiunea prezentului.