Revista editorialelor, 17 decembrie

Cristian Unteanu, stă, în Ziua, se uită cum ninge şi cugetă cam aşa: "Nu e nevoie de un atac organizat de Al Queda pentru ca infrastructurile critice ale României să intre în colaps.

În fiecare an, guvern după guvern, orice administraţie centrală sau locală cedează definitiv şi irevocabil după prima fulguială. Ceea ce în alte părţi ale Europei ar provoca doar ceva probleme de trafic, la noi devine imediat eveniment apocaliptic şi bagă sistemul în derută totală.

Dezastrul are două cauze. Mereu aceleaşi. Pe de o parte, incompetenţa, corupţia şi indolenţa nesimţită a celor care, de obieci în toiul verii, convoacă nişte conferinţe de presă, în care se lasă pozaţi în faţă asa-numitului parc de utilaje pentru intervenţii de iarnă. Pe de alta parte, infrastructura însăşi, ajunsă deja de mulţi ani în stadiul de pericol public."

Editorialistul Evenimentului Zilei, Mircea Marian, urmăreşte cu atenţie facerea viitorului guvern. Şi scrie: "Mogulii Partidului Democrat Liberal - Blaga, Videanu şi Berceanu - se pregătesc să-l reinstaureze pe Emil Boc în funcţia de premier.

Este soluţia care le convine lor cel mai mult: un om de paie, o maşinuţă învârtită cu cheia, în spatele căruia să se desfăşoare în voie. Boc nu are capacitatea să realizeze acel obiectiv pe care Basescu şi l-a asumat şi definit drept «modernizarea statului».

Dacă preşedintele îl desemneaăa premier nu putem decât să ne rugăm să treaca mai repede criza mondială. Altfel, 2009 va ramâne în amintirea colectivă ca ultimul nostru an bun", consideră editorialistul.

Liliana Ruse priveşte din Gândul în ograda social-democrată şi iată ce vede: "Pesediştii oferă în acest moment o imagine jalnică, nu pentru deruta firească după o înfrângere, ci pentru schizofrenia cu care se duce lupta pentru putere.

Nastase conduce poporul pesedist prin deşert, Vanghelie ameninţă cu înregistrari din mezozoicul alegerilor, Mitrea îşi înfige colţii în beregata sângerânda a lui Geoană, Diaconescu primeşte, la restaurant, sfaturi medicale de la primarul Bucureştilor, iar Hrebenciuc e bântuit de flacăra violetă. Nu-ţi mai rămâne decât să observi ca, la 80 de ani, Ion Iliescu este cel mai lucid dintre toţi."

Stelian Tănase n-a uitat că, fix în urmă cu 20 de ani, începea Revoluţia la Timişoara. "Sub ochii nostri, polonezii cu „masa rotundă" încheiaseră capitolul început odată cu ocuparea ţării lor de Armata Roşie.

În Ungaria la fel, Partidul Comunist a recunoscut în acea toamnă proprietatea privată, economia de piaţă, pluripartidismul, alegerile libere.

Germania se afla în faţa alegerilor şi, respectiv, a reunificării după căderea Zidului de la Berlin.

În Bulgaria, Jivkov era o amintire şi se pregatea de proces. La noi totul înghetase, cel puţin aparent. Pe acest fundal a aparut „Timişoara", moment care avea să îi fie fatal lui Ceauşescu.

România era ca o încapere plină cu gaz, unde o singură scânteie putea să facă să sară totul în aer.

Numai dictatorul credea ca e instalat solid la putere. Mai mult, se credea iubit de popor.

Cu iluzia asta a şi murit de Crăciun, în '89, la zidul cazarmii din Târgoviste, sub gloanţele unui pluton de execuţie - am citat din editorialulu lui Stelian Tănase din Adevărul.