Revista editorialelor, 15 noiembrie

Editorialiştii ziarelor centrale scriu astăzi despre aderarea României la Spaţiul Schengen (dorită la Bucureşti, dar pusă la îndoială în unele capitale europene) şi avertizează, o dată în plus, că viitorul este pus în pericol de plecarea în străinătate a tinerilor valoroşi.

Rămânem cetăţeni de rangul doi? - întreabă încă din titlul textului său din România Liberă, Dan Cristian Turturică.

Schengen nu este o destinaţie, ci un diagnostic. Ca şi aderarea la Uniunea Europeană, calitatea de membru al spaţiului securizat din interiorul graniţelor UE reprezintă, în primul rând, un certificat de bună purtare acordat administraţiei ţării.

Tot ce aşteaptă Europa de la instituţiile României nu diferă cu absolut nimic faţă de ce aşteptam sau ar trebui să aşteptăm fiecare dintre noi de la ele: competenţă şi onestitate.

De aici mai departe, Dan Cristian Turturică lansează o serie de întrebări în rafală. Este o pretenţie absurdă din partea europenilor să ne ceară să nu lăsăm infractorii să ne scape printre degete? Nu asta ne dorim şi noi? Nu este şi opinia majorităţii românilor că magistraţii nu îşi fac treaba suficient de bine şi că în ţara asta doar proştii sau cei ce nu fură suficient ajung după gratii?

Şi Mircea Mihăieş scrie, în Evenimentul Zilei, despre situaţia actuală a ţării. Nereformată, cu toţi dezmoşteniţii sorţii agăţaţi de pulpană, asumându-şi îndatoriri care ţin de paranoia conducătorilor, şi nu de funcţionarea statului modern, România acestui moment e siluită de confreria marilor bogătaşi îngroziţi că prada le va scăpa printre degete tocmai când erau mai siguri c-o vor înşfăca.

Duplicitarismul de structură al unei bune părţi a populaţiei a ieşit la iveală cu violenţa unui vulcan noroios. În teorie, toată lumea susţine restructurarea. În practică, nimeni nu e de acord să fie restructurat tocmai el.

Cum putem ieşi din dezastrul în care am intrat senini şi zâmbitori, iar acum dârdâim speriaţi şi frustraţi? - întreabă Mircea Mihăieş.

Să ne gândim la ce-au făcut englezii în al Doilea Război Mondial. Churchill i-a avertizat că tot ce le-a mai rămas se reduce la trei cuvinte - "sânge, sudoare şi lacrimi". Dar noi nu suntem englezi. Şi chiar dacă la capitolele sânge şi lacrimi stăm binişor - vezi ştirile bestiale "de la ora cinci" -, cu sudoarea e jale.

Lucian Pop încearcă la rându-i, în Adevărul, o proiecţie spre viitor, dar din perspectiva celor 26.000 de tineri români plecaţi să studieze peste hotare.

Ei se află acolo pentru a găsi oportunităţi pe care România nu le poate oferi: dezvoltare profesională, finanţare pentru propriile programe de cercetare şi burse pentru doctorat.

Această stare de fapt aruncă ţara noastră în rândul statelor din lumea a treia, acolo de unde fiecare tânăr îşi doreşte să plece cu orice chip.

Evident - încheie Lucian Pop - autorităţile din România nu au nicio apăsare, nu schiţează niciun gest pentru a îndrepta lucrurile. Până se vor trezi onor guvernanţii (dacă o vor face vreodată), ne vom fi pierdut deja toate valorile.