Revista editorialelor, 11 iunie

"Cine mai crede în Curtea Constituţională?" - întreabă Mircea Cărtărescu în EVENIMENTUL ZILEI.

"O ţară hiperpolitizată ca România este ca un cuplu în care certurile se ţin lanţ, în care cei doi sunt sătui până peste cap unul de altul, nu se mai suportă, nu pot trăi nici despărţiţi, nici împreună.

Politicianismul, cantonarea oamenilor politici în partide care nu mai colaborează pentru binele comun, ci se preocupă exclusiv, ca grupările mafiote, de propria creştere şi acumulare de putere, este un efect vicios al felului în care se face politică la noi încă din vremea cronicarilor, când partida Bălenilor se sfâşia cu cea a Cantacuzinilor.

De fapt, clasa politică de la noi nu face politică, face politicianism, şi prin asta face rău naţiunii."

Peste toate acestea vine Curtea Constituţională, care potrivit editorialistului, "poate face sau desface un preşedinte, poate face sau desface legi cruciale, într-un cuvânt, ea a devenit un superpartid care, în loc să atenueze politicianismul naţional, îl ridică pe noi culmi.

De unde, fireşte, bătălia pentru controlul acestei instituţii. Trebuia pus mâna pe ea înainte să pună ceilalţi."

În GÂNDUL, Rodica Ciobanu găseşte "uimitoare uşurinţa cu care PSD şi PNL vorbesc despre alegeri anticipate" şi venirea lor la guvernare.

De parcă am trăi vremuri normale, în care doar luptele politice îi mai scot pe cetăţeni din rutina confortabilă, în care i-au băgat conducătorii.

Şi, cum ele însele se raportează tot mai des la "voinţa populară", oare vrea poporul să fie guvernat de PSD, PNL sau amândouă la un loc?

Mai speră poporul că cele două partide, cu care a avut deja de-a face, îl vor scoate la liman?

Sau are nevoie de guvernanţi pe care să-i respecte şi în care să creadă, care să-l convingă că sacrificiile nu sunt în zadar?

PD-L, PSD şi PNL nu mai dispun de astfel de resurse.

Un nou guvern trebuie căutat în altă parte, printre economişti, finanţişti, manageri, profesionişti neafiliaţi politic, interesaţi de alţi indicatori decât cei electorali sau ai ginerilor, fiilor şi clientelei.

Altfel, pică Guvernul Boc şi e tot aia." - conchide editorialista.

"Nu, n-am uitat!" - este titlul articolului de opinie semnat de Tudor Călin Zarojanu în ADEVĂRUL.

Este vorba desigur despre Piaţa Universităţii şi despre 13-15 iunie 1990.

"Piaţa Universităţii a fost a mea şi a oamenilor din lumea mea.

Ne aflam acolo, pur şi simplu, pentru că speram sincer că s-ar putea evita prelungirea trecutului.

Pe 13 iunie am fugit de la serviciu şi m-am întors în Piaţă.

Nu din curiozitate morbidă, nici ca să dau cu pietre.

Încercam doar să înţeleg ce se întâmplă. Am văzut oameni plini de sânge.

A urmat ce-a urmat. Când a apărut volumul „Piaţa Universităţii" am citit mai ales mărturiile victimelor, după care mi-am pus cartea pe noptieră: dacă vreodată o să fiu tentat să spun: „Ei!, ce-a fost, a fost...", să recitesc repede câteva pagini.

N-a fost nevoie. N-am uitat nimic şi n-am să spun niciodată „Ce-a fost, a fost". Sunt şi acum un Golan."