Revista editorialelor, 1 noiembrie

Discuţiile de la Bucureşti cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional sunt subiect de analiză pentru editorialiştii ziarelor centrale.

Posibilitatea suspendării acordului cu FMI a apărut şi pentru că Fondul dă dovadă de o sensibilitate exagerat de mare când vine vorba de rugăminţile bancherilor - scrie Victor Rotariu în Gândul.

Bancherii reclamă retroactivitatea OUG 50. Ei spun că nu se poate interveni acum asupra costului unui credit acordat în urmă cu trei ani. Dar mulţi dintre ei se contrazic singuri. Ei se plâng că li se întâmplă exact ceea ce le-au făcut ei clienţilor până acum.

Când banca a majorat după doi ani dobânda sau comisioanele unor credite nu s-a pus problema de retroactivitate? Nu a fost o intervenţie, ulterioară, asupra costului iniţial al creditului?

Iar în ceea ce priveşte şantajul, pe faţă, al FMI, acesta este cu atât mai ciudat - crede Victor Rotariu - cu cât Fondul, acest Big Banker al sistemului bancar mondial, nu şi-ar permite niciodată să mărească dobânda cerută unui client dacă acesta şi-a respectat partea de contract, aşa cum au făcut-o "fraţii lui mai mici", adică băncile din România, cu clienţii de rând.

Despre discuţiile cu Fondul scrie şi Dan Cristian Turturică în România liberă, în context politic însă, nu economic; jurnalistul crede că PSD nu îşi doreşte, de fapt, căderea guvernului Boc şi îşi explică punctul de vedere.

Cei câţiva finanţişti de la PSD care au gestionat relaţia cu FMI în trecut ştiu exact că România nu îşi poate permite să rupă acordul. Şi, implicit, că nu ar putea evita absolut nimic din măsurile dure de tăiere a cheltuielilor bugetare pe care trebuie să le luăm.

Din acest motiv, chiar şi un an de guvernare sub ochiul atent al FMI ar nărui rapid procentele electorale virtuale cu care PSD se înfoaie acum. Ca urmare - mai zice Dan Cristian Turturică - pentru PSD este mult mai eficient să stea cât se poate de departe de responsabilităţile puterii şi să hărţuiască PDL, astfel încât 2011 să-i prindă pe social-democraţi cât mai sus în sondaje.

Ovidiu Nahoi comentează, în Adevărul, un fenomen uşor de observat după ce aderarea României a făcut posibil accesul facil la universităţile din Uniunea Europeană : tot mai mulţi părinţi doresc să-şi trimită copiii la şcoli departe de casă.

Plecarea tinerilor la universităţi din străinătate poate fi o şansă dacă România va şti să şi-i apropie şi să-i folosească la timpul potrivit. Sau poate fi o catastrofă istorică. Depinde de elitele care au mai rămas aici şi care, în al doisprezecelea ceas, ar trebui să se trezească pentru a da ţării un sens.

Altfel - încheie Ovidiu Nahoi - pentru România vor continua să decidă şi în viitorii zeci de ani cei pentru care mersul la cârciumă contează mai mult decât, să zicem, vizita la un târg de carte.