Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PD-L cere revocarea lui Mircea Geoană de la Senat

Subiectul a fost iniţiat de PD-L după ce Mircea Geoană a refuzat să supună la vot cererea independenţilor de a-şi menţine locurile în comisiile legislativului.

PD-L cere revocarea lui Mircea Geoană de la Senat
Mircea Geoana (centru) conduce una dintre şedinţele Senatului. Foto: Mediafax.

Articol de Dana Georgescu, 04 Martie 2010, 09:14

Procedura de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului a creat discuţii aprinse pe scena politică.

Subiectul a fost iniţiat de PD-L după ce Mircea Geoană a refuzat să supună la vot cererea parlamentarilor independenţi de a-şi menţine locurile în comisiile legislativului.

PD-L şi PSD invocă aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale privind revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, însă, interpretările sunt diferite.

Liderul PSD, Mircea Geoană, susţine că revocarea preşedintelui Senatului nu poate fi făcută decât în anumite condiţii.

"Din punct de vedere al deciziei Curţii Constituţionale, se spune extrem de clar că singura posibilitate de revocare a preşedintelui Senatului sau a preşedintelui unei Camere este cea avansată de grupul parlamentar care a susţinut acel preşedinte în momentul iniţial al constituirii Parlamentului României din momentul respectiv", a spus Mircea Geoană.

Preşedintele Comisiei de Regulament, liderul grupului PD-L din Senat, Constantin Traian Igaş, consideră că preşedintele poate fi revocat şi de alt grup parlamentar decât cel care l-a propus.

"Eu cred că decizia Curţii Constituţionale lasă la latitudinea noastră, nu doar la latitudinea grupului care a susţinut într-o primă fază acest lucru", a explicat Constantin Traian Igaş.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru Radio România Actualităţi că cererea PD-L este una abuzivă, specifică partidului-stat care doreşte să deţină toată puterea.

"Preşedinţia Senatului este totuşi singura poziţie din sistemul de putere care lipseşte. Şi, în al doilea rând, probabil că se scontează şi pe un nou val de tulburări în interiorul PSD-ului dacă s-ar ajunge la aşa ceva", a spus Crin Antonescu.

În schimb, UDMR nu se pronunţă deocamdată asupra demersului PD-L.

"În mod cert, dacă eu pot să-l suspend pe preşedintele României, sau pe oricine altcineva, ales în funcţie politică, în mod logic, trebuie să existe şi o sancţiune împotriva preşedinţilor Camerelor Parlamentului României", a spus senatorul UDMR, Gyorgy Frunda.

Conform deciziei Curţii Constituţionale, "votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic, care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau altă componentă a Camerei cere înlocuire din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică".

Cererea de suspendare urmează să fie pusă pe ordinea de zi a şedinţei biroului permanent al Camerei Superioare a Parlamentului, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

PDL îi cere lui Mircea Geoană să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului
Politică 01 Septembrie 2009, 15:23

PDL îi cere lui Mircea Geoană să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului

Cererea PDL este motivată de dorinţa de a nu se folosi resursele publice în campania electorală pentru preşedinţie.

PDL îi cere lui Mircea Geoană să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului
Ședință CSAT miercuri, 11 martie
Politică 10 Martie 2026, 16:16

Ședință CSAT miercuri, 11 martie

Pe ordinea de zi este și situația din Orientul Mijlociu.

Ședință CSAT miercuri, 11 martie
O nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare, privind proiectul bugetului de stat pe 2026
Politică 10 Martie 2026, 16:09

O nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare, privind proiectul bugetului de stat pe 2026

Bugetul pe 2026 alocă cel mai ridicat nivel de până acum al resurselor pentru dezvoltarea comunităţilor şi autorităţilor...

O nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare, privind proiectul bugetului de stat pe 2026
Președintele Zelenski vine joi la București
Politică 10 Martie 2026, 15:43

Președintele Zelenski vine joi la București

Va fi a doua vizitã în România a președintelui Zelenski de la începutul invaziei rusești la scarã largã, dupã cea din...

Președintele Zelenski vine joi la București
Liderii coaliţiei de guvernare dezbat ultimele detalii din proiectul bugetului de stat pe 2026
Politică 10 Martie 2026, 13:22

Liderii coaliţiei de guvernare dezbat ultimele detalii din proiectul bugetului de stat pe 2026

Bugetul pe 2026 pune accent pe reforme și investiții, dar și pe responsabilitate fiscală.

Liderii coaliţiei de guvernare dezbat ultimele detalii din proiectul bugetului de stat pe 2026
Discuțiile pe tema bugetului continuă și marți
Politică 09 Martie 2026, 22:40

Discuțiile pe tema bugetului continuă și marți

Liderii coaliției vor ca bugetul să fie adoptat de guvern săptămâna aceasta.

Discuțiile pe tema bugetului continuă și marți
Moțiunea simplă împotriva ministrului Dragoș Pîslaru, respinsă de Senat
Politică 09 Martie 2026, 18:21

Moțiunea simplă împotriva ministrului Dragoș Pîslaru, respinsă de Senat

Moţiunea simplă iniţiată de senatorii opoziţiei la adresa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru,...

Moțiunea simplă împotriva ministrului Dragoș Pîslaru, respinsă de Senat
PNL şi PSD, “consens pe tema bugetului”
Politică 09 Martie 2026, 18:06

PNL şi PSD, “consens pe tema bugetului”

Președintele PSD a vorbit însă de o întrunire de la finalul săptămânii a unui for de conducere al partidului, unde se va vota...

PNL şi PSD, “consens pe tema bugetului”

Radio România

IAȘI: Femeie arestată preventiv pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un bărbat pe stradă

IAȘI: Femeie arestată preventiv pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un bărbat pe stradă

IAȘI: Femeie arestată preventiv pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un bărbat pe stradă
Constanţa: Primarul suspendat al Mangaliei, plasat în arest la domiciliu

Constanţa: Primarul suspendat al Mangaliei, plasat în arest la domiciliu

Constanţa: Primarul suspendat al Mangaliei, plasat în arest la domiciliu
Programul „Masa Sănătoasă” va continua, mai ales pentru elevii din comunități vulnerabile

Programul „Masa Sănătoasă” va continua, mai ales pentru elevii din comunități vulnerabile

Programul „Masa Sănătoasă” va continua, mai ales pentru elevii din comunități vulnerabile
Aviz favorabil al CSM pentru numirea lui Codrin-Horaţiu Miron în funcţia de procuror şef al DIICOT

Aviz favorabil al CSM pentru numirea lui Codrin-Horaţiu Miron în funcţia de procuror şef al DIICOT

Aviz favorabil al CSM pentru numirea lui Codrin-Horaţiu Miron în funcţia de procuror şef al DIICOT