Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parlamentul ar putea adopta o rezoluţie privind bugetul UE

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, spune că e posibil ca parlamentul României să adopte o rezoluţie în privinţa bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.

Parlamentul ar putea adopta o rezoluţie privind bugetul UE
Plenul reunit al celor două camere ale parlamentului. Foto: Arhivă

19 Noiembrie 2012, 16:23

Premierul Victor Ponta a transmis luni o solicitare conducerii parlamentului.

Victor Ponta doreşte să expună marţi poziţia oficială a guvernului în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Legislativului în privinţa bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, spune că e posibil ca parlamentul să adopte o rezoluţie pe această temă.

"Vom avea o şedinţă a Birourilor Permanente, luni seara, la ora 19.00, în care vom discuta şi probabil - asta intenţionăm să propunem - vom avea o şedinţă comună a Camerelor reunite marţi, pentru ca premierul să se adreseze în legătură cu poziţia României în privinţa bugetului european multianual şi să avem o dezbatere pe acest subiect", a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele Senatului a fost întrebat dacă dezbaterea se va concretiza într-o rezoluţie a parlamentului pe acest subiect.

"Este posibil şi asta, plenul parlamentului este suveran evident în asemenea domeniu şi probabil că în urma dezbaterilor, dacă se conturează o poziţie care să fie, să capete forma unei rezoluţii, şi asta este posibil", a spus Crin Antonescu.

Convocarea plenului celor două Camere va fi decisă luni seara la ora 19.00 de către Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

USL a adoptat luni o rezoluţie prin care declară că susţine poziţia preşedintelui Comiei Europene, Jose Manuel Barroso şi a preşedintelui Parlamentului European Martin Schulz.

Parlament: Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului
Politică 18 Martie 2026, 18:27

Parlament: Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului

Ședința comisiilor reunite pentru buget a fost întreruptă de la ora 16:30.

Parlament: Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului
Legea bugetului de stat este programată să intre miercuri după amiază în dezbaterile din plenul reunit
Politică 18 Martie 2026, 13:23

Legea bugetului de stat este programată să intre miercuri după amiază în dezbaterile din plenul reunit

Discuții contradictorii la comisiile de buget-finanţe privind bugetul Ministerului Muncii.

Legea bugetului de stat este programată să intre miercuri după amiază în dezbaterile din plenul reunit
Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe continuă discuţiile pe proiectul de buget
Politică 18 Martie 2026, 10:24

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe continuă discuţiile pe proiectul de buget

Votul final asupra bugetului de stat pe 2026 este programat joi.

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe continuă discuţiile pe proiectul de buget
PSD solicită premierului să aprobe scutirea fermierilor de la plata accizei şi a TVA-ului pentru motorină
Politică 18 Martie 2026, 08:51

PSD solicită premierului să aprobe scutirea fermierilor de la plata accizei şi a TVA-ului pentru motorină

Mecanismul propus prevede alocarea unor tichete valorice emise de Imprimeria Naţională pentru achiziţia a 78 litri de...

PSD solicită premierului să aprobe scutirea fermierilor de la plata accizei şi a TVA-ului pentru motorină
Discuţii în coaliţia de guvernare privind bugetul şi stabilitatea politică
Politică 18 Martie 2026, 07:12

Discuţii în coaliţia de guvernare privind bugetul şi stabilitatea politică

Dacă social-democrații vin cu amendamente care schimbă semnificativ cifrele din proiectul elaborat de guvern, liberalii...

Discuţii în coaliţia de guvernare privind bugetul şi stabilitatea politică
Mircea Abrudean: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament
Politică 17 Martie 2026, 14:50

Mircea Abrudean: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament

Preşedintele Senatului spune că menținerea stabilității politice este principala provocare a României în acest moment.

Mircea Abrudean: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament
Dezbateri maraton în Comisiile de buget  din Parlament
Politică 17 Martie 2026, 13:12

Dezbateri maraton în Comisiile de buget din Parlament

Rapoartele finale asupra proiectului bugetului de stat şi al asigurărilor sociale trebuie să ajungă miercuri în dezbaterea...

Dezbateri maraton în Comisiile de buget din Parlament
Mihai Busuioc despre bugetul Curţii Constituţionale
Politică 17 Martie 2026, 12:17

Mihai Busuioc despre bugetul Curţii Constituţionale

Judecătorul Mihai Busuioc a explicat că au crescut cheltuielile cu salariile pentru că la CCR s-au făcut angajări, din cauza...

Mihai Busuioc despre bugetul Curţii Constituţionale

Radio România

GALAȚI: Start-up-urile din județ, sprijinite printr-o linie de finanțare unică la nivel naţional, în valoare de 20 de milioane de euro

SJU Piatra-Neamț: Decesele de la ATI, fără legătură cu focarul de Acinetobacter baumannii

Secretarul general al NATO: Aliații discută despre cel mai bun mod de a redeschide strâmtoarea Ormuz

Mandolistul Avi Avital revine la Sala Radio