Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legi adoptate de Camera Deputaților

Legi adoptate de Camera Deputaților
Foto: Agerpres.

Articol de Cătălin Purcaru, 14 Octombrie 2020, 08:03

Parlamentul a decis ca și personalul din învățământ să primească, la fel ca medicii, un spor COVID. După Senat, proiectul a fost adoptat ieri și în Camera Deputaților, după dezbateri aprinse. Liberalii au contestat inițiativa PSD pe motiv că lipsește sursa de finanțare, în timp ce social-democrații au acuzat guvernul PNL că nu face nimic pentru a ajuta cadrele didactice.

Tot ieri, deputații au adoptat, de această dată în unanimitate, proiectul care introduce în Codul Penal confiscarea extinsă. Astfel, averile nejustificate ale persoanelor condamnate vor putea fi confiscate, așa cum cerea și o directivă europeană.

Documentul prevede că bunurile persoanelor condamnate definitiv la închisoare pentru o perioadă de patru ani sau mai mare și care au fost transferate către terți vor putea fi confiscate pentru a acoperi prejudiciul adus patrimoniului public sau privat. Fostul ministru al justiției, deputatul neafiliat Ana Birchall, a explicat că măsura va fi aplicată unui număr mult mai mare de infracțiuni, inclusiv abuzul în serviciu.

Ana Birchall: Se elimină restricțiile prevăzute în actuala reglementare, astfel încât instanța va putea să își fundamenteze convingerea că bunurile provin din activități infracționale pe baza oricăror împrejurări.

Reporter: Cu unanimitate de voturi, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional. Lucrurile au stat însă diferit la dezbaterea proiectului PSD privind acordarea unei stimulent financiar de risc pentru personalul din învățământ, similar celui acordat medicilor și personalului de pe ambulanțe. Potrivit documentului, cadrele didactice ar putea primi 2.000 de lei, iar personalul nedidactic și auxiliar 1500 de lei pe lună în toată durata stării de alertă. Liderul deputaților PNL, Florin Roman, i-a acuzat pe social-democrați că vin cu proiecte populiste.

Florin Roman: Văd că oferă generos tot felul de bonusuri, tot felul de sume ca și cum ar fi de unde și așteptam să aud de la liderul dumneavoastră de grup și care este sursa de finanțare.

Reporter: În replică, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a susținut că actualul guvern a eșuat în a pune la dispoziția profesorilor instrumentele necesare pentru desfășurarea în siguranță a anului școlar.

Alfred Simonis: Am ajuns la această cifră alarmantă, de 4.000 de copii într-o lună infectați. Aceşti dascăli să-şi asigure minimul necesar, pe care dumneavoastră, guvernul, nu aţi fost capabili să-l asigurați; să își cumpere măști, să își cumpere dezinfectanți.

Reporter: La votul final, liberalii s-au abținut, iar proiectul a fost adoptat cu 158 de voturi pentru și doar unul împotrivă.

Realizator: În sistemul de învățământ sunt aproape 400.000 de angajați care ar putea beneficia de aceste stimulente. Însă, atât analiștii economici, cât și reprezentanții Băncii Naționale au avertizat că deja deficitul bugetar este foarte mare și orice cheltuială în plus crește riscurile financiare pentru țară.

De altfel guvernul, a contestat ieri la Curtea Constituțională, așa cum anunțase, proiectul modificat de parlament privind rectificarea bugetară. Aceasta include majorarea pensiilor cu 40% și nu cu 14 procente, aşa cum stabilise executivul.

Argumentele Cabinetului Orban sunt că parlamentarii nu au identificat surse clare de finanțare pentru aceste creșteri și, în acest fel, este pus în pericol echilibrul bugetar. Majorarea pensiilor cu 40% a fost propusă și a trecut cu ajutorul PSD și a majorității formate în jurul social-democraților.

(PH)

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie
Politică 26 Noiembrie 2024, 09:04

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie.

Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale începe vineri, 29 noiembrie
Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena Lasconi
Politică 26 Noiembrie 2024, 08:21

Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena Lasconi

Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena...

Conducerea interimară a PNL a decis că liberalii o vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe Elena Lasconi
Expert Forum cere o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu
Politică 26 Noiembrie 2024, 07:54

Expert Forum cere o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu

Organizația cere Autorității Electorale Permanente să facă un control pentru a verifica posibila finanțare nedeclarată a lui...

Expert Forum cere o anchetă privind posibila finanțare nedeclarată a lui Călin Georgescu
Decizii în PSD și PNL după cei doi lideri au ratat amândoi calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale
Politică 26 Noiembrie 2024, 07:45

Decizii în PSD și PNL după cei doi lideri au ratat amândoi calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale

Contracandidata Elena Lasconi, clasată pe locul doi, le-a vorbit și ea românilor cu un apel la unitate către forțele...

Decizii în PSD și PNL după cei doi lideri au ratat amândoi calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale
Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial provoacă schimbări semnificative pe scena politică
Politică 26 Noiembrie 2024, 07:29

Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial provoacă schimbări semnificative pe scena politică

Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial de duminică provoacă schimbări semnificative pe scena politică, cu...

Rezultatele neașteptate ale scrutinului prezidențial provoacă schimbări semnificative pe scena politică
Noi rezultate parţiale prezentate de BEC
Politică 25 Noiembrie 2024, 13:08

Noi rezultate parţiale prezentate de BEC

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu, prezintă noile rezultate parțiale din primul tur al...

Noi rezultate parţiale prezentate de BEC
Rezultatele parțiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale
Politică 25 Noiembrie 2024, 08:21

Rezultatele parțiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale

Diferența între candidatul de pe locul doi, social-democratul Marcel Ciolacu și candidatul USR Elena Lasconi, se micșorează...

Rezultatele parțiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale
Reacţii ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale
Politică 25 Noiembrie 2024, 07:41

Reacţii ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale

Candidaţii la alegerile prezidenţiale şi susţinătorii acestora au aşteptat duminică seară, la sediile de campanie,...

Reacţii ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale