Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea funcţionarilor publici, criticată de opoziţie

Reprezentanţii PSD şi ai PNL spun că vor contesta la Curtea Constituţională Legea adoptată de Camera Deputaţilor.

Legea funcţionarilor publici, criticată de opoziţie

Articol de Bogdan Mihai, 02 Martie 2010, 20:03

Camera Deputaţilor a adoptat cu 172 de voturi "pentru", nici un vot "împotrivă" şi nici o abţinere, proiectul Legii privind statutul funcţionarilor publici.

Plenul Camerei Deputaţilor şi-a desfăşurat lucrările fără deputaţii PSD şi PNL, care au susţinut că această lege a fost introdusă ilegal pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

În urma adoptării proiectului de lege, şefii de servicii deconcentrate trebuie să se prezinte la concurs pentru a mai ocupa aceste posturi.

Depolitizarea acestor instituţii este principalul scop al modificării legii, spune guvernul, iar opoziţia critică legea, pe motiv că reprezentanţii puterii îşi pun acum oamenii proprii în aceste funcţii.

"Anul trecut, Curtea Constituţională a constatat că erau deosebiri majore între forma adoptată în Cameră şi cea din Senat, şi a declarat legea neconstituţională. Acum, guvernul a dorit să armonizeze aceste aspecte şi, de aceea, a modificat legea", a explicat deputatul PD-L, Ioan Oltean, membru în Comisia pentru Administraţie Publică.

"Prin acest proiect de lege, guvernul încearcă să depolitizeze funcţiile de conducere ale serviciilor deconcentrate, ceea ce este o mare realizare şi o mare necesitate a vremurilor pe care le trăim.

"Persoanele care vor ocupa aceste funcţii de director şi director adjunct la nivelul serviciilor deconcentrate vor putea să deţină o libertate mult mai mare în ce priveşte realizarea sarcinilor de serviciu, nemaifiind la îndemâna unui partid politic în ce priveşte schimbarea de pe funcţie, ceea ce este o mare realizare", a declarat Ioan Oltean.

Opoziţia critică legea privind statutul funcţionarilor publici

PNL a anunţat că va contesta actul normativ la Curtea Constituţională, într-un demers comun cu PSD, nefiind de acord cu modul în care a fost introdus proiectul pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la Radio România Actualităţi că, în forma actuală, legea contravine Constituţiei.

"O dată poţi să greşeşti şi ţi se spune - domnule, ai greşit, fă lucrurile bine! Să vii a doua oară cu aceeaşi greşeală, reflectă rea-voinţă, iar a treia oară, astăzi, e până la urmă o complicitate la încălcarea legii şi a Constituţiei. Lucrurile astea trebuie plătite", a declarat Victor Ponta.

Anterior, această lege a constituit obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă, care a fost declarată neconformă cu legea fundamentală.

"În afară de faptul că este abuz, în afară de faptul că este încălcarea brutală a regulamentului, nu este niciun fel de respect pentru cetăţean.

"În consecinţă, am luat decizia în cadrul grupului parlamentar, ca mâine să contestăm la Curtea Constituţională această lege, atât din punct de vedere procedural, cât şi din punct de vedere al prevederilor de fond, prevederi care vin în continuare în contradicţie cu prevederile Constituţiei", a declarat vice-liderul PNL, Eugen Nicolăescu.

Şi Partidul Conservator s-a arătat dornic să susţină contestaţia apreciind că, prin legea adoptată, "actuala putere şi-ar impune proprii oameni la conducerea serviciilor deconcentrate".

"Noi nu vrem să ne facem părtaşi la această haiducie pentru funcţii, în dispreţul legii şi al Constituţiei", a declarat vicepreşedintele PC, Bogdan Ciucă.

UDMR susţine proiectul

Pe de altă parte, UDMR susţine modificările la statutul funcţionarilor, deoarece acestea "împiedică politizarea instituţiilor deconcentrate".

Preşedintele UDMR, Marko Bela, respinge totodată acuzaţiile potrivit cărora UDMR ar fi incosecventă cu poziţia de acum un an, când se împotrivea ordonanţei pe această temă.

"Suntem în continuare consecvenţi când susţinem acest proiect de lege, care, din nou, ar acorda un statut de funcţionar public acestor şefi de instituţii şi astfel, totuşi ar exista o stabilitate mai mare în fruntea acestor instituţii" , a declarat Marko Bela.

Primii paşi pentru revizuirea Constituţiei
Politică 17 Februarie 2010, 14:35

Primii paşi pentru revizuirea Constituţiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor anunţă prima dezbatere cu privire la constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Primii paşi pentru revizuirea Constituţiei
Emil Boc cere măsuri dure împotriva evaziunii fiscale
Economie 02 Martie 2010, 18:57

Emil Boc cere măsuri dure împotriva evaziunii fiscale

Premierul Emil Boc şi ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu au cerut inspectorilor ANAF să nu cedeze în faţa presiunilor...

Emil Boc cere măsuri dure împotriva evaziunii fiscale
Continuă dezbaterile privind bugetul României pentru 2026
Politică 17 Martie 2026, 07:35

Continuă dezbaterile privind bugetul României pentru 2026

Luni comisiile de specialitate au avizat favorabil proiectele de buget pentru fiecare minister și pentru mai multe instituții.

Continuă dezbaterile privind bugetul României pentru 2026
Bugetul de stat ajunge marți, pentru raportul final, în comisiile reunite de buget și finanțe
Politică 17 Martie 2026, 07:21

Bugetul de stat ajunge marți, pentru raportul final, în comisiile reunite de buget și finanțe

Social-democrații au reușit să-și impună, cu sprijinul UDMR și AUR, o parte dintre modificările la proiectul bugetului de...

Bugetul de stat ajunge marți, pentru raportul final, în comisiile reunite de buget și finanțe
Legea bugetului de stat pe acest an intră în dezbaterea Parlamentului
Politică 16 Martie 2026, 13:34

Legea bugetului de stat pe acest an intră în dezbaterea Parlamentului

Senatorii şi deputaţii au putut depune amendamente până la ora 13:00 şi urmează acum centralizarea acestora.

Legea bugetului de stat pe acest an intră în dezbaterea Parlamentului
Proiectul de buget ajunge luni în comisiile parlamentare de specialitate
Politică 16 Martie 2026, 10:31

Proiectul de buget ajunge luni în comisiile parlamentare de specialitate

Potrivit calendarului aprobat de conducerea legislativului, şedinţele comune ale comisiilor sunt programate să înceapă de la...

Proiectul de buget ajunge luni în comisiile parlamentare de specialitate
Premierul Ilie Bolojan a catalogat amendamentele PSD la buget drept o acţiune politică
Politică 16 Martie 2026, 07:16

Premierul Ilie Bolojan a catalogat amendamentele PSD la buget drept o acţiune politică

Într-o intervenţie televizată, Ilie Bolojan a precizat că decizia social-democraţilor contravine înţelegerilor anterioare şi...

Premierul Ilie Bolojan a catalogat amendamentele PSD la buget drept o acţiune politică
Proiectul bugetului de stat pentru 2026 intră în dezbaterea Parlamentului
Politică 15 Martie 2026, 17:03

Proiectul bugetului de stat pentru 2026 intră în dezbaterea Parlamentului

Depunerea amendamentelor se încheie luni, 16 martie, când sunt programate și primele dezbateri din comisiile de specialitate...

Proiectul bugetului de stat pentru 2026 intră în dezbaterea Parlamentului

Radio România

Afganistanul acuză Pakistanul că a ucis sute de persoane într-un atac asupra unui spital

Afganistanul acuză Pakistanul că a ucis sute de persoane într-un atac asupra unui spital

Afganistanul acuză Pakistanul că a ucis sute de persoane într-un atac asupra unui spital
Alegătorii din Kazahstan aprobă modificările constituționale

Alegătorii din Kazahstan aprobă modificările constituționale

Alegătorii din Kazahstan aprobă modificările constituționale
MApN, după noi atacuri în zona de graniță din Ucraina: Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional, în zona localităţi Plauru

IRAK: Ambasada SUA din Bagdad, ținta unor noi atacuri cu rachete

IRAK: Ambasada SUA din Bagdad, ținta unor noi atacuri cu rachete

IRAK: Ambasada SUA din Bagdad, ținta unor noi atacuri cu rachete