Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Activitatea Senatului

Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice.

Activitatea Senatului
Foto Agerpres

Articol de Florin Lepădatu, 16 Iulie 2020, 07:19

Din forma inițială a proiectului de hotărâre privind prelungirea stării de alertă a fost scos textul referitor la izolare și carantinare, care va fi reintrodus după adoptarea legii în acest sens.

Senatorii juriști au votat într-o ședință care s-a prelungit târziu noaptea pe articole, cu amendamente, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic.

În cursul dimineții se va da votul pe raportul comisiei juridice, iar proiectul intra apoi în dezbaterea plenului Senatului.

Amalia Bojescu transmite: "Raportul asupra proiectului de lege este unul de compromis, în care s-a ținut cont de punctul de vedere al grupurilor parlamentare, al specialiștilor și al societății civile.

Au fost reglementate mai multe aspecte sensibile.

Unul este cel referitor la persoanele asimptomatice care vor fi evaluate în spital timp de 48 de ore, iar apoi vor merge la izolare la domiciliu sau locația declarată timp de 14 zile.

Măsura poate fi contestată, iar instanța trebuie să se pronunțe în cel mai scurt timp, dar decizia primei instanțe devine executorie.

De asemenea, persoanele care vor veni din zone roșii vor intra în carantină, dar vor avea posibilitatea de a contesta decizia în instanță.

În privința minorilor, senatorii juriști au decis că aceștia vor rămâne în grija unui membru al familiei dacă părinții sunt infectați.

În cazul în care minorul este infectat și are până în 14 ani, acesta va fi internat cu un aparținător, dacă părinții sunt de acord.

Un alt articol din lege intens dezbătut a fost cel referitor la detașarea personalului medical, în primă fază pe bază de voluntariat.

Un al doilea pas este apelarea la structurile militare.

Ultima variantă este detașarea obligatorie, dar nu mai mult de 30 de zile.

A fost adoptat și un amendament pentru acoperirea deficitului de personal medical în situații de risc epidemiologic.

Raportul proiectului de lege va fi supus votului decizional în plenul Senatului.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că va fi prezent la ședința senatorilor pentru a susține punctul de vedere al Guvernului."

Etichete : senat parlament
AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament
Politică 20 Martie 2026, 16:38

AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament

Reprezentanţii AUR reclamă faptul că nu au fost supuse la vot toate amendamentele la proiect.

AUR va contesta la CCR bugetul pentru 2026, adoptat de Parlament
Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget
Politică 20 Martie 2026, 12:14

Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget

Votul final este aşteptat în această după-amiază.

Parlamentarii au încheiat dezbaterile asupra anexelor la proiectul de buget
Nicușor Dan: Exclud varianta alegerilor anticipate
Politică 20 Martie 2026, 11:16

Nicușor Dan: Exclud varianta alegerilor anticipate

Aflat la Bruxelles, la summitul Consiliului European, președintele Dan s-a arătat optimist în ce privește continuitatea...

Nicușor Dan: Exclud varianta alegerilor anticipate
LIVE: Vot final, în Parlament, pe legea bugetului de stat şi ce a asigurărilor sociale de stat
Politică 20 Martie 2026, 10:25

LIVE: Vot final, în Parlament, pe legea bugetului de stat şi ce a asigurărilor sociale de stat

În noaptea de joi spre vineri, senatorii şi deputaţii au încercat să avanseze cât mai mult cu discuţiile asupra proiectului.

LIVE: Vot final, în Parlament, pe legea bugetului de stat şi ce a asigurărilor sociale de stat
Votul final la buget este aşteptat vineri după-amiază, cu o zi mai târziu faţă de calendarul stabilit iniţial
Politică 20 Martie 2026, 07:33

Votul final la buget este aşteptat vineri după-amiază, cu o zi mai târziu faţă de calendarul stabilit iniţial

Au fost dezbateri maraton în parlament pe legea bugetului de stat, care s-au prelungit până spre dimineaţă.

Votul final la buget este aşteptat vineri după-amiază, cu o zi mai târziu faţă de calendarul stabilit iniţial
Bugetul de stat pe 2026, dezbătut în plenul Parlamentului
Politică 19 Martie 2026, 22:55

Bugetul de stat pe 2026, dezbătut în plenul Parlamentului

Votul final este programat vineri.

Bugetul de stat pe 2026, dezbătut în plenul Parlamentului
ÎCCJ, „îngrijorată” după decizia coaliției de a cheltui din banii alocați justiției
Politică 19 Martie 2026, 22:31

ÎCCJ, „îngrijorată” după decizia coaliției de a cheltui din banii alocați justiției

Drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești reprezintă creanțe certe, afirmă Înalta Curte.

ÎCCJ, „îngrijorată” după decizia coaliției de a cheltui din banii alocați justiției
Amendamente la legea bugetului votate în comisiile parlamentare de buget-finanțe
Politică 19 Martie 2026, 18:23

Amendamente la legea bugetului votate în comisiile parlamentare de buget-finanțe

Printre altele, comisiile au trecut și un amendamentul privind sumele necesare aplicării măsurilor sociale din pachetul de...

Amendamente la legea bugetului votate în comisiile parlamentare de buget-finanțe

Radio România

Martorii lui Iehova relaxează regulile pentru transfuziile de sânge

Martorii lui Iehova relaxează regulile pentru transfuziile de sânge

Martorii lui Iehova relaxează regulile pentru transfuziile de sânge
Furtuna Therese: Insula Tenerife, afectată de ninsoare

Furtuna Therese: Insula Tenerife, afectată de ninsoare

Furtuna Therese: Insula Tenerife, afectată de ninsoare
România se alătură eforturilor internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz

România se alătură eforturilor internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz

România se alătură eforturilor internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
Analiză Reuters: Piața imobiliară din Dubai, în scădere pe fondul războiului din Golf

Analiză Reuters: Piața imobiliară din Dubai, în scădere pe fondul războiului din Golf

Analiză Reuters: Piața imobiliară din Dubai, în scădere pe fondul războiului din Golf