O istorie a instituției Teologului din cadrul Bisericii greco-catolice

Titlul acestui volum necesită o explicație. El trimite la o instituție de pe lângă episcopul Bisericii greco-catolice române, și anume la instituția teologului, cea care avea ca sarcină consilierea și supravegherea episcopului local în chestiunile doctrinare. Așadar, volumul se referă la istoria acestei instituții, care a funcționat între anii 1701 și 1773, și care a fost reprezentată, cu intermitențe, de o serie de călugări iezuiți.

Lucrarea nu este nouă, dar e publicată acum în premieră în românește și în integralitatea ei în cadrul seriei „Mica Romă XXI” a editurii Vremea. La origine, ea a fost teza de doctorat a învățatului greco-catolic Vasile Bărbat (1925 - 1963). Traducerea din limba italiană îi aparține Irinei-Cristina Mărginean, notele, bibliografia și studiul introductiv fiind semnate de Laura Stanciu, iar prefața de PF Lucian Mureșan împreună cu PS Cristian Dumitru Crișan.

Vasile Bărbat s-a numărat printre ultimii beneficiari ai burselor de studiu pentru români în instituțiile de învătământ catolice înainte ca autoritățile de la București să decidă desființarea Bisericii greco-catolice. El și-a început pregătirea teologică la Blaj, în dificilii ani ai războiului și ai epocii postbelice, fiind martor al consecințelor expunerii României la influența politică și militară directă a sovieticilor. Ajunge la Roma în martie 1947 și nu mai revine acasă din cauza evenimentelor politice. Își împlinește cariera în domeniul teologiei prin teza de doctorat susținută în 1961, o lucrare care „reușește să smulgă subiectul dintr-un tipar interpretativ încremenit în secolul XVIII”. Mai precis, teza lui Bărbat „spulberă prejudecata privind rolul nefast al Teologului de pe lângă episcopul unit”, după cum apreciază Laura Stanciu, îngrijitoarea ediției.

***

<< În perioada celor şaptezeci și doi de ani, între 1701-1773, de care ne-am ocupat în expunerea noastră, cinci episcopi au guvernat Biserica Română Unită din Transilvania. În acest răstimp au fost zece Teologi şi, în două perioade de scaun vacant, trei Directori. Unul dintre episcopi nu a avut Teolog, iar despre activitatea unui Director şi a cinci Teologi nu cunoaştem aproape nimic.

Funcția Teologului nu a fost o instituție cu caracter de continuitate şi permanență în Biserica românească. Odată introdusă, împăratul recurgea la această prevedere facilă și avantajoasă din motive religioase, voind să promoveze Unirea românilor și pentru a-i apăra împotriva oricărei mişcări venite din partea necatolicilor. În timpul scaunului vacant existau Directorii, care trebuie separați de Teologi.

Ideea necesității acestei funcții, de Teolog, i-a aparținut cardinalului Leopold Kollonich, dar instituirea ei i-a revenit împăratului Leopold I. Numirea se făcea de comun acord, între împărat şi cardinalul primat al Ungariei, fără intervenția Romei sau a prepozitului general al iezuiților. Papa a intervenit în chestiune doar în 1752, când a confirmat măsura şi a stabilit poziția juridică a Teologului. (...)

Teologii, în general, aveau relații bune cu clerul unit sau apărat pe preoții români, mai ales în timpul scaunului vacant, când era activă funcția de Director. Câțiva s-au îngrijit să ajute formarea candidaților la preoție. (...) Acțiunea desfășurată de Teologi în favoarea credincioșilor români s-a manifestat prin tipărirea şi răspândirea catehismelor şi prin ajutorul acordat multor români de a studia. Acesta a fost un avantaj important pentru Biserică şi pentru națiunea română din Transilvania.

Teologii nu au fost niciodată cauza lepădărilor românilor de Unire. Dimpotrivă, ei au încercat să împiedice aceste lepădări, propunând soluții eficiente, cum ar fi venirea unor buni predicatori din alte părți, întemeierea unui seminar, buna formare şi instruire a candidaților la preoție.

Nu există nicio dovadă că Teologii ar fi încercat să latinizeze Biserica românească. Acest lucru, de altfel, era contrar dispozițiilor Bisericii Catolice şi instrucțiunilor pe care le primiseră. (...) >> (din „Concluzia” lui Vasile Bărbat de la finalul volumului).

___________

Vasile Bărbat, „Teologul Episcopului și al Bisericii Române Unite (1701 - 1773)”, editura Vremea, București, 2022.