Reabilitarea intelectuală a blondelor

Probabil pentru că nu prea mai cred în minuni, unii cercetători contemporani s-au specializat în demolat mituri. Pentru unele mituri şi legende, e drept, că poate era şi cazul să se găsească ceva explicaţii mai plauzibile. Dar să vrei să laşi fără obiectul muncii o întreagă industrie de glumiţe la care până şi blondele râd şi să-i pui pe scenariştii de la Hollywood să reabiliteze intelectual blondele – aduce deja a cruciadă.

E greu de presupus însă că bătălia se poate câştiga doar cu un singur studiu, căci e vorba deja despre o istorie de sute de ani.

Istoria blondei prostuţe ar începe, conform Wikipedia, cu o curtezană ce trecea în saloanele pariziene drept o persoană care cu greu putea purta o conversaţie, altfel de o frumuseţe răpitoare. Urmează apoi descoperirea vopselurilor prin secolul al XIX-lea şi Hollywood-ul cu ale lui blonde de toate genurile şi stereotipul e gata!

Totuşi, să afli pe baza unui studiu de lungă durată desfăşurat de cercetători americani pe un eşantion de peste 10.000 de subiecţi că «blonda cea proastuţă» e la fel de plauzibilă statistic precum «bruneta sau roşcata cea prostuţă», lasă fără obiectul muncii măcar şoferii nervoşi în trafic şi misoginii incurabili, deşi cred că publicul pentru bancuri şi scenarii cu blonde e mult mai larg şi include până şi blondele cu… rădăcini şatene.

Culmea, conform acestui studiu citat cu tot cu aparat critic pe news.odu.edu, nu trebuie să accepţi doar că blondele sunt deştepte, ci şi că la testele de inteligenţă au luat faţa brunetelor, obţinând câteva puncte în plus.

Pe de altă parte, dacă privim din perspectivă… culturală mitul blondei, s-ar putea ca de dispariţia lui să sufere cel mai mult chiar reprezentantele grupului defăimat. Căci, în general, blondele - naturale sau nu - au ştiut să profite poate cel mai bine de pe urma faptului că Madonele şi Afroditele din Renaştere le-au asigurat statutul de reprezentante prin excelenţă ale feminităţii.

Apoi Hollywood-ul le-a preluat pe post de fete drăguţe şi aşa s-a ajuns la ideea că «domnii preferă blondele». Dacă mai erau şi interpretate de o blondă - e drept, vopsită - ca Marlyn Monroe şi nu voiau altceva decât… să fie iubite, cine să se mai uite un deceniu întreg la alte culori de păr.

Pe la finalul anilor 60 blondele începuseră să se mai emancipeze însă, dovadă fiind şi cântecelul oarecum militant al lui Dolly Parton, numit chiar «Dumb Blonde».

Ajungând mai aproape de zilele noastre, zvonul că blondele s-ar putea să fie greu de dovedit dacă-şi pun ceva în cap a fost demonstrat din plin cu « Blonda de la drept ». Filmul cu pricina a demonstrat înaintea cercetării dedicate studierii anvergurii intelectuale a blondei în Statele Unite că, uneori, a juca rolul acesta poate fi chiar un avantaj. Pentru că alt mit spune că blondele au parte de mai multă distracţie, explicaţia dată de psihologi fiind aceea că, deoarece sunt percepute ca fiind mai feminine, au parte de ceva mai multă atenţie masculină. Caz în care, cu «onoarea» intelectuală reperată şi distracţia asigurată, e cazul ca mitul blondei gâsculiţe să fie înlocuit de mitul blondei care vrea să rupă gura târgului. Dar în aceste condiţii - şi cu dovedite statistic minusuri la IQ - stă la coadă mitul brunetei discriminate.

Că mitul femeii care, indiferent de culoarea părului, are chef de shopping nu cred că va fi prea curând pus în discuţie.