Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ora Pământului celebrată şi în România

Sâmbătă seară de la ora 20.30, instituţii din România participă alături de alte 131 de ţări şi regiuni de pe toate continentele la manifestarea ecologică intitulată Ora Pământului, în care luminile se sting pentru o oră.

Ora Pământului celebrată şi în România
Anul trecut Palatului Parlamentului s-a aflat printre marile clădiri ale lumii care au participat la evenimentul "Ora Pământului".

Articol de Ionuţ Dragu, 26 Martie 2011, 10:43

Cea mai mare manifestare ecologică la nivel mondial, "Ora Pământului", va avea loc sâmbătă de la ora 20:30, la iniţiativa Fondului Mondial pentru Natură.

Astfel, timp de o oră, cei care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la risipa de energie şi la efectele poluării sunt invitaţi să stingă lumina pentru aproximativ 60 de minute şi să oprească aparatele electrice.

Anul acesta şi-au anunţat participarea 131 de ţări şi regiuni de pe toate continentele.

Şi unele instituţii din România s-au alăturat campaniei.

Sediile mai multor instituţii, printre care Palatul Victoria, Palatul Parlamentului sau Primăria Municipiului Bucureşti, se vor cufunda în întuneric timp de o oră.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe român a anunţat că "va stinge luminile şi în 2011", cu ocazia campaniei internaţionale Ora Pământului.

Astfel, luminile din clădirile Centralei MAE şi din misiunile diplomatice din străinătate vor fi oprite.

Cinci ani de "Ora Pământului"

Ora Pământului împlineşte anul acesta cinci ani de la lansarea sa, în Australia.

Până în prezent, campania Ora Pământului a cunoscut o evoluţie rapidă la nivel internaţional, plecând de la un oraş - Sidney, Australia, în 2007- la 4.500 de oraşe din 128 de ţări, în numai 4 ani.

Acţiunea a dovedit că există sute de milioane de oameni care sunt interesaţi de rezolvarea problemelor actuale de mediu.

Anul acesta organizatorii Earth Hour ne propun un nou concept. "Beyond the Hour! În 2011, Earth Hour se doreşte a fi mai mult decât o oră pentru planetă şi mai mult decât simplul stins al luminii!" prin care susţinătorii sunt încurajaţi să împărtăşească idei, poveşti sau planuri despre cum aleg să îşi reducă impactul negativ asupra planetei.

Puteţi urmări ceas cu ceas stingerea luminilor din marile oraşe, urmărind contul de twitter http://twitter.com/earthhour.

De asemenea, puteţi urmării evenimentul şi prin imagini de pe contul oficial al Orei Pământului de pe portalul Flickr aici şi aici.

Video: Cum a fost celebrată "Ora Pământului" anul trecut.

Video: Invitaţia lansată de Fondul Mondial pentru Natură pentru 2011.

Câştigătorii celei de-a 98-a ediţii a Premiilor Oscar
Life & Style 16 Martie 2026, 07:41

Câştigătorii celei de-a 98-a ediţii a Premiilor Oscar

Ceremonia a adus un premiu şi unei cineaste româno-americane.

Câştigătorii celei de-a 98-a ediţii a Premiilor Oscar
Aproape 40% dintre adulţi se plâng de insomnie
Life & Style 13 Martie 2026, 18:09

Aproape 40% dintre adulţi se plâng de insomnie

Multe persoane nu recunosc simptomele acestor tulburări sau le consideră minore, deşi acestea pot avea consecinţe importante...

Aproape 40% dintre adulţi se plâng de insomnie
Aproape toţi adolescenţii folosesc internetul zilnic
Life & Style 13 Martie 2026, 15:14

Aproape toţi adolescenţii folosesc internetul zilnic

Date recente indică nu doar un consum ridicat de conţinut, ci şi un tip de relaţie permanentă cu dispozitivele digitale.

Aproape toţi adolescenţii folosesc internetul zilnic
Informaţiile despre produsele cosmetice vor fi accesibile şi printr-un identificator electronic
Life & Style 12 Martie 2026, 20:41

Informaţiile despre produsele cosmetice vor fi accesibile şi printr-un identificator electronic

Acesta trebuie să fie lizibil şi uşor accesibil, aplicat pe recipient sau ambalaj.

Informaţiile despre produsele cosmetice vor fi accesibile şi printr-un identificator electronic
Drepturile turiştilor, în atenția Parlamentului European
Life & Style 12 Martie 2026, 18:40

Drepturile turiştilor, în atenția Parlamentului European

Turiștii europeni își pot anula o călătorie fără să fie penalizați în cazul apariției unor circumstanțe extraordinare la...

Drepturile turiştilor, în atenția Parlamentului European
Rata fertilității din Uniunea Europeană a scăzut îngrijorător
Life & Style 11 Martie 2026, 21:34

Rata fertilității din Uniunea Europeană a scăzut îngrijorător

Rata fertilității din Uniunea Europeană a scăzut la 1,34, cea mai redusă cotă de la începutul măsurătorilor, adică în 2001.

Rata fertilității din Uniunea Europeană a scăzut îngrijorător
Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată la 839 miliarde de dolari
Life & Style 10 Martie 2026, 19:02

Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată la 839 miliarde de dolari

Omul de afaceri Elon Musk, acţionarul majoritar de la producătorul auto Tesla, compania spaţială SpaceX, reţeaua socială X şi...

Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată la 839 miliarde de dolari
Procese “mai rapide” în cazurile de trafic de persoane
Life & Style 10 Martie 2026, 17:35

Procese “mai rapide” în cazurile de trafic de persoane

În prezent, un astfel de proces durează între cinci și opt ani.

Procese “mai rapide” în cazurile de trafic de persoane

Radio România

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană
Bilanţul ediţiei Fidelis din martie: Subscrieri în valoare de peste 1,17 miliarde lei

Bilanţul ediţiei Fidelis din martie: Subscrieri în valoare de peste 1,17 miliarde lei

Bilanţul ediţiei Fidelis din martie: Subscrieri în valoare de peste 1,17 miliarde lei
GERMANIA: Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri, din cauza unei greve

GERMANIA: Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri, din cauza unei greve

GERMANIA: Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri, din cauza unei greve
Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România

Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România

Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România