Noutăți editoriale: „Război sau pace: Pseudo-jurnal de pe frontiera de est”

Subiectul cărții Alinei Mungiu-Pippidi este constituit de ceea ce probabil s-ar putea numi cea mai fierbinte temă geopolitică europeană de după 1989: stabilirea unui raport nou între blocul occidental și Rusia. Abordarea și ideile autoarei în această privință au fost clar și repetat exprimate, iar volumul propune și o recapitulare a lor. Prin felul în care a structurat cartea, Alina Mungiu-Pippidi a arătat totodată vechimea familiarității ei cu problematica în discuție, maniera politologică în care a tratat-o, dar și încercările sale de a-și face cunoscută interpretarea, în spațiul public și în atenția factorilor politici deopotrivă.

Volumul este constituit din trei părți majore. Prima cuprinde intervalul dintre 1985 și 2014, când autoarea face numeroase incursiuni (preponderent jurnalistice, dar și de cercetare) „pe frontieră”, cum se exprimă ea, respectiv în (fostele sau actualele, după caz) republici sovietice din partea europeană a zonei controlate (mai mult sau mai puțin) de Moscova. Sunt călătorii „în sfârșitul lumii”, scrie ea, cu referire la căderea regimului comunist, un proces care nu s-a petrecut peste noapte, ci dimpotrivă, s-a desfășurat timp de mai mulți ani, poate decenii. Stilistica acestui segment al volumului se apropie de maniera memorialistică de a reda atmosfera și ideile epocii.

A doua parte a lucrării ține de registrul publicistic. Aparent, aici sunt înglobate editorialele autoarei pe această temă, începând din 2016 și până în 2023. Sunt și texte care se suprapun cu perioada „memorialistică”, respectiv cele marcate de două accente elaborate în 2007 și 2008. Am spus „aparent”, pentru că Alina Mungiu-Pippidi nu specifică natura textelor din această secțiune, dar după referirile la anumite evenimente prezentate ca proaspete, se poate presupune că ele sunt decupaje, adaptări sau poate preluări ale unor comentarii de actualitate la acea vreme. Această parte a volumului este despărțită în economia cărții în două capitole având ca bornă invazia Rusiei în Ucraina, din februarie 2022.

Cea de-a treia componentă a cărții este de fapt un eseu de dată recentă asupra elementului central în jurul căruia gravitează tot conținutul: cum ar trebui abordată problema unei delimitări între spațiul european și spațiul rus. Alina Mungiu-Pippidi argumentează că războiul din Ucraina este expresia amânării abordării acestei discuții, care a început să se impună în paralel cu primele seisme care au zdruncinat sistemul comunist în estul Europei. Ea distinge mai multe tipuri de frontiere (a identităților, a democrației, a civilizațiilor și a realismului) asupra cărora politica occidentală ar trebui să convină în cazul în care se pronunță pentru o relativă stabilitate în regiune. Din acest eseu face parte fragmentul de mai jos, care, cred, descrie cu multă precizie perspectiva autoarei.

„Teza acestei cărți este că o asemenea frontieră între Europa şi Rusia trebuie definită şi apărată şi că nu vom rezolva problema ucraineană în sine dacă nu o facem parte a acestui context mai larg. De treizeci de ani discuţia se amână, cu ambiguitatea de rigoare, Vestul considerând că frontiera este între Ucraina şi Rusia, iar Rusia considerând că Ucraina e implicit de partea ei şi că frontiera e pe Nistru, la Sevastopol sau la Batumi. Nu există şi nu va exista pace până când nu este stabilită o frontieră între Europa şi Rusia, din care Ucraina este doar o parte, să sperăm de partea europeană. Chiar dacă survine o improbabilă încetare a focului, ea nu poate dura câtă vreme nu avem Eufratul nostru (pe Eufrat s-a stabilizat granița dintre romani și parți). Nu putem stabili graniţa dintre UE şi Rusia în frontierele desenate de URSS şi de aceea discuţia asupra graniţelor e cea mai importantă şi trebuie să aibă loc, aşa cum a avut loc după Al Doilea Război Mondial.”