Este plătit pentru a citi cele mai intime gânduri

La 84 de ani, vietnamezul Duong Van Ngo este ultimul traducător autorizat de scrisori al Poştei din Ho Chi Minh, fostul Saigon, unde îşi pune la dispoziţie serviciile de aproape un sfert de secol, informează sâmbătă agenţia EFE, citată de Agerpres.

"Mi se spune 'ultimul mohican' pentru că nimeni nu mai face azi această muncă. Am început să o practic în urmă cu 24 de ani, când am ieşit la pensie de la Poştă.

"O fac din plăcere şi pentru a câştiga câţiva bani în plus", a declarat acest veteran traducător în limba franceză şi engleză.

La ora 8 dimineaţa el vine cu bicicleta în clădirea Poştei şi desfăşoară pe masă un vraf de scrisori pe care le ţine într-un dosar voluminos, alături de patru dicţionare şi câteva fotografii ale vechiului Saigon.

În spatele biroului atârnă o plăcuţa pe care scrie "Traducător public" de franceză, engleză şi vietnameză - cele trei limbi pe care le domină.

"Bătrânii de vârsta mea vorbesc încă franceza. Engleza am învăţat-o când aveam 36 de ani alături de piloţii americani", spune bătrânul în timp ce încearcă să traducă o lungă scrisoare de dragoste a unei tinere vietnameze pentru iubitul ei din Franţa.

Bătrânul se uită la fiecare cuvânt cu lupa şi din când în când deschide unul din dicţionarele sale cu foile îngălbenite.

Bătrânul scrie cărţi poştale pentru turişti

Ngo se întrerupe din când în când din munca sa pentru a-i întâmpina pe turiştii care vin să viziteze clădirea istorică a Poştei, o bijuterie arhitectonică realizată de inginerul Gustave Eiffel la sfârşitul secolului XIX, şi a le scrie o carte poştală în vietnameză.

Dacă turiştii sunt europeni, el caută printre fotografii şi le arată o poză cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, care l-a vizitat în urmă cu doi ani.

La ora 3 după-amiaza, după şapte ore de muncă, Ngo îşi strânge cu grijă hârtiile şi dicţionarele în geanta voluminoasă din piele şi se odihneşte puţin înainte de a se urca pe bicicletă.

Pe zi ce trece se simte tot mai obosit, însă deocamdată nu are de gând să renunţe la munca lui.

"Sănătatea mea este din ce în ce mai şubredă, dar acasă mă plictisesc, iar oamenii au nevoie de mine", spune el zâmbind ştirb.