Psiholog: În boala psihică capacitatea cognitivă este afectată
"Apel matinal" - Invitat Yolanda Creţescu, preşedintele Asociaţiei Happy Minds.

Articol de Radio România Actualităţi, 29 Mai 2025, 10:14
Emisiunea "Apel matinal" - Realizatori: Daniela Petrican şi Cătălin Cârnu
Unul din patru români afirmă că s-a confruntat cu depresie sau stări de anxietate anul trecut, iar aproape jumătate dintre cei care au recunoscut că au avut probleme sunt tineri sub 30 de ani, conform unui studiu naţional realizat în cadrul proiectului parteneriat pentru sănătate mintală.
Îngrijorător este şi faptul că 61% dintre cei care au declarat că s-au confruntat cu depresia sau cu anxietatea, nu au cerut ajutor specializat, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Unul din şapte tineri între 10 şi 19 ani, se confruntă cu astfel de afecţiuni care însă rămân în mare parte necunoscute şi mai ales netratate.
Invitat la "Apel matinal" este Yolanda Creţescu, psiholog clinician, psihoterapeut şi fondator al primului hub antidepresie din România, preşedintele Asociaţiei Happy Minds. Bună dimineaţa!
Bună dimineaţa!
Mai întâi de toate, cum am putea defini depresia?
Depresia este în primul rând numele unei patologii şi aş vrea să sublinez acest lucru pentru că a apărut acest denumire în limbajul nostru colovial şi orice tristeţe, orice apatie, orice epuizare emoţională punctuală, cu cauze reale în viaţa noastră cotidiană, o numim depresie. Aşadar, depresia este o destresă emoţională, cognitivă şi comportamentală care trebuie să se întâlnească pe o perioadă de minim două - trei săptămâni şi într-o formă continuă în toate ariile vieţii noastre, adică să avem o stare de epuizare, să avem o stare de apatie şi lipsă de energie pe activităţi care altădată ne plăceau şi acum nu, să avem turbulări de somn, ori să nu dormim sau să dormim foarte mult, turbulări alimentare, o stare de tristeţe profundă şi, repet, cel mai important lucru, să nu avem în viaţa reală un eveniment declanşator, pentru că diagnosticăm depresia ca o stare de disconfort atunci când nu avem o cauză reală.
Care sunt categoriile de vârstă cel mai expuse? Pot fi afectaţi şi copii?
Din nefericire, întâlnim astfel de simptome de la vârstă din ce în ce mai mici. Dacă până acum ceva ani, de asemenea, nu puteam să vorbim diagnostic la sub 18 ani, acum într-adevăr sunt cazuri de la vârstă din ce în ce mai mici, însă întrebarea este, este cu adevărat o depresie sau sunt alte cauze care duc la această simptomatologie, pentru că lipsa antrenamentului emoţional din copilărie declanşează o inteligenţă emoţională mai slabă din cauza unui parenting excesiv de protecţionist, unde copiii nu învaţă să facă faţă eşecului sau frustrărilor şi atunci ei trăiesc o perioadă de tristeţe, de lipsă de confort emoţional, aproape în orice provocare socială. Apoi apariţia comunicării digitale a dus la o reducere a interacţiunilor sociale reale, care şi asta poate să ducă la o depresie emoţională. Apoi presiunile academice şi sociale din ce în ce mai mari, pentru că cerăm din ce în ce mai multe lucruri de la copii, avem idealuri nerealiste date din social media, sau de ce nu şi din mediul nostru imediat. Deseori aud părinţi care îşi compară copiii.
Dar cum ne dăm noi seama, părinţi fiind sau bunici, că tinerii, copiii, inclusiv adolescenţii, trec printr-o depresie?
Cel mai important lucru este să ne comparăm copilul. Noi ca îngrijitori, ca mediu cel mai apropiat al copilului, noi ştim când copilul nostru este diferit de cel pe care îl aveam. Dar dacă aveam un copil care avea anumite hobby-uri şi acum le evită, repet, fără o cauză reală, nu are un conflict, nu este supraaglomerat cu alte sarcini, ci pur şi simplu vedem că are un nivel de energie scăzut, că se izolează, că poate are, academic vorbind, un nivel de performanţă mult mai scăzut pe o perioadă foarte scurtă de timp. Evită să comunice cu noi, evită să comunice cu prietenii, este important să ne uităm la postura copilului nostru, la faciesul lui, are trăsăturile căzute, are umerii lăsaţi, păşeşte altfel decât păşea până acum, evită evenimentele de familie, şi nu pentru că nu vorbim de criza adolescenţei, să spunem, ci pur şi simplu vedem că este mai apatic.
Şi ce facem?
..Să nu ne păcălim de masca socială, că uneori se întâmplă să braveze sau să primim acel ce faci- bine-, şi în spate să fie vorba de o depresie pe care ei o ascund. E important să avem contact cu mediul social, să vedem dacă cu prietenii lui are o altă relaţie decât cu noi. Repet, trebuie să fie în toate ariile vieţii, adică şi la şcoală să fie o problemă şi acasă, şi în relaţiile sociale. Acolo e important să luăm legătura în primul rând cu specialistul, şi apoi să reuşim să ne reconectăm cu copiii noştri doar întrebându-i cum eşti, cum te simţi, să dezvoltăm un perentim echilibrat, să le încurajăm independenţa şi rezilienţa, nu doar performanţa, şi să facem un efort de a intra în lumea lor, şi nu să-i tragem pe ei în lumea noastră. Pentru că acest sentiment de nu sunt înţeles, nu e nimeni alături de mine, poate să alimenteze o stare de depresie.
Dar copiii pot primi asistenţă dacă este necesar şi în şcoli?
Sunt din ce în ce mai multe programe şi proiecte, sunt ONG-uri care se ocupă cu astfel de programe de prevenţie şi prevenirea depresiei, pentru că ne dăm seama că cea mai bună intervenţie este prevenţia, cu atât mai mult cât copiii sunt uneori protejaţi, dar alteori este obstrucţionat accesul la specialişti din cauza stigmatizării chiar de proprii părinţi. Uneori intrăm în acest conflict de rol în care, dacă am accepta ideea că copilul nu are probleme emoţionale, aş trage concluzia că eu am fost un părinte greşit, sau un părinte nepriceput în treaba pe care mi-am propus-o vizavi de copilul meu, şi atunci intrăm într-o negare şi nu suntem de acord sau minimizăm impactul emoţional pe care îl are mediul asupra copilului meu.
Da, pentru că la un moment dat ar putea apărea două probleme, adică puştiul, copilul, adolescentul să nu recunoască, părintele nici el să nu-şi dea seama sau pur şi simplu să nu recunoască, şi de unde ar putea veni sprijinul?
Din fericire există şi autorităţi în care copiii pot primi suport, chiar şi independent de decizia părintelui. Avem DGASPC-urile care au protocole şi au specialişti care pot ajuta, există Avocatul Copilului care la fel poate să intervină, există Consilierul Şcolar şi şcoala are un rol de foarte multe ori. Noi în asociaţia noastră avem câteva linii care sunt dedicate copiilor, linia de SchoolHUB, linia de antidrog şi Teen line-ul, şi de multe ori copiii sau profesorii ne sună şi ne anunţă că în clasă au un copil care se află într-o dificultate emoţională.
Dar la fel se întâmplă de multe ori ca persoanele afectate de depresie să se ferească să apeleze la ajutor specializat. De ce se întâmplă asta?
Stigmatizarea chiar dacă perioada de pandemie a făcut ca oamenii să se împrietenească cu procesul terapeutic şi să facă o diferenţiere între boala psihică, psihiatru, medicaţie, spital de psihiatrie şi psiholog, şedinţă de psihoterapie, antrenamente emoţionale care să, online sau fizice, care să ajute persoana care se află în suferinţă emoţională, totuşi există această stigmatizare. Şi apoi accesul greoi la specialişti din perspectivă financiară.
Să mai punctăm un lucru. Ce se întâmplă pentru o persoană cu depresie, cum poate evolua boala?
Noi putem să trecem de la o depresie uşoară, care poate fi abordată şi rezolvată în cabinetul de psihologie, la o listimie sau la o depresie majoră. Să nu uităm că depresia majoră este o urgenţă psihiatrică. Există acest risc de suicid din cauza suferinţei emoţionale care pune viaţa în pericol. De aceea, legea bolnavului psihic prevede inclusiv internare nevoluntară, adică punerea în siguranţă a bolnavului, chiar şi cumva împotriva deciziei lui. De ce? Pentru că în boala psihică capacitatea cognitivă este afectată.
Ce înseamnă depresia uşoară de curiozitate?
Depresia uşoară înseamnă acel deranj emoţional care nu se întinde, nu are o intensitate atât de mare şi nu se întinde pe o perioadă atât de lungă, astfel încât să afecteze indicii de funcţionalitate globală a individului.
De exemplu, ca să simplificăm, am primit un mesaj de la Ortansa, unul dintre ascultători, spune aşa: depresia se combate prin rezolvarea efectivă a cauzei. Când firma la care lucram a intrat în faliment şi am fost dat afară, am intrat în depresie, mi-am revenit însă imediat când mi-am găsit un alt loc de muncă. Este un factor declanşator, după cum aţi spus?
Uneori suntem rezistenţi la schimbare şi de foarte multe ori facem un simptom înainte de a ne confrunta cu schimbarea. Şi atunci, da, depresia poate să apară în urma unor pierderi significative, cum ar fi pierderea de doliu, pierderea statutului financier, pierderea prezenţei copiilor din familie, avem sindromul părăsirii de cuib şi, aşa cum ne spune şi ascultătoarea noastră, da, pierderea job-ului, mai ales dacă a venit inopinat, atunci am avut nevoie de o perioadă de adaptare, astfel încât să putem să parcurgem perioada de schimbare şi să ne mobilizăm, să avem curajul să căutăm un alt job.
Mulţumim pentru toate aceste precizări şi pentru prezenţa la "Apel matinal"/editor Florin Lepadatu/