Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziare la cafea

Autorităţile franceze au repatriat un al treilea grup de romi în Bulgaria, iar fosta doamnă de fier a Marii Britanii a participat la aniversarea a 40 de ani a companiei de publicitate Saatchi.

Ziare la cafea

Articol de Ionuţ Dragu, 10 Septembrie 2010, 10:12

Dezvoltarea copiilor ar putea fi diagnosticată la fel de uşor precum se măsoară greutatea şi înălţimea.

Un grup de cercetători, citaţi de BBC, spun că au reuşit să găsească o metodă prin care pot urmări dezvoltarea copiilor cu ajutorul unei radiografii şi a unui program matematic.

La 84 de ani, fosta doamnă de fier a Marii Britanii, Margaret Thatcher, a fost surprinsă de jurnalişti într-o apariţie în public rară.

Portalul Mail Online precizează că fostul premier al Marii Britanii, care se luptă de mai bine de zece ani cu o boală gravă, a participat la aniversarea a 40 de ani a companiei Saatchi în Londra.

Al treilea grup de romi repatriaţi de autorităţile franceze către în Bulgaria, sunt aşteptaţi să sosească vineri în Sofia.

Potrivit ministrului de externe bulgar, citat de portalul Novinite.com adulţii romi vor primii 300 de euro fiecare si câte 100 de euro pentru fiecare copil.

Spaniolul Rafael Nadal, liderul clasamentului ATP, s-a calificat pentru al treilea an consecutiv în semifinalele Openului de tenis al Statelor Unite unde îl va înfrunta pe rusul Mihail Iujnîi, numărul 12 pe lista capilor de serie.

BBC notează că ultimul turneu de Mare Şlem al anului este singurul pe care Rafael Nadal nu l-a câştigat până acum.

Ziare la cafea
Life & Style 09 Septembrie 2010, 09:10

Ziare la cafea

Numărul de bancomate şi de retrageri de numerar din Marea Britanie a scăzut, arderea Coranului este condamnată de către...

Ziare la cafea
O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
În lume 14 Martie 2026, 16:11

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova

Incidentul s-a produs în regiunea Cimișlia, din sudul Republicii Moldova.

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
În lume 14 Martie 2026, 16:04

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine

Iranul amenință infrastructura energetică din statele Golfului după atacurile asupra Insulei Kharg, în timp ce Hamas îi cere...

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
În lume 14 Martie 2026, 11:07

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu

Escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran aduce noi amenințări asupra infrastructurii energetice din Golf, după...

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
În lume 14 Martie 2026, 03:15

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

O baterie de rachete Patriot a fost desfăşurată de armata elenă pentru a proteja o parte importantă a spaţiului aerian bulgar...

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
În lume 13 Martie 2026, 23:55

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran

În Serbia, guvernul a decis să micşoreze accizele cu 20% la benzină şi la motorină, după ce a interzis exportul de petrol şi...

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
În lume 13 Martie 2026, 23:47

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv

Astăzi au fost proteste ale agricultorilor spanioli care cer măsuri urgente de limitare a creşterii preţurilor la combustibil.

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună
În lume 13 Martie 2026, 23:17

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Este o iniţiativă menită să refacă relaţiile care s-au degradat după Brexit, privind securitatea economică şi energetică.

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Radio România

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini