Un nou război în Sudan

Darfurul nu este singura criză a Sudanului. O nouă oroare e pe cale să se întâmple în Sudan, şi e foarte posibil să fie în 2010 odată cu declararea unilaterală a independenţei de către enclava Sudanului de sud.

Dacă se întâmplă acest lcuru, conflictul care va rezulta de aici poate fi mult mai dureros, mai militarizat şi mai devastator decât a trăit vreodată Sudanul. Pentru că în ecuţia ororii intră mai multe armeca oricând şi avioane de luptă chineze.

Ceasul acestei noi crize a început să bată ameninţător în 2005. Un război civil Nord-Sud care s-a soldat cu aproximativ 2 milioane de morţi şi alte milioane de refugiaţi se încheiase în sfârşit.

Dar Acordul Comprehensiv de Pace din acel an a împins pentru peste 6 ani, cea mai sensibilă chestiune dintre toate – independenţa Sudului, o zonă sub control francez cu puţin sub 10 milioane de oameni care şi-a câştigat autonomia prin acel acord din 2005. Ceasul se va opri în ianuarie 2011, dar criza cel mai probabil va interveni mai curând.

Din păcate, “strategia comprehensivă” din Sudan prezentată de administraţia americană a preşedintelui Barack Obama în octombrie depinde aproape în întregime de noţiunea amăgitoare că aplicarea acordului de pace din 2005 se va derula aşa cum s-a plănuit. Echipa lui Obama a spus că speră că probabila secesiune a Sudanului de Sud va fi “o tranziţie ordonată spre două state separate şi viabile, în pace unul cu celălalt”.

Dar aici este vorba despre Sudan, nu vreo ţară europeană. Scenariul real – dacă luăm în considerare istoria recentă a Sudanului – are toate şansele să fie oricum numai unul ordonat nu.

Un recensământ naţional ce urma să aibă loc înainte de iulie 2007 a fost amânat în mod repetat, până când în final a avut loc în mijlocul unor violenţe şi erori grave. Cu toate acestea, Khartoum-ul a insistat ca rezultatele manipulate ale numărătorii să fie folosite pentru trasarea, favorabilă Nordului, a districtelor parlamentare.

Înregistrarea persoanelor cu drept de vot, care şi ea depinde de datele eronate ale recensământului, abia a început. Aşa că orice aşteptări ca alegerile generale din aprilie, un test cheie înaintea termenului limită din ianuarie 2011, să fie legitime, sunt cel puţin ireale.

Cel mai probabil scrutinul va fi marcat de vărsare de sânge, de vreme ce cei mai mulţi dintre candidaţi vor fi sprijiniţi sau vor avea opoziţie – de obicei ambele – din partea unor grupări puternic înarmate.

Dacă alegerile sunt organizate dar rezultatele lor nu vor avea legitimitate, liderii Sudanului de Sud se vor găsi sub o mare presiune publică să declare independenţa fără un referendum.

Mai există şi un motiv tactic pentru care Sudanul de Sud ar vrea ruptura cât mai repede - Nordul face rost de un avantaj militar de neîntrecut, iar Khartoum-ul e puţin probabil să renuţe fără luptă la controlul asupra Sudului bogat în petrol.

De fapt, în ultimii 10 ani, Khartoum-ul a utilizat neobosit veniturile din acest petrol ca să îşi modernizeze forţele armate şi să se pregătească pentru conflict. În Darfur, regimul din nord şi-a folosit aviaţia primitivă cu efecte mortale.

Acum, când vor fi folosite avioanele de vânătoare supersonice Shenyang J-8 şi Chengdu F-7, recent achiziţionate din China, cel mai mare client pentru petrolul sudanez, rezultatele vor fi devastatoare.

Companiile chineze au ajutat şi la crearea a cel puţin 3 fabrici de arme, lângă capitala sudaneză, inclusiv una care produce muniţie, protejând astfel complet regimul de efectele vreunui viitor embargo asupra armelor, declanşat tardiv de puterile occidentale şi SUA.

Chiar dacă Sudul va face mişcarea spre secesiune înainte ca puterea militară a Khartoum-ului să crească, conflictul care va izbucni va fi cumplit. Deja, hărţuielile din 2009 de-a lungul graniţei dintre Nord şi Sud s-au soldat cu 2000 de morţi şi peste 250.000 de refugiaţi.

Apropiata declaraţie de independenţă a Sudului va provoca, fără îndoială, violenţe pe scară largă în Sudan, dar şi destabilizarea întregii regiuni pe măsură ce ţările vecine se vor trezi absorbite în conflict.