Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Trei britanici la bordul avionului prăbuşit în Afganistan

Un avion comercial cu 43 de persoane la bord s-a prăbuşit la nord de capitala afgană.

Trei britanici la bordul avionului prăbuşit în Afganistan
Foto: Arhiva Mediafax.

Articol de Răzvan Stancu, 17 Mai 2010, 19:08

Trei cetăţeni britanici se aflau la bordul avionului de pasageri prăbuşit luni în Afganistan, anunţă ambasada Marii Britanii din Kabul, citată de AFP.

Un avion comercial cu 43 de persoane la bord,aparţinând companiei afgane Pamir Airways, s-a prăbuşit luni, la nord de capitala afgană.

Luni dimineaţă, autorităţile aeroportuare afgane anunţaseră că pierduseră contactul cu avionul ce zbura pe ruta Kunduz-Kabul, care avea la bord 43 de persoane din care 6 cetăţeni străini.

"Avionul a pierdut contactul cu aeroportul din Kabul, când se afla la o distanţă de 30 de kilometri", a declarat Zemaray Bashary, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

O sursă din cadrul Ministerului Transporturilor afgan a arătat că accidentul s-ar fi produs din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă greu accesibilă din munţii Salang, provincia Parwan, la nord-est de capitala Kabul şi din acest motiv nu se cunoaşte dacă există supravieţuitori.

Trupurile victimelor accidentului aviatic, repatriate de marţi
În lume 12 Aprilie 2010, 20:55

Trupurile victimelor accidentului aviatic, repatriate de marţi

Autorităţile din Rusia au anunţat că trupurile victimelor accidentului aviatic de lângă Smolensk sunt repatriate pe măsură ce...

Trupurile victimelor accidentului aviatic, repatriate de marţi
Sistemele de apărare iraniene “au suferit o lovitură grea”
În lume 28 Februarie 2026, 18:38

Sistemele de apărare iraniene “au suferit o lovitură grea”

Șeful Statului Major al Armatei israeliene afirmă că operaţiunea efectuată alături de Statele Unite este mai complexă şi mai...

Sistemele de apărare iraniene “au suferit o lovitură grea”
Dragoş Nelersa: Nu s-au înregistrat până la ora actuală victime omeneşti
În lume 28 Februarie 2026, 16:26

Dragoş Nelersa: Nu s-au înregistrat până la ora actuală victime omeneşti

Dragoş Nelersa este preşedintele Asociaţiei scriitorilor israelieni de limbă română.

Dragoş Nelersa: Nu s-au înregistrat până la ora actuală victime omeneşti
Panica s-a răspândit în regiunea Golfului Persic după atacul israeliano-american asupra Iranului
În lume 28 Februarie 2026, 16:17

Panica s-a răspândit în regiunea Golfului Persic după atacul israeliano-american asupra Iranului

La rândul lor, iranienii au lansate rachete asupra bazelor militare care găzduiesc forţele americane din Emiratele Arabe...

Panica s-a răspândit în regiunea Golfului Persic după atacul israeliano-american asupra Iranului
Uniunea Europeană se declară îngrijorată de evoluţia evenimentelor din Iran
În lume 28 Februarie 2026, 16:04

Uniunea Europeană se declară îngrijorată de evoluţia evenimentelor din Iran

UE face apel la toate părţile implicate să dea dovadă de reținere și cere să fie protejați civilii.

Uniunea Europeană se declară îngrijorată de evoluţia evenimentelor din Iran
SUA şi Israelul au atacat Iranul, după o mobilizare militară în Orientul Mijlociu fără precedent
În lume 28 Februarie 2026, 13:41

SUA şi Israelul au atacat Iranul, după o mobilizare militară în Orientul Mijlociu fără precedent

Preşedintele american şi premierul israelian le-au cerut iranienilor să se revolte împotriva regimului ayatollahilor.

SUA şi Israelul au atacat Iranul, după o mobilizare militară în Orientul Mijlociu fără precedent
Iranul a lansat rachete înspre Israel și bazele americane din Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Iordania
În lume 28 Februarie 2026, 13:33

Iranul a lansat rachete înspre Israel și bazele americane din Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Iordania

Teheranul a transmis că ayatollahul Khamenei a fost transferat într-o locaţie sigură, în afara Teheranului.

Iranul a lansat rachete înspre Israel și bazele americane din Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Iordania
TAROM suspendă temporar zborurile către și dinspre Tel Aviv
În lume 28 Februarie 2026, 13:30

TAROM suspendă temporar zborurile către și dinspre Tel Aviv

Mai multe companii aeriene internaționale au anunțat anularea curselor spre Tel Aviv, Beirut și Oman, în contextul...

TAROM suspendă temporar zborurile către și dinspre Tel Aviv

Radio România

Premierul israelian sugerează că liderul suprem al Iranului a fost ucis

Ceaţa densă reduce vizibilitatea pe mai drumuri din 5 judeţe

MAE, despre războiul din Orientul Mijlociu: Nu sunt români răniţi în regiune şi nici solicitări de repatriere din Iran

CLUJ: Doi turiști francezi, salvați din apropierea Cascadei Vălul Miresei