THE NEW YORK TIMES: Aleksei Navalnîi este adevăratul lider al Rusiei

În 2003, după patru ani de mandat al președintelui Vladimir Putin și cu o politică liberală la pământ, am vizitat sediul din Moscova al partidului de centru Iabloko (Mărul). Acolo, printre cei aproximativ 50 dintre anticomuniștii declarați care dominau partidul, se afla și un membru al conducerii în vârstă de 27 de ani. Era Aleksei Navalnîi.

Ne-am împrietenit repede. Făceam parte din aceeași generație și împărtășeam aceeași cultură, aveam aceleași opinii despre bine și rău, vorbeam aceeași limbă. Deși nu ne-am înțeles întotdeauna, simțeam că el și cu mine – ca să-l citez pe Rudyard Kipling – eram ‘din același sânge’.

Era evident că un asemenea om nu se va simți în largul lui într-un vechi partid scorțos și așa s-a și dovedit. Dar nu era la fel de evident și faptul că Navalnîi va ajunge să fie în mod indubitabil liderul opoziției, că opoziția sa față de guvernarea lui Putin va fi atât de profundă, încât regimul va depune eforturi ca să-l reducă la tăcere - prin tentative de asasinat, prin încarcerare sau printr-o boală care, săptămâna trecută, îl adusese în pragul morții – și că mii de ruși din întreaga țară vor ieși în stradă ca să protesteze față de ceea ce i se întâmpla.

În prezent, Rusia are doi lideri naționali. Putin, la Kremlin, și Navalnîi, la închisoare.

Când ne-am întâlnit, un asemenea viitor – dacă cineva s-ar fi întors din anul 2021 ca să ne spună ceva despre asta – părea de neînchipuit. La vremea aceea, mișcarea de opoziție de-abia se înfiripa. Iar la întrunirile personalităților opoziției, unite măcar prin opoziția lor față de Putin, dacă nu și prin altceva – mă întâlneam deseori cu vechea mea cunoștință, Aleksei Navalnîi.

El își dădea seama că adevărata viață politică e acolo, și nu în propriul partid, iar ulterior el a devenit rapid una dintre personalitățile importante ale opoziției. Pentru el, excluderea din partidul Iabloko în 2007 din cauza paticipării sale la o demonstrație naționalistă – la care se dusese din solidaritate față de naționaliștii persecutați de Kremlin – nu a fost o mare pierdere.

El își crease deja un renume ca autor al unui blog devenit popular. În timp ce alții îl înjurau pe Putin și protestau în sprijinul dreptului la liberă asociere, Navalnîi s-a pus pe treabă, demascând abuzurile companiilor de stat și acuzând autoritățile de hoție. Criticarea corupției s-a arătat mai convingătoare decât sloganurile în sprijinul democrației.

Și totuși, marea cotitură, atât pentru țară, cât și pentru Navalnîi, a survenit în 2011, când Putin s-a hotărât să ajungă din nou președinte al Rusiei, iar partidul său, Rusia Unită, și-a format o extrem de îndoielnică majoritate. Au izbucnit proteste în masă, iar liderii opoziției, obișnuiți să adune la mitingurile lor câteva sute de oameni, s-au trezit cu zeci de mii de participanți.

Am putea fi tentați să spunem că a existat o competiție a conducerii, pe care Navalnîi a câștigat-o, dar asta nu ar fi adevărat. Mai erau și alți lideri liberali: liberalul Boris Nemțov, comunistul Serghei Udalțov, naționalistul Aleksandr Potkin, fostul premier Mihail Kasianov, campionul de șah Garry Kasparov. Dar unul după altul – prin asasinat, intimidare, încarcerare sau șantaj – au dispărut de pe scenă.

Asta l-a lăsat în urmă doar pe Navalnîi, ceea ce i-a făcut pe unii să-l suspecteze că s-ar afla în serviciul Kremlinului – o impresie încurajată de faptul că, în 2013, el a fost eliberat cu tam-tam din închisoare, permitându-i-se să participe la alegerile pentru funcția de primar al Moscovei.

Dacă mai existau cumva îndoieli – chiar și după ce el a fost condamnat din nou cu suspendaare și a fost atacat cu vopsea verde – ele au fost total eliminate în luna august a anului trecut, când Navalnîi a fost, pare-se, otrăvit cu Noviciok la bordul unui avion care zbura spre Moscova. Devenise clar că, pur și simplu, Kremlinul și-l păstrase pe Navalnîi ‘pentru desert’.

Navalnîi susține că otrăvitorii săi, acționând la ordinul lui Putin, intenționau să-l omoare. Dar probabil – după cum releva o anchetă a Dossier Center – un birou finanțat de fostul oligarh Mihail Hodorkovski, un critic al Kremlinul care a stat aproape 10 ani la închisoare – planul nu fusese acela de a-l omorî pe Navalnîi, ci doar de a-l speria.

Asta ar avea sens. În definitiv, mulți dintre opozanții anteriori ai lui Putin, constrânși sau de teamă, au părăsit Rusia pentru totdeauna.

Chiar și înainte de a-și fi terminat tratamentul din Germania, Navalnîi susținuse că se va întoarce în Rusia, precizând public numărul cursei aeriene și ora plecării. Odată ajuns, el a fost arestat imediat chiar la controlul pașapoartelor. Au urmat audieri de urgență la un post de poliție local, câteva săptămâni de închisoare la Moscova, după care condamnarea sa la peste 2 ani de închisoare într-o colonie penitenciară.

De fiecare dată, Navalnîi a dat declarații în mediile de socializare prin intermediul avocaților săi, cu umorul caracteristic și cu o evidentă încredere în sine.

Deși starea sănătății lui Navalnîi, uneori șubredă, pare să se fi stabilizat, siguranța sa e pusă sub semnul întrebării atâta vreme cât el se află la închisoare. Perspectivele mișcărilor opoziției – cel puțin după suspendarea activității Fundației Anticorupție, organizația politică a lui Navalnîi – sunt sumbre.

În ceea ce-l privește pe Putin, el a făcut nebunia de a refuza să dea ochii cu adversarul său în mod cinstit. Protestele de miercuri, semnalate în toată țara – după masiva demonstrație de sprijin față de Navalnîi din luna ianuarie – atestă forța personalității lui Navalnîi și, mult mai important, ilustrează și nemulțumirile rușilor de rând față de conducătorul lor. Și-a făcut-o cu mâna lui.

Nerecunoscându-i lui Navalnîi dreptul de a participa la viața politică, Putin a ajuns să se confrunte cu un lider care îi este egal.

Acum, după ce a scăpat de toți adversarii săi, reali sau imaginari, Putin se trezește singur. La fel ca regina din basmul rusesc (sic!), care toată ziua își întreabă oglinda fermecată cine este cea mai frumoasă din țară, el își dorește cu disperare supremația. Dar cînd întreabă oglinda cine este adevăratul lider al Rusiei, oglinda îi răspunde: Aleksei Navalnîi.

Articol de Oleg Kashin

Traducerea: Alexandru Danga/RADOR.