Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Thailandezii sunt "campioni mondiali" la sărutat

7 cupluri de thailndezi au doborât record stabilit în Germania, de 32 de ore 7 minute şi 14 secunde şi au continuat competiţia pentru a câştiga premiul pus în joc de organizatori.

Thailandezii sunt "campioni mondiali" la sărutat
Foto: Reuters

14 Februarie 2011, 15:38

Şapte cupluri din Thailanda au stabilit, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Valentin, un nou record mondial pentru cel mai lung sărut din lume, care a durat peste 32 de ore.

Mai mult, potrivit France Presse, participanţii care au rămas în cursă au refuzat să se oprească după stabilirea recordului.

Participanţii au doborât precedentul record stabilit în Germania, de 32 de ore 7 minute şi 14 secunde.

Fiecare dintre cele şapte cupluri speră să reziste până la sfârşitul concursului, pentru a intra în posesia premiului cel mare, 2.400 de euro şi un inel cu diamante.

"Sunt bucuros că am stabilit un nou record. Însă, în acelaşi timp, sunt îngrijorat pentru participanţi. Par foarte obosiţi", a declarat directorul muzeului în care se desfăşoară inedita competiţie.

De altfel, la faţa locului se află mai multe echipe de medici pentru a oferi asistenţă de urgenţă în caz de nevoie.

La concurs au participat 14 perechi, dintre care şapte au renunţat înainte de stabilirea recordului.

Cuplurile s-au sărutat fără întrerupere, chiar şi atunci când competitorii au avut voie să bea apă cu paiul şi când au mers la toaletă împreună cu partenerii lor.

Participanţii nu au voie să se aşeze, decât atunci când merg la toaletă, şi nici să doarmă.

Record mondial la zborul cu avionul din hârtie
Life & Style 28 Decembrie 2009, 08:45

Record mondial la zborul cu avionul din hârtie

Avionul lung de zece centimetri a zburat 26,1 secunde.

Record mondial la zborul cu avionul din hârtie
"De la București la Tbilisi, cum progresează partidele pro-ruse prin alegeri"
În lume 26 Noiembrie 2024, 22:29

"De la București la Tbilisi, cum progresează partidele pro-ruse prin alegeri"

LA CROIX: "Un candidat pro-rus a creat o surpriză câștigând duminică, 24 noiembrie, primul tur al alegerilor prezidențiale...

"De la București la Tbilisi, cum progresează partidele pro-ruse prin alegeri"
CE: Unele declarații din campania electorală contrazic anumite angajamente ale Guvernului
În lume 26 Noiembrie 2024, 22:19

CE: Unele declarații din campania electorală contrazic anumite angajamente ale Guvernului

Comisia Europeană este îngrijorată de declarațiile guvernanților români pentru că acestea ar fi contrare planului propus...

CE: Unele declarații din campania electorală contrazic anumite angajamente ale Guvernului
În lume 26 Noiembrie 2024, 22:19

Mai multe drone neidentificate au survolat baze militare americane din Marea Britanie

Potrivit "The Times", care a citat o sursă militară britanică, existau îngrijorări că dronele ar putea face parte dintr-un...

Mai multe drone neidentificate au survolat baze militare americane din Marea Britanie
10 milioane de euro, fonduri UE pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen
În lume 26 Noiembrie 2024, 21:42

10 milioane de euro, fonduri UE pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen

Banii sunt prevăzuți în bugetul Uniunii Europene de anul viitor.

10 milioane de euro, fonduri UE pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen
Piaţa muncii din Germania va continua să depindă de imigranţi
În lume 26 Noiembrie 2024, 19:04

Piaţa muncii din Germania va continua să depindă de imigranţi

Experţii cer îmbunătăţirea condiţiilor pentru imigranţi.

Piaţa muncii din Germania va continua să depindă de imigranţi
Bugetul UE pentru anul viitor a fost majorat
În lume 26 Noiembrie 2024, 19:01

Bugetul UE pentru anul viitor a fost majorat

Propunerea de buget a fost dezbătută marţi în legislativul european.

Bugetul UE pentru anul viitor a fost majorat
Grupul Renew din Parlamentul European solicită  TikTok explicații
În lume 26 Noiembrie 2024, 18:56

Grupul Renew din Parlamentul European solicită TikTok explicații

Solicitarea vine după scorul surprinzător obținut de Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Grupul Renew din Parlamentul European solicită TikTok explicații