Terra ar putea ascunde în străfundurile sale fragmente uriașe ale altei planete

Oamenii de ştiinţă au propus o nouă teorie care ar putea rezolva două mistere simultan, unul care se învârte în jurul Pământului în fiecare zi, iar celălalt care priveşte "măruntaiele" planetei noastre, informează France Presse.

Prima enigmă este originea Lunii, pentru care teoria cea mai acceptată este aceea conform căreia satelitul natural al Pământului a apărut după impactul unei planete în formare cu viitoarea Terră, în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

Coliziunea cu Theia, o protoplanetă de mărimea lui Marte, ar fi propulsat o cantitate suficientă de materie în spaţiu pentru ca aglomerarea acesteia să formeze Luna.

Rămâne doar să fie găsite acele rămăşiţe din Theia. Acest lucru ar fi posibil privind sub pământ, nu spre cer, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature de o echipă de cercetători ai unor instituţii în principal americane.

La adâncimea de 2.900 de kilometri sub scoarţa planetei noastre, două mari "bule" îi intrigă pe oamenii de ştiinţă după descoperirea lor cu ajutorul undelor seismice în anii 1980. Plasate pe fundul mantalei terestre, stratul care separă nucleul Terrei de scoarţă, acele mase, fiecare de mărimea unui continent, sunt situate sub Africa şi Oceanul Pacific.

Ele sunt mai fierbinţi şi mai dense decât mediul care le înconjoară. Iar simulările computerizate ale cercetătorilor sugerează că aceste mase sunt "relicve îngropate" ale protoplanetei Theia, care au pătruns în interiorul Terrei în momentul coliziunii.

Acea coliziune a fost "evenimentul cel mai violent suferit de Terra" în întreaga sa istorie, a declarat Qian Yuan, cercetător în geodinamică la Institutul de Tehnologie din California (CalTech) şi autorul principal al noului studiu.

Ceea ce face să fie "foarte, foarte ciudat" este faptul că nu a mai rămas nicio urmă vizibilă, spune el. Şi acest detaliu i-a motivat următoarea reflecţie: "Unde este impactorul? Răspunsul meu: sub pământ".

Noul studiu i-a făcut pe experţii din două discipline foarte diferite, spaţiul şi geologia, să colaboreze.

Protoplaneta Theia a percutat Terra, pe atunci încă în formare, cu peste 36.000 km/h, o viteză suficientă pentru ca o parte a impactorului să pătrundă "foarte adânc în mantaua inferioară a Terrei", afirmă autorii studiului.

Acele bucăţi de rocă în mare parte topită, cu diametre de mai multe zeci de kilometri, s-au răcit şi, prin solidificare, au coborât până la limita dintre manta şi nucleul Terrei. Acest lucru a fost ajutat de o proporţie mai mare de oxid de fier decât cea din mediul terestru, ceea ce le-a făcut mai grele.

Fragmentele s-au acumulat în două mase distincte, iar fiecare dintre ele este mai mare decât Luna, potrivit lui Qian Yuan, care insistă, de altfel, pe faptul că aceste concluzii sunt rezultatul unor modele şi simulări probabil imperfecte.

Un expert în ştiinţele Pământului şi în explorarea planetară de la Universitatea Stirling din Scoţia a declarat că teoria avansată de Qian Yuan "se potriveşte cu mai multe indicii existente". "Este o descoperire semnificativă", a spus Christian Schroeder, care nu a participat la realizarea noului studiu.

Deşi nu rezolvă, potrivit opiniei sale, chestiunea ce vizează originea Lunii, această teorie furnizează "o explicaţie credibilă pentru anomaliile constatate la graniţa dintre manta şi nucleu".

În ceea ce priveşte rămăşiţele protoplanetei Theia, acestea ar putea foarte bine "să fie responsabile pentru procese importante în curs de desfăşurare pe Pământ".

Se crede că cele două mase transportă coloane de magmă din manta până la suprafaţa scoarţei terestre. Acest fenomen este legat de erupţiile vulcanice şi de evoluţia supercontinentelor.

Qian Yuan crede că impactul cu Theia "a jucat un rol în evoluţia pe care a avut-o Terra de-a lungul a 4,5 miliarde de ani". Iar acest lucru, crede el, ar face-o să fie "unică (...), diferită de alte planete telurice", potrivit Agerpres.