Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Terorismul, pe agenda discuţiilor ruso- pakistaneze

Întâlnirea dintre preşedinţii Rusiei şi Pakistanului ar putea marca o relansare a relaţiilor dintre cele două ţări, pe fondul puternicelor tensiuni dintre Pakistan şi Statele Unite, provocate de uciderea lui bin Laden.

Preşedinţii Rusiei şi Pakistanului, Dmitri Medvedev(stg) şi Asif Ali Zardari(dr). Foto: Reuters.

12 Mai 2011, 11:10

Situaţia din Afganistan, lupta împotriva terorismului, după eliminarea liderului Al Qaida, şi combaterea traficutului de droguri vor domina agenda discuţiilor de joi, de la Moscova, dintre preşedinţii Rusiei şi Pakistanului, Dmitri Medvedev şi Asif Ali Zardari.

Comentatorii consideră că Moscova, aliata tradiţională a Indiei - adversarul istoric al Pakistanului - are şansa de a ridica relaţiile cu Islamabadul, la un nivel superior.

Aceasta pe fondul puternicelor tensiuni dintre Pakistan şi Statele Unite, provocate de eliminarea lui Bin Laden, tensiuni ce au determinat anularea, luni, a vizitei, în Pakistan, a preşedintelui Obama.

Totuşi, într-un interviu publicat joi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că operaţiunea de lidchidare a liderului Al Qaedei a avut o solidă bază juridică, o rezoluţie Consiliului de Securitate, adoptată după atacul de la 11 septembrie 2001.

Foto: Preşedintele Pakistanului la sosirea pe aeroportul din Moscova, 11 mai 2011. Sursa: Reuters.

Documentul recunoaşte clar dreptul Statelor Unite de a acţiona în baza dreptului nerestricţionat la autoapărare, prevăzut de Carta ONU.

Miercuri, preşedintele Medvedev a declarat că uciderea lui bin Laden priveşte direct securitatea Rusiei, deoarece Al Qaeda a trimis şi continuă să trimită, în Rusia, emisari, care - a spus Medvedev - sunt lichidaţi cu regularitate, de serviciile ruseşti.

Preşedintele Afganistanului vizitează Rusia
În lume 20 Ianuarie 2011, 19:05

Preşedintele Afganistanului vizitează Rusia

Combaterea traficului de droguri dinspre Afganistan şi livrarea de armament rusesc către această ţară sunt punctele...

Preşedintele Afganistanului vizitează Rusia
O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
În lume 17 Martie 2026, 01:49

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul

Anterior gruparea pro-iraniană Brigăzile Hezbollah a anunţat uciderea unuia dintre liderii săi.

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 23:27

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz

Cancelarul Friedrich Merz a subliniat că NATO este o alianţă defensivă, nu un instrument pentru intervenţii militare, iar...

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 16 Martie 2026, 23:23

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Preşedintele SUA se arată nemulţumit că aliaţii Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistenţă pentru...

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
În lume 16 Martie 2026, 11:50

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone

Portul Fujairah, prin care se exportă aproximativ 1% din cererea globală de petrol, a fost lovit de drone iraniene.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană