Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SUA trebuie "să ajungă la un compromis până marţi"

Preşedintele american Barck Obama a făcut din nou apel la republicani şi democraţi ca până marţi să găsească un compromis asupra ridicării plafonului de îndatorare a Statelor Unite.

SUA trebuie "să ajungă la un compromis până marţi"
Preşedintele american Barack Obama. Foto: Reuters.

Articol de Ioana Dogaru, 29 Iulie 2011, 19:43

Preşedintele american Barack Obama a făcut apel vineri la aliaţii săi democraţi şi la adversarii săi republicani să ajungă la un compromis până cel târziu marţi, apreciind că poziţiile celor doi rivali din Congres nu sunt atât de îndepărtate, scrie AFP.

Cu ocazia unei scurte intervenţii de la Casa Albă, preşedintele Obama a subliniat urgenţa situaţiei şi a făcut apel la americani să "menţină presiunea" asupra aleşilor de la Washington astfel încât aceştia să găsească o soluţie rapidă pentru criza actuală.

Barack Obama a explicat că acest lucru este necesar pentru ca ţara să poată plăti la timp cecurile lunare pentru asigurări sociale, ajutoarele pentru veterani şi contractele guvernamentale, fără a-şi pierde ratingul de care se bucură în prezent.

De altfel, liderul de la Casa Albă a explicat că pierderea acestui rating va avea ca rezultat scumpirea costurilor vieţii americanilor. În aceste condiţii, preşedintele american a cerut ajutorul populaţiei.

Video: Barack Obama a recunoscut nevoia că soluţia de evitare a defaultului trebuie să fie bipartizană.

La o zi de la amânarea unui vot asupra unui plan de ridicare a plafonului datoriei în Camera Reprezentanţilor, Barack Obama a amintit că textul respectiv nu avea oricum "nicio şansă" să devină lege, dată fiind opoziţia Senatului şi promisiunea sa de a-şi exprima dreptul de veto în legătură cu acesta.

"Ceea ce este evident la ora actuală este că o soluţie pentru evitarea incapacităţii de plată va trebui sprijinită de ambele partide republican şi democrat", a spus Barack Obama.

Preşedintele american i-a îndemnat pe democraţi şi republicanii din Senat să se pună de acord asupra unui plan care să poată obţine sprijinul celor două părţi în Cameră, un plan pe care acesta să-l poată promulga până marţi.

"Ţineţi cont de faptul că nu este o situaţie în care cele două părţi sunt foarte îndepărtate. Suntem cu toţii de acord asupra sumei de cheltuieli pe care o putem reduce într-o manieră rezonabilă, o primă etapă pentru a ne reduce deficitul.

"Drept urmare, există numeroase modalităţi de a ieşi din acest haos. Dar nu prea mai avem timp. Trebuie să ajungem la un compromis până marţi pentru ca ţara noastră să poată continua să îşi achite facturile, aşa cum a facut-o întotdeauna", a conchis şeful de la Casa Albă.

După săptămâni de discuţii şi negocieri, democraţii şi republicanii nu au reuşit până acum să ajungă la acord asupra unui plan de reducere a deficitelor însoţit de o nouă ridicare a plafonului datoriei, care a atins la jumătatea lunii mai limita stabilită legal la 14.294 de miliarde de dolari, adică aproape 100% din PIB-ul Statelor Unite.

Taxele "ar putea creşte pentru americani"
În lume 15 Iulie 2011, 19:29

Taxele "ar putea creşte pentru americani"

Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat că dacă legislatorii eşuează în creşterea plafonului datoriei SUA, va urma o...

Taxele "ar putea creşte pentru americani"
Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 18:58

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Președintelke francez Emmanuel Macron a refuzat categoric implicarea în vreo acțiune în acest moment fierbinte al războiului.

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
În lume 17 Martie 2026, 18:21

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"

Analistul politic Andrei Curăraru susține că autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic acest caz pentru că...

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
În lume 17 Martie 2026, 14:49

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei

Rusiei a atacat complexul hidroenergetic din regiunea Cernăuţi, Ucraina, care a dus la o poluare de proporţii pe Nistru. Râul...

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Radio România

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad
FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”

FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”

FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”
HARGHITA: Locuitorii din județ, invitați să se alăture Colectei Naționale de Alimente, înainte de Paște

CONSTANȚA: Traficul civil pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, închis temporar pentru relocarea tehnicii în noul terminal