Şomajul din Italia, în creştere

Îmbătrânirea activă, eliminarea excluziunii sociale, echilibru pe piaţa muncii, toate sunt puncte şi în Strategia EUROPA 2020, prin care Uniunea ar trebui să crească şi să reducă din decalajele dintre membrii săi.

Concret, unul dintre obiective este o rată de ocupare a forţei de muncă de 75% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, până în anul 2020.

Ce şanse are însă o asemenea ţintă, în condiţiile în care, după Spania şi Belgia, Italia anunţă că are peste 2 milioane de şomeri, cu aproape 3% mai mult comparativ cu sfârşitul anului trecut.

În Italia, 3 din 10 tineri cu vârste până în 24 de ani nu au un loc de muncă.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în noiembrie 2011 rata şomajului din a treia economie a zonei euro era de 8,8%, pentru ca în decembrie să urce la 8,9%.

Chiar dacă economiştii se aşteptau ca rata şomajului să scadă odată cu noile măsuri de austeritate, în ianuarie 2012 rata creşte cu 2,8%, adică cu disponibilizarea a 64.000 de persoane, afectând - nici mai mult, nici mai puţin - 2.312.000 de cetăţeni.

Italia deţine recordul în procentul de tineri care nici nu lucrează, nici nu participă la activităţi de formare într-o şcoală, universitate sau într-o companie.

Astfel, în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani rata şomajului este de 31,1%.

De ce tocmai tinerii din Italia? Deoarece în peninsulă se înregistrează un interes scăzut spre învăţământ, dar şi spre muncă.

Un elev termină o şcoală profesională în jurul vârstei de 23 de ani şi nu la 18 ani, cum se întâmplă, de exemplu, în România.

Peste 20% dintre tinerii italieni nu au utilizat computerul în 2011, iar aproximativ 44% nu au citit nici măcar o carte în 12 luni.

În privinţa nivelului de pregătire educaţională situaţia este şi mai alarmantă, elevii şi studenţii italieni înregistrează printre cele mai slabe rezultate comparativ cu alte ţări europene.

98.000 de tineri italieni sunt dispuşi să plece din ţară pentru a-şi găsi un job, deşi nu ar accepta să presteze orice tip de muncă şi ar avea multe condiţii de impus în încheierea contractului, toate acestea în condiţiile în care criza datoriei publice şi măsurile de austeritate afectează puternic numărul posturilor din sectorul public din peninsulă.

Tinerii care încă studiază sau se perfecţionează costă ţara nu mai puţin de 26,6 miliarde de euro anual.

În Italia, companiile folosesc stagiatura ca o modalitate de a angaja lucrători temporari, iar activităţile de pregătire sunt, de multe ori, false.

Rezultatul este că tinerii stagiari, de cele mai multe ori, nu învaţă nimic, iar la sfârşitul contractului pleacă acasă.

La un an de licenţă trienală, 3 tineri din 10 nu au găsit încă un loc de muncă, iar unul din doi, la un an de la licenţa de specialitate.