Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Situaţia din Orientul Mijlociu, în atenţia summitului G8

Liderii celor mai puternice state, aşa numitul grup G8, reunite la Deauville, în Franţa, încearcă, începând de joi, să găsească soluţii adecvate şi durabile la problemele importante la nivel mondial.

Situaţia din Orientul Mijlociu, în atenţia summitului G8
Summitul G8. Foto: Reuters.

Articol de Roxana Vasile, Paris, 26 Mai 2011, 20:09

Liderii celor mai puternice state, aşa numitul grup G8, încearcă din nou, începând de joi, să găsească soluţii adecvate şi durabile la problemele importante la nivel mondial.

Reuniţi la Deauville, în Franţa, reprezentanţii la cel mai înalt nivel din Statele Unite, Canada, Rusia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Japonia şi Italia discută despre violenţele din lumea arabă, mai ales cele din Libia şi Siria, dar şi în ce fel economiile mari pot susţine tranziţiile spre democraţie în Egipt şi Tunisia.

Există însă şi chestiuni mult mai pragmatice pe agenda discuţiilor în G8, de exemplu, susţinerea comună a statelor din Uniunea Europeană pentru un candidat la şefia Fondului Monetar Internaţional.

Este vorba de reprezentanta Franţei, Christine Lagarde, ministru de finanţe în guvernul de la Paris.

Fără a transforma summit-ul de la Deauville într-unul al donatorilor, mai marii planetei ar urma să anunţe o serie de măsuri pentru sprijinirea tranziţiei în Tunisia şi Egipt.

Reuniunea la nivel înalt este de altfel consacrată sprijinului pentru ţările arabe care au ales calea libertăţii.

G8, parteneriat durabil cu Tunisia şi Egipt

Potrivit unui proiect de declaraţie, G8 doreşte să lanseze un parteneriat durabil cu Tunisia şi cu Egiptul.

Cele mai puternice state vor cere, totodată, Siriei să înceteze folosirea forţei şi a intimidării la adresa celor care protestează împotriva regimului de la Damasc şi să înceapă un dialog şi reforme fundamentale.

De asemenea, liderului libian Muammar Gaddafi i se va cere să înceteze violenţele şi să susţină găsirea unei soluţii politice care să ţină cont de voinţa poporului.

Cum din convorbirile liderilor din G8 nu lipseşte nici situaţia din Orientul Mijlociu, potrivit proiectului de declaraţie care ar urma să fie adoptată la Deauville, israelienii şi palestinienii sunt invitaţi fără întârziere la discuţii substanţiale, ştiut fiind că în septembrie, cu ocazia Adunării Generale a ONU, palestinineii vor să îşi proclame un stat independent, spre nemulţumirea Israelului.

Moralizarea internetului

Pentru prima dată la un summit G8 este luat în discuţie, la iniţiativa Parisului, şi subiectul unei moralizări a internetului.

Potrivit proiectului de declaraţie, grupul celor mai industrializate opt ţări ale lumii urmează să recunoască rolul guvernelor în dezvoltarea echilibrată a spaţiului virtual, alături de utilizatori şi de sectorul particular.

Este nevoie, se spune, de principii precum libertate, respectarea vieţii particulare, a propiretăţii intelectuale şi de cyber-securitate.

În fine, deşi nu figurează oficial pe agenda discuţiilor, europenii încearcă să facă un lobby puternic pentru susţinerea candidaturii doamnei Christine Lagarde pentru postul de diorector general al FMI.

Statele Unite, de pildă, deşi au spus că aşteaptă încheierea depunerii candidaturilor pe 10 iunie, au precizat că s-ar bucura ca femei foarte calificate şi experimentate să poată conduce o instituţie de talia FMI.

UE şi SUA caută soluţii comune privind Siria
În lume 18 Mai 2011, 08:15

UE şi SUA caută soluţii comune privind Siria

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a declarat la departamentul american de stat că în cazul regimului Bashar Assad...

UE şi SUA caută soluţii comune privind Siria
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 07:26

Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

NATO va avea un viitor "foarte rău", dacă ţările membre nu ajută Statele Unite să securizeze strâmtoarea Ormuz, a declarat...

Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"
În lume 15 Martie 2026, 10:01

Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"

Teheranul continuă să lanseze rachete și drone în regiune.

Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"

Radio România

Campanie electorală tensionată în Ungaria: Orbán și Magyar se acuză reciproc înaintea scrutinului din aprilie

Simularea Evaluării Naţionale începe cu testarea la Limba şi Literatura Română

Simularea Evaluării Naţionale începe cu testarea la Limba şi Literatura Română

Simularea Evaluării Naţionale începe cu testarea la Limba şi Literatura Română
Proiectul bugetului de stat, în dezbaterea aleșilor

Proiectul bugetului de stat, în dezbaterea aleșilor

Proiectul bugetului de stat, în dezbaterea aleșilor
FRANȚA: Extrema dreaptă țintește primăria Marsiliei după un rezultat la egalitate în primul tur al alegerilor locale