Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Schimbul de spioni, "pregătit din timp"

Un oficial american a declarat că opţiunea unui schimb de spioni cu Moscova a fost luată în considerare de Casa Albă cu aproximativ două săptămâni înaintea arestării celor 10 agenţi ruşi la 27 iunie.

Schimbul de spioni, "pregătit din timp"
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, şi omologul său american, Barack Obama, nu au discutat despre cazul spionilor în cadrul summitului americano-rus. Foto: AFP.

10 Iulie 2010, 12:23

Casa Albă a început să ia în considerare opţiunea unui schimb de spioni cu Moscova de acum o lună, adică cu aproximativ două săptămâni înaintea arestării celor 10 agenţi ruşi la 27 iunie, a arătat vineri într-o întâlnire cu reporterii, sub condiţia anonimatului, un oficial de la Casa Albă.

Decizia de a-i aresta după mai bine de un deceniu cât au fost ţinuţi sub observaţie de autorităţile americane, a fost grăbită de semnalele că unii dintre cei 10 se pregăteau să părăsească în această vară SUA.

Acelaşi oficial a mai spus că, după ce cazul a fost adus în dezbaterea Casei Albe în februarie de către FBI, CIA şi Departamentul Justiţiei, la 11 iunie preşedintele Obama a fost informat în legătură cu planul arestărilor, cu modul în care ele vor avea loc, cu capetele de acuzare că şi cu posibilul impact asupra relaţiilor americano-ruse.

Atunci, a arătat oficialul de la Casa Albă, a apărut ideea schimbului de spioni.

Oficialul de la Casa Albă a mai spus că atunci când peste 13 zile de când fusese informat despre reţeaua agenţilor ruşi, preşedintele american s-a întâlnit cu preşedintele rus, Barack Obama nu i-a menţionat acestuia nimic despre cazul spionilor.

Schimb de spioni executat cu o viteză fără precedent

La numai câteva zile apoi, după 27 iunie, SUA au propus Rusiei negocierea schimbului de spioni. Washington-ul a prezentat o listă de patru persoane care se aflau în detenţie rusă în urma acuzaţiilor că ar fi spionat pentru SUA.

Cei patru au fost eliberaţi vineri, la Viena, în schimbul celor 10 agenţi ruşi.

Unii analişti pun sub semnul întrebării viteza fără precedent cu care au fost eliberaţi agenţii ruşi. De regulă, spun ei, negocierea unui asemenea schimb de spioni ţine ani în şir.

"Dacă tot ce poţi păţi mai rău ca agent străin este o politică a capturării şi eliberării, cum să te descurajeze aceasta?", întreabă retoric expertul în Rusia Stephen Sestanovich, care a lucrat atât pentru administraţii republicane cât şi democrate, citat de The Washington Post.

Scandalul spionilor, evitat în public de administraţia Obama
În lume 03 Iulie 2010, 08:53

Scandalul spionilor, evitat în public de administraţia Obama

Asistentul pentru Europa şi Eurasia al secretarului american de stat spune că planul preşedintelui Obama este de a ignora pe...

Scandalul spionilor, evitat în public de administraţia Obama
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 07:26

Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

NATO va avea un viitor "foarte rău", dacă ţările membre nu ajută Statele Unite să securizeze strâmtoarea Ormuz, a declarat...

Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Radio România

Armata israeliană anunță „operațiuni terestre limitate” în sudul Libanului

Armata israeliană anunță „operațiuni terestre limitate” în sudul Libanului

Armata israeliană anunță „operațiuni terestre limitate” în sudul Libanului
Secretarul general al OCDE a fost primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria

Secretarul general al OCDE a fost primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria

Secretarul general al OCDE a fost primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria
Modalități de reducere a prețurilor la energie, analizate într-o reuniune a miniștrilor Energiei din UE

Rata şomajului a urcat la 6,3% pe final de 2025

Rata şomajului a urcat la 6,3% pe final de 2025

Rata şomajului a urcat la 6,3% pe final de 2025