Rusia şi-a sporit prezenţa militară pentru susţinerea regimului al-Assad

În timp ce Washingtonul şi liderii altor state occidentale consideră că numai prin înlăturarea de la putere a regimului Bashar al-Assad se poate ajunge la pace în Siria, Rusia şi-a sporit prezenţa militară pentru susţinerea preşedintelui sirian.

Şi nu numai Moscova, ci şi Iranul a trimis militari în Siria pentru a ajuta regimul Bashar al-Assad.

Creşterea prezenţei militare ruse în nordul Siriei este legată de regimul Assad şi nu reprezintă o schimbare cantitativă, este mai degrabă calitativă.

Obiectivul Moscovei de-a lungul conflictului din Siria a fost menţinerea preşedintelui Assad la putere pe orice cale necesară.

Situaţia pe teren se schimbă, se schimbă şi mijloacele ruseşti desfăşurate pentru a atinge obiectivul Moscovei.

Trebuie să se adapteze.

De la începutul războiului civil din Siria, problema cheie pentru Assad a fost numărul efectivelor împotriva unei rebeliuni.

Iniţial cu un potenţial mare de luptători, Siria având o majoritate sunită, regimul Assad a beneficiat şi de aşa-zişi voluntari străini.

La începutul conflictului, armata siriană avea pe hârtie 220.000 de soldaţi, o forţă enormă.

Marea majoritate a acestei forţe era inutilizabilă, dar Siria a continuat să achiziţioneze armament rusesc.

Chiar dacă armata siriană era catalogată neperformantă, nu era de neglijat nici pentru Israel.

În patru ani, armata siriană însă s-a diminuat progresiv; practic, nu mai există.

Analiştii militari vorbesc acum mai mult despre forţe fidele regimului Assad.

Israelul nu s-a implicat în războiul civil din Siria, unde numeroasele forţe care iau parte la acest conflict practic au făcut pentru Israel ceea ce Israelul nu a întreprins.

Istoria celor patru ani a fost tentativa lui Assad şi a aliaţilor săi să compenseze realitatea marcată de lipsa efectivelor, ca să facă faţă.

Regimul şi-a restrâns controlul asupra unor teritorii pentru a proteja zone esenţiale, pe care să le apere cu un număr redus de efective.

Abandonarea nord-estului ţării a fost în favoarea kurzilor, a rebelilor suniţi şi mai târziu a al-Qaeda şi respectiv a Statului Islamic.

Sprijinul ruşilor şi al iranienilor poate ajuta la menţinerea regimului Assad, care s-a străduit împreună cu principalii susţinători, dar niciodată nu a avut numărul de oameni necesar.

Chiar şi cu o implicare iraniană, inclusiv miliţiile şiite libaneze Hezbollah şi miliţii irakiene, voluntari afgani plătiţi de Teheran, nu a fost suficient.

Începând în primăvară, rebelii au înaintat spre provincia Latakia.

Este motivul pentru care Moscova îşi intensifică prezenţa militară acolo, pregătind logistic viitoare operaţiuni.

Prezenţa militară rusă în zonele Tartus şi Latakia este dovada angajamentului Moscovei pentru Assad, dar în acelaşi timp pentru interesele Rusiei în regiune.

Latakia este inima comunităţii alawite, dar linia frontului se îndreaptă spre această comunitate.