Rezolvarea problemei iraniene trece prin Siria

Iranul şi Siria rămân preocupări majore pentru comunitatea internaţională.

Dacă Iranul şi Occidentul sunt în dispută de ani de zile din cauza dosarului nuclear al Teheranului, Siria este o îngrijorare relativ recentă, în urma protestelor antiguvernamentale care ţin de un an şi s-au soldat cu numeroase victime, potrivit ONU.

Lucrurile însă nu par să-şi găsească rezolvarea prea curând, în ciuda armistiţiului pus în alicare la 12 aprilie.

De altfel, un responsabil al ONU a declarat că situaţia pe teren, în Siria, nu este bună, subliniind că armistiţiul este foarte fragil.

Rezolvarea problemei iraniene trece prin Siria, însă este o idee care nu se prea aude în zgomotul discuţiei despre eventuala atacare a Iranului.

Cel mai solid aliat al Iranului, cel izolat internaţional de ani de zile, a plonjat într-un haos numit de unii revoluţie, de alţii război civil.

Nu este clar cine anume este opoziţia siriană, dar cert este că din compoziţia ei nu lipsesc elemente militante islaminste sunite.

Siria familiei Assad a făcut posibilă legătura Iranului cu Hezbollahul Libanez, a făcut posibilă alimentarea cu arme iraniene sau ruseşti şi au oferit Teheranului, prin mişcarea şiită libaneză, un punct de forţă şi şantaj chiar la graniţa Israelului.

Înlăturarea de la putere în Siria a familiei Assad ar putea tăia fizic legtura Iranului cu Hezbollah, dar asta numai în condiţiile în care ţara nu ar plonja în război civil sau dacă la putere nu ar ajunge forţe susţinute tot de Iran, care de ani buni nu mai amestecă ideologia în jocurile politice şi nu ezită să susţină financiar şi logistic mişcări islamiste sunite, în pofida tradiţionalei antipatii dintre şiiţi şi suniţi.

Un Iran fără Hezbollah, din cauza unei Sirii opace la interesele Teheranului, devine mai vulnerabil.

De fiecare dată când se discută despre atac asupra Iranului, imediat unul dintre argumentele contra este că regimul islamic se poate răzbuna prin actori non-statali, interpuşi, ca Hezbollah şi Hamas.

Dacă Iranul îşi pierde actorii non-statali, ideea de atac ar căpăta o mai mare greutate, dar chiar şi aşa un război în Iran poate destabiliza enorm situaţia din regiune.

Ba chiar, spune directorul Centrului Americano-Iranian, Hooshang Amir Ahmadi, un atac ar putea întări regimul islamic.

"Un război împotriva Republicii Islamice ar fi foarte contraproductiv, pentru că va uni Iranul sub o conducere şi mai radicală, va slăbi opoziţia şi va încuraja şi mai mult Teheranul să obţină bombe nuclerare", a declarat Hooshang Amir Ahmadi.

Statele Unite spun cel mai des că vor să oprească Iranul să obţină bomba nucleară, însă acest mesaj este combinat cu apeluri la schimbare de regim în Republica Islamică.

Teheranul este istoric marcat de obsesia intervenţiilor străine pentru o răsturnare a conducerilor iraniene, obsesie de altfel justificată istoric.

Aşadar, orice încercare de negociere a chestiunii nucleare nu poate fi reală şi consistentă, câtă vreme regimul se simte ameninţat.

Chestiunea este complicată pentru că diplomaţia occidentală are acum de-a face cu argumente iraniene subiective.

"Mândria naţională este motorul din spatele programului nuclear iranian şi principalul motiv pentru o rezistenţă a Iranului la cererile de suspendare a programului, care este asemănat, ca simbol, cu naţionalizarea petrolului în anii `50", a mai spus Hooshang Amir Ahmadi.

Potrivit unui studiu din 2011, peste 90% dintre iranieni consideră că tehnologia nucleară este un drept naţional.