Reţete iraniene pentru fericire

Iranienii, mari consumatori de carte, caută mai nou căi spre fericire prin metode patentate în America, ţara cosiderată oficial cel mai mare duşman al republicii islamice.

Strada Enqelab din Teheran e supranumită „strada cu cărţi”. Librăriile înşirate una lângă alta, aproape de Universitatea Teheran, sunt afaceri profitabile. Iranienii citesc mult, de la clasicii persani la traduceri ale unor best-sellere internaţionale gen Codul lui Da Vinci.

Dar de câţiva ani, şi-a făcut loc pe piaţa iraniană de carte un gust formidabil pentru „reţete pentru fericire”. În topul vânzărilor de carte sunt titluri de genul „Cum să ai succes în viaţă”, „Cum să avansezi la locul de muncă”, „Cum să fii fericit”, „Cum să ai o căsnicie fericită”. Sunt ori traduceri ori formule locale inspirate tocmai de reţetele „Marelui Satan”, cum e numită America în propaganda oficială în Iran.

„Titlurile astea se vând grozav, dispar imediat de pe raft si se fac reeditări peste reeditări” îmi explică proprietarul unei librării.

Cum să ai succes în Iran

Şi tot în stil american, se organizează seminare, cu săli umplute până la refuz, la care oameni ca Ahmad Hellat, superstarul iranian al sfaturilor de viaţă, oferă, contra cost, lista de paşi spre succes în orice domeniu. Ca în orice business serios, Hellat vinde şi DVD-uri, are un site şi o revistă – numită „Succes” cu un tiraj ameţitor de peste 400.000 de exemplare.

Aşa învaţă iranienii să se ajute singuri, cum spun sloganurile acestor guru moderni, cum să facă liste de priorităţi, cum să se iubească pe ei înşişi, cum să îşi fixeze ţinte, cum să îşi educe voinţa. Iar femeile alcătuiesc cea mai mare parte din public. Este un contrast puternic, unul din multele in Iran, între aceste cursuri care au ca scop final succesul, fericirea, grija pentru individualitate şi slujbele religioase tradiţionale din care iranienii află cum să se sacrifice, cum să renunţe la bucuriile şi ambiţiile pământeşti.

Între ayatolahi şi „antrenori de viaţă”

Ce pare ciudat este că mulţi dintre cei care frecventează cursurile acestea în stil american se duc, cu aceeaşi fervoare, la moschee. Mă întreb cum se împacă discursul motivaţional, uneori atât de stupid-simplist al „antrenorilor de viaţă”, al „antrenorilor pentru succes”, cu spiritul iranian predispus la misticism, superstiţie şi melancolie... Pe de altă parte, conform tradiţiei religioase, fiecare iranian şiit trebuie să aibă un îndrumător spiritual, un „marja”- sursă de emulaţie spirituală, aşa că, aceşti vânzători de formule pentru succes, sunt poate, dincolo de reţetele modern-americane, un alt fel de îndrumători spirituali în Iranul modern.

Poezia zilnică

Dar, dincolo de moda reţetelor pentru succes şi de best-selleruri americane, iranienii nu uită de poeţii lor. În ultimii ani, a apărut un fenomen , cred, unic în lume: tinerii sunt cei mai mari iubitori de poezie clasică iraniană şi se regăsesc mai ales în poezia gnostică şi de dragoste şi merg, ca în pelerinaj, la mormintele marilor poeţi. Cel mai iubit este Hafez. Lângă mausoleul lui sunt mereu tineri, care stau pe iarbă şi îi citesc poeziile. O tânără chiar mi-a mărturisit că e convinsă că dacă se roagă pentru iubire la mausoleul lui Hafez, e sigură că o va găsi.

Iranienii îşi iubesc cu pasiune poeţii, şi nu doar pe clasici. Când a murit poeta şi activista pentru drepturile femeilor Simin Behbahani, iranienii care o numesc cu drag „Leoaica Iranului” şi „Doamna gazelului” (gazel este o formă persană de poezie), au venit într-un număr atât de mare la înmormântare, încât au dat frisoane forţelor de ordine. „Parcă era o procesiune de Aşura”, mi-a spus Golşifteh, o amică din Teheran, „erau mii de oameni, multe femei cu poze ale lui Behbahani iar cineva a cântat „Ţara mea te voi reconstrui” pe versurile lui Simin, de-aia s-a temut poliţia că se lasă cu proteste”.

Poezii cadou

Poezia e omniprezentă în viaţa iranienilor. Mi s-a întâmplat, de câteva ori, să primesc cadou, de la iranieni, femei şi bărbaţi, pe o bucăţică de hârtie, câteva versuri, compuse rapid, în semn de prietenie. Mai mult, nu este deloc neobişnuit ca într-o conversaţie, un iranian să strecoare câteva versuri ca să îşi argumenteze mai bine o opinie.

Multe nume iraniene sunt inspirate tot din poezie. Am cunoscut un tânăr iranian, şofer în viaţa de zi cu zi şi mare pasionat de poezie în timpul liber. Proaspat tată, ar fi vorbit de dimineaţă până seara despre fetiţa lui. Mi-a povestit cum i-a ales numele: „Am luat o carte cu poezii de Hafez, am deschis-o la întâmplare, şi cu ochii închişi am pus degetul pe pagină”.

Aşa a ales, dintr-un vers pe care i se oprise degetul, numele fiicei - vântul care bate în zonele deşertice, aduce ploaia şi salvează culturile.