Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reguli mai stricte pentru combaterea traficului de fiinţe umane

Parlamentul European a adoptat o nouă directivă prin care persoanele implicate în traficul de ființe umane vor primi pedepse mai severe. Victimele vor putea beneficia de sprijin şi protecţie.

Reguli mai stricte pentru combaterea traficului de fiinţe umane
Cerşetori în Atena. Foto: Reuters.

Articol de Bogdan Mihai, 14 Decembrie 2010, 20:24

Persoanelor implicate în traficul de fiinţe umane li se vor aplica pedepse mai severe, iar victimele acestora vor putea beneficia de protecţie şi de sprijin, conform unei noi legislaţii adoptată de Parlamentul European.

Noile reguli europene se referă, între altele, la exploatarea sexuală, munca forţată, cerşetoria, transplantul de organe, adopţii ilegale şi căsătorii forţate.

Directiva stabileşte sancţiuni cu închisoarea de cel puţin cinci ani sau, în circumstanţe specifice agravante, zece ani de închisoare.

Aceste circumstanţe agravante includ cazuri de exploatare a copiilor, cazuri când infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale, când viaţa victimei este pusă în pericol sau când este folosită violenţa.

Instigarea, ajutorul acordat sau simpla încercare de a comite astfel de infracţiuni vor putea fi de asemenea pedepsite.

Când sunt implicate persoane juridice, sancţiunile ar trebui să includă amenzi penale sau de altă natură, de exemplu excluderea de la dreptul de a primi beneficii publice sau ajutor public sau închiderea temporară sau permanentă a unităţilor care au servit la săvârşirea infracţiunii.

O mai bună protecţie pentru victime

De asemenea, potrivit noii directive, victimele ar trebui să beneficieze de găzduire, de sprijin material şi de tratamentele medicale necesare, inclusiv de asistenţă psihologică, de consiliere şi informaţii.

Consilierea juridică şi reprezentarea juridică ar trebui să fie gratuite, cel puţin atunci când victima nu are resursele financiare necesare.

Victimele traficului de fiinţe umane trebuie de asemenea să aibă acces la programe de protecţie a martorilor şi la sisteme de despăgubire.

După adoptarea legislaţiei, statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru transpunerea la nivel naţional.

În fiecare an, sute de mii de persoane sunt victime ale traficului de fiinţe umane.

Multe dintre victime sunt exploatate pentru prostituţie (43%, majoritatea femei sau fete foarte tinere) sau pentru diverse activităţi subsidiare (32%).

Doi tineri din Slatina, suspectaţi pentru trafic de persoane
România 06 Septembrie 2010, 17:26

Doi tineri din Slatina, suspectaţi pentru trafic de persoane

Doi bărbaţi din Slatina, sunt suspectaţi că au racolat, sub promisiunea angajării la un club în străinătate, o minoră şi mai...

Doi tineri din Slatina, suspectaţi pentru trafic de persoane
Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 18:58

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Președintelke francez Emmanuel Macron a refuzat categoric implicarea în vreo acțiune în acest moment fierbinte al războiului.

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
În lume 17 Martie 2026, 18:21

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"

Analistul politic Andrei Curăraru susține că autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic acest caz pentru că...

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
În lume 17 Martie 2026, 14:49

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei

Rusiei a atacat complexul hidroenergetic din regiunea Cernăuţi, Ucraina, care a dus la o poluare de proporţii pe Nistru. Râul...

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Radio România

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad
FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”

FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”

FT: Armata ucraineană avansează în așa-numita „zonă a morții”
HARGHITA: Locuitorii din județ, invitați să se alăture Colectei Naționale de Alimente, înainte de Paște

CONSTANȚA: Traficul civil pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, închis temporar pentru relocarea tehnicii în noul terminal