Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Referendum pentru Constituţie în Egipt

În prima fază a referendumului de săptămâna trecută, la care a fost chemată cealaltă parte a populaţiei, au spus '"DA" aproape 57% dintre cei care au mers la urne.

Referendum pentru Constituţie în Egipt
Egiptenii votează proiectul noii Constituţii. Foto: Reuters.

23 Decembrie 2012, 11:03

Islamiştii, la putere în Egipt, au anunţat duminică dimineaţă că proiectul lor de Constituţie ar fi primit 73% din voturi la cea de-a doua fază a referendumului desfăşurat sâmbătă.

Rezultatul oficial este aşteptat peste două zile.

Sprijinitorii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, ales în iunie, insistă că propusa Constituţie este de importanţă vitală pentru a impulsiona evoluţia spre democraţie a Egiptului, la doi ani după înlăturarea printr-o mişcare de mase a preşedintelui Hosni Mubarak, etichetat drept dictator.

Totodată, islamiştii zic că legea fundamentală în varianta dorită de ei va readuce stabilitatea, fără de care economia în stare de avarie nu îşi poate reveni.

Opoziţia laică, de stânga, şi liberală citeşte cu totul altfel proiectul de Constituţie.

În primul rând, acesta dezbină, deschide uşa unei islamizări intensificate şi are lacune grave în materie de apărare a libertăţilor civile.

Drepturile creştinilor, adică 10% din populaţie, şi ale femeilor ar fi ignorate.

Proiectul noii Constituţii, aprobat de peste 60% dintre alegători

În prima fază a referendumului de săptămâna trecută, la care a fost chemată cealaltă parte a populaţiei, au spus '"DA" aproape 57% dintre cei care au mers la urne, scrie redactorul Radio România, Alexandru Zugravu.

Presa de stat din Egipt relatează că o majoritate confortabilă de alegători a aprobat proiectul de noii Constituţii a ţării, iniţiat de islamişti, într-un referendum ce a provocat divizarea profundă a ţării, informează redactorul Radio România, Mihaela Mihai.

Rezultatele preliminare, anunţate de Frăţia Musulmană, partid aflat la putere, arată că noua Constituţie a fost aprobată de peste 60 la sută dintre alegători.

Prezenţa la urne a fost însă redusă în cele două zile în care a avut loc consultarea populară. Dacă, în cele din urmă, Constituţia va fi ratificată, vor putea avea loc alegeri parlamentare.

Criticii spun că proiectul noii Constituţii, inspirat din legea islamică, Sharia, trădează spiritul revoluţiei de anul trecut, transmite BBC.

Forumul de Integrare Europeană, la Chişinău
În lume 26 Noiembrie 2024, 16:27

Forumul de Integrare Europeană, la Chişinău

Dacă nu acţionăm acum, peste zece ani ne vom regăsi tot aici, discutând despre integrare europeană, a spus preşedinta...

Forumul de Integrare Europeană, la Chişinău
China consideră că nimeni nu va câștiga într-un război comercial
În lume 26 Noiembrie 2024, 15:02

China consideră că nimeni nu va câștiga într-un război comercial

China a avertizat că nimeni nu va câștiga într-un război comercial, transmite BBC.  Afirmațiile au fost...

China consideră că nimeni nu va câștiga într-un război comercial
Maia Sandu: Justiția, economia și securitatea, principalele priorități pentru R. Moldova
În lume 26 Noiembrie 2024, 13:30

Maia Sandu: Justiția, economia și securitatea, principalele priorități pentru R. Moldova

Președinta Maia Sandu a participat la a X-a ediție a Forumului privind Integrarea Europeană, care se desfășoară la Chișinău.

Maia Sandu: Justiția, economia și securitatea, principalele priorități pentru R. Moldova
Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe agenda PE
În lume 26 Noiembrie 2024, 13:27

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe agenda PE

Marți, eurodeputații discută sprijinul pentru Ucraina, bugetul Uniunii pentru 2025, iar spre seară va fi dezbătută și...

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe agenda PE
Trump anunță că va impune noi taxe vamale pentru China, Mexic și Canada
În lume 26 Noiembrie 2024, 11:17

Trump anunță că va impune noi taxe vamale pentru China, Mexic și Canada

Preşedintele american ales a spus că măsurile vor rămâne în vigoare până la eliminarea traficului de droguri, în special...

Trump anunță că va impune noi taxe vamale pentru China, Mexic și Canada
Ucraina anunţă că a doborât 76 de drone ruseşti, în urma unui atac masiv de drone lansat de Rusia
În lume 26 Noiembrie 2024, 10:10

Ucraina anunţă că a doborât 76 de drone ruseşti, în urma unui atac masiv de drone lansat de Rusia

Armata ucraineană a transmis marţi că a doborât 76 de drone dintr-un record de 188 de drone lansate de Rusia luni noaptea.

Ucraina anunţă că a doborât 76 de drone ruseşti, în urma unui atac masiv de drone lansat de Rusia
Israelul şi Hezbollah, posibil acord de încetare a focului
În lume 26 Noiembrie 2024, 07:51

Israelul şi Hezbollah, posibil acord de încetare a focului

Israelul şi gruparea libaneză Hezbollah sunt pe cale să încheie un acord de încetare a focului în Liban.

Israelul şi Hezbollah, posibil acord de încetare a focului
Bulgaria: Reorganizare a activității Poliției de Frontieră în contextul aderării la Schengen
În lume 26 Noiembrie 2024, 07:45

Bulgaria: Reorganizare a activității Poliției de Frontieră în contextul aderării la Schengen

Serviciile vamale ale Bulgariei și României elaborează un plan comun de relocare a Cântarelor pentru verificarea vehiculelor...

Bulgaria: Reorganizare a activității Poliției de Frontieră în contextul aderării la Schengen