Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Record de monede strânse în Fontana di Trevi

Organizaţia Vaticanului, Caritas, susţine că în primele şase luni ale anului 2012 s-au strâns în apă la Fontana di Trevi din Roma o sumă de 540.000 de euro.

Record de monede strânse în Fontana di Trevi
Fontana di Trevi din Roma. Foto: Wikipedia.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 26 Iulie 2012, 11:48

În primele şase luni ale anului 2012 s-au strâns 540.000 de euro, bani aruncaţi în apă la Fontana di Trevi, de pe urma turiştilor străini şi chiar italieni care nu au renunţat la tradiţia de a arunca un ban peste cap atunci când ajung la faimoasa fântână.

Se pare că în ciuda crizei, care reduce numărul de vizitatori, dar şi cheltuielile pe care aceştia sunt dispuşi să le facă, nu se renunţă la dorinţa din faţa fântânii.

Se zice de ani de zile că dacă ajungi la Roma trebuie să mergi neapărat la Fontana di Trevi, să îţi pui o dorinţă, după care să arunci o monedă peste cap în fântână.

Dorinţa se va împlini, ba chiar mai mult vei avea şi a doua oară ocazia de a ajunge în acelaşi loc.

Dacă însă privim dintr-un alt punct de vedere – mai pragmatic – financiar – s-a constatat că în ultimii ani cantitatea de mărunţiş aruncată în apă s-a mărit.

Cu cifre concrete vine chiar organizaţia Vaticanului, Caritas, cea care de altfel beneficiază de aceşti bani pentru a-i folosi în scopuri caritabile.

Astfel în primele şase luni ale anului 2012, din ianuarie până în iunie, Caritas a adunat peste 17 kg de monezi, ceea ce înseamnă o sumă de 540.000 de euro.

O sumă de-a dreptul ”miraculoasă” în contextul în care criza se face simţită din plin şi în rândul turiştilor veniţi în capitala italiană.

Suma din primele şase luni ale acestui an este considerată record de Caritas, mai ales că pe întreg anul 2011 s-au strâns doar 951.000 de euro, în vreme ce în ceilalţi ani se adunau bani şi mai puţini.

Socoteala banilor pe lună se realizează destul de greu din cauza faptului că în fântână sunt aruncate şi monezi străine, nu numai euro.

Aceste monezi din alte ţări, printre care frecvent se întâlnesc şi banii româneşti, sunt ulterior schimbate la bănci.

Totodată, se mai presupune că mărunţişul aruncat în fântână este mai numeros în acest an şi datorită faptului că primăria Romei îi pedepseşte cu arestul pe hoţii care fură sau încearcă să fure banii din apă pe parcursul nopţii.

Nu putem însă să nu ne întrebăm dacă turiştii care ajung în capitala italiană au mai multe dorinţe şi aruncă mai mulţi bani sau hoţii s-au speriat de măsurile pe care le-au luat autorităţile locale.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 17 Martie 2026, 07:39

Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Trump se arată nemulțumit că aliații Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistență pentru redeschiderea...

Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba
În lume 17 Martie 2026, 05:28

Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba

Blocada impusă de SUA a dus la raţionalizări ale energiei, care au culminat ieri cu oprirea curentului pentru toţi cei 10...

Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba
O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
În lume 17 Martie 2026, 01:49

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul

Anterior gruparea pro-iraniană Brigăzile Hezbollah a anunţat uciderea unuia dintre liderii săi.

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 23:27

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz

Cancelarul Friedrich Merz a subliniat că NATO este o alianţă defensivă, nu un instrument pentru intervenţii militare, iar...

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz

Radio România

Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025

Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025

Datoria guvernamentală a ajuns la 59,6% din PIB, în decembrie 2025
BUZĂU: Taxă de 200 de lei încasată de SJU pentru comunicarea orei nașterii, solicitată pentru realizarea astrogramei

Ucraina a acceptat oferta UE de a contribui la refacerea conductei Drujba

Ucraina a acceptat oferta UE de a contribui la refacerea conductei Drujba

Ucraina a acceptat oferta UE de a contribui la refacerea conductei Drujba
GIURGIU: Bărbat reținut după ce și-a agresat tatăl și a condus sub influența alcoolului și cu permisul suspendat