Reacții internaționale la moartea lui Fidel Castro

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a spus că el lasă o amprentă de neşters în istorie, iar actualul preşedinte rus, Vladimir Putin, susţine că liderul cubanez a fost sursă de inspiraţie pentru multe ţări. Cuvinte de apreciere au fost trimise de preşedinţii Venezuelei, Ecuadorului şi Africii de Sud.

Preşedintele Franţei, François Hollande, a deplâns moartea unui personaj major, dar a pomenit şi de îngrijorările privind încălcarea drepturilor omului şi a salutat apropierea americano-cubaneză. Corespondenţii de presă transmit că moartea liderului cubanez a fost primită în tăcere pe străzile din Havana, dar mulţi localnici au reacţionat cu tristeţe în programele de ştiri. La Miami, însă, în Florida, unde trăiesc numeroşi exilaţi cubanezi, o mulţime de oameni s-au adunat sub steagurile Cubei, au dansat, au aplaudat şi au bătut în oale şi tigăi de metal.

Un revoluționar longeviv

Fidel Castro a condus Cuba din fruntea partidului unic, timp de o jumătate de secol. Ultim supravieţuitor al Războiului Rece, el a reuşit să ţină pe picioare singurul regim comunist din lumea occidentală, în pofida destrămării Uniunii Sovietice. Revoluţionarul, teoretiza Fidel Castro în 1967, foloseşte cu o tactică flexibilă toate avantajele terenului şi mobilizează resursele sociale ale segmentului majoritar al populaţiei, care este cel al muncitorilor şi ţăranilor expoataţi. El este inspirat de o cauză dreaptă şi de un factor moral puternic, care îl fac capabil să îndure privaţiuni şi condiţii de viaţă dintre cele mai dificile. Fiul unui fermier bogat, emigrat din Spania, Fidel Castro a devenit activist politic în timp ce studia Dreptul, rafininându-şi abilităţile de orator pasionat. În 1953 a fost arestat şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru că ar fi plănuit o revoltă înarmată. A fost eliberat, însă, după mai puţin de doi ani într-o amnistie generală şi a plecat în Mexic, unde l-a cunoscut pe principalul său aliat şi camarad de arme, Che Gevara.

Revenit în ţară în '56, Castro reuşeşte să mobilizeze forţe pentru un război de gherilă de doi ani, încheiat cu alungarea de la putere a preşdintelui Bautista. Castro înlocuieşte apoi în forţă un regim controlat de sindicate ale crimei, în care prostituţia, jocurile de noroc şi traficul de droguri erau endemice, cu un sistem naţionalizat şi autoritar, nemilos cu opoziţia. În general imperialismul încearcă prin toate mijloacele, în alianţă cu oligarhia, să împiedice triumful democratic al revoluţiei - spunea Castro, care considera că majoritatea popoarelor din America Latină, Asia şi Africa au doar calea luptei militare, pentru a învinge un adversar superior economic şi tehnic. În 1961, Castro devine un soi de David comunist în faţa imperialistului Goliath, după ce a respins încercarea militară a Statelor Unite de a-l răsturna de la putere. Un an mai târziu, însă, a fost în centrul celei mai mari ameninţări nucleare pentru omenire, după ce a acceptat să găzduiască rachete atomice sovietice. Statele Unite au descoperit transportul pe drum, iar liderul sovietic al vremii, Nikita Hruşciov, a retras în cele din urmă armamentul.

Reuşitele interne remarcabile, precum sistemul de sănătate performant şi gratuit şi rata scăzută a mortalităţii infantile, i-au adus laude lui Castro, în timp ce criticii îl acuzau de reprimarea brutală a opoziţiei şi de încălcarea sistematică a drepturilor omului. Diminuarea sprijinului economic rus de la mijlocul anilor '80 şi embargoul american au readus, însă, Cuba într-o situaţie de ev mediu, iar exodul masiv al cubanezilor în Statelor Unite a constituit un vot de blam pentru liderul comunist, care, în ajunul aniversării de 80 de ani, i-a cedat locul în fruntea ţării fratelui său mai tânăr, Raul. Deschiderea faţă de Statele Unite, acceptată, în cele din urmă, de autorităţile de la Havana, cu medierea Vaticanului, nu l-a împiedicat, însă, pe Fidel Castro să afirme, în aprilie, la ultimul său congres de partid, că principiile comuniste rămân valabile şi că poporul cubanez va fi victorios.