Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Reacţii după publicarea raportului MCV

Comisia Europeană a constatat un regres al reformelor în România, o involuţie în lupta anticorupţie şi al respectării statului de drept.

Reacţii după publicarea raportului MCV
Foto: europa.eu

Articol de Florin Lepădatu, 23 Octombrie 2019, 08:36

Comisia Europeană a constatat un regres al reformelor în România, o involuţie în lupta anticorupţie şi al respectării statului de drept.

Această situaţie reprezintă un motiv de preocupare pentru forul comunitar care propune menţinerea MCV în domeniul justiţiei pentru ţara noastră.

În schimb, pentru Bulgaria esre recomandată ridicarea supravegherii.

Trimisul RRA, Cristian Matei, a asistat, marţi, la prezentarea celor două rapoarte de bilanţ în faţa Parlamentului European la Strasbourg:"În ceea ce priveşte România se arată că în perioda scursă de la precedentul raport Comisia Europeană a fost nevoită să-şi exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autorităţile române, iar de fiecare dată executivul comunitar a constatat o involuţie fată de progresele înregistrate în anii precendenţi, situaţie ce constituie o sursă de preocupare majoră.

De asemenea, în raport se mai arată că autorităţile de la Bucureşti nu au pus în aplicare recomandările privind revizuirea legilor justiţiei şi nici nu au dat curs recomandărilor privind îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

Comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetătenie, Dimitris Avramopoulos: "Raportul notează că regresul înregistrat în noiembrie 2018 a continuat şi România nu s-a angajat în respectarea recomandărilor adiţionale din acel moment.

Comisia este încrezătoare că România ar putea da un nou impuls pentru îndeplinirea obiectivelor din MCV".

Cât despre Bulgaria, Comisia a constatat că progresele în cadrul MCV sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentului din momentul aderării la UE, însă ridicarea monitorizării speciale va putea fi realizată de Consiliul European doar la recomandarea viitoarei comisii europene, precum şi a Parlamentului European." Instituţiile din justiţie au luat act de raportul MCV şi anunţă acţiuni pentru aplicarea recomandărilor Comisiei Europene.

Ministrul justiţiei, Ana Birchal, spune că România este pregătită să-şi asume un rol activ în consolidarea construcţiei europene în cadrul căreia justiţia ocupă un loc primordial.

Diana Surdu relatează:"Ministrul Ana Birchal a anunţat că va convoca de urgenţă Comisia MCV la nivel naţional pentru un plan de acţiune comun.

Aceasta a notat atât aprecierile aduse în raport precum activitatea Agenţiei Naţionale a Bunurilor Indisponibilizate, executarea hotărârilor judecătoreşti, dar şi criticile aduse Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi CSM. Ana Birchal: "Raportul este critic în ceea ce priveşte cele opt recomandări formulate cu ocazia raportului MCV din noiembrie 2018.

Tonalitatea raportului distinge clar două perioade: noiembrie 2018, aprilie 2019.

În ceea ce priveşte activitatea Guvernului României prin Ministerul Justiţiei, în cea de a doua perioadă analizată în raport, sunt cel puţin şapte referiri pozitive explicite la ministrul justiţiei sau la Ministerul Justiţiei." DNA îşi menţine angajamentul ferm în continuarea activităţii de combatere a corupţiei la nivel înalt cu imparţialitate şi profesionalism.

DNA notează că raportul MCV a observat atacurile împotriva activităţii sale, modificările succesive aduse legislaţiei şi posibilitatea punerii la îndoială a autorităţii deciziilor definitive.

ANI remarcă, la rândul său, într-un comunicat că raportul MCV publicat de Comisia Europeană menţionează la capitolul progrese introducerea în România a sistemului de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice, care acţionează ca un element important de descurajare.

CSM transmite opiniei publice că va analiza raportul pentru adoptarea unei poziţii oficiale."

Etichete : ce ue
CE: Unele declarații din campania electorală contrazic anumite angajamente ale Guvernului
În lume 26 Noiembrie 2024, 22:19

CE: Unele declarații din campania electorală contrazic anumite angajamente ale Guvernului

Comisia Europeană este îngrijorată de declarațiile guvernanților români pentru că acestea ar fi contrare planului propus...

CE: Unele declarații din campania electorală contrazic anumite angajamente ale Guvernului
În lume 26 Noiembrie 2024, 22:19

Mai multe drone neidentificate au survolat baze militare americane din Marea Britanie

Potrivit "The Times", care a citat o sursă militară britanică, existau îngrijorări că dronele ar putea face parte dintr-un...

Mai multe drone neidentificate au survolat baze militare americane din Marea Britanie
10 milioane de euro, fonduri UE pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen
În lume 26 Noiembrie 2024, 21:42

10 milioane de euro, fonduri UE pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen

Banii sunt prevăzuți în bugetul Uniunii Europene de anul viitor.

10 milioane de euro, fonduri UE pentru aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen
Piaţa muncii din Germania va continua să depindă de imigranţi
În lume 26 Noiembrie 2024, 19:04

Piaţa muncii din Germania va continua să depindă de imigranţi

Experţii cer îmbunătăţirea condiţiilor pentru imigranţi.

Piaţa muncii din Germania va continua să depindă de imigranţi
Bugetul UE pentru anul viitor a fost majorat
În lume 26 Noiembrie 2024, 19:01

Bugetul UE pentru anul viitor a fost majorat

Propunerea de buget a fost dezbătută marţi în legislativul european.

Bugetul UE pentru anul viitor a fost majorat
Grupul Renew din Parlamentul European solicită  TikTok explicații
În lume 26 Noiembrie 2024, 18:56

Grupul Renew din Parlamentul European solicită TikTok explicații

Solicitarea vine după scorul surprinzător obținut de Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Grupul Renew din Parlamentul European solicită TikTok explicații
Forumul de Integrare Europeană, la Chişinău
În lume 26 Noiembrie 2024, 16:27

Forumul de Integrare Europeană, la Chişinău

Dacă nu acţionăm acum, peste zece ani ne vom regăsi tot aici, discutând despre integrare europeană, a spus preşedinta...

Forumul de Integrare Europeană, la Chişinău
China consideră că nimeni nu va câștiga într-un război comercial
În lume 26 Noiembrie 2024, 15:02

China consideră că nimeni nu va câștiga într-un război comercial

China a avertizat că nimeni nu va câștiga într-un război comercial, transmite BBC.  Afirmațiile au fost...

China consideră că nimeni nu va câștiga într-un război comercial