Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Proteste în Franţa împotriva reformei legii pensiilor

Ca răspuns la intenţia guvernului de a adopta reforma legii pensiilor, sindicatele din Franţa pregătesc noi proteste, mizând pe un număr de peste cinci milioane de persoane.

Proteste în Franţa împotriva reformei legii pensiilor
Sindicaliştii au protestat faţă de legea pensiilor şi în 7 septembrie. Foto: Reuters.

Articol de Roxana Vasile, Paris, 23 Septembrie 2010, 08:37

Francezii sunt nemulţumiţi de reforma legii pensiilor. În ciuda declaraţiilor oficialităţilor de la Paris că nu vor da înapoi de la această decizie, sindicatele îşi mobilizează membrii şi simpatizanţii pentru a doua oară în această lună.

Preşedintele Nicolas Sarkozy, a cărui cotă de popularitate a scăzut la 32% potrivit celor mai recente sondaje, trebuie să facă faţă unui nou protest al francezilor împotriva schimbării sistemului de pensii.

Proiectul de lege, unul dintre cele mai importante din mandatul său, a fost votat deja de Adunarea Naţională şi va intra în dezbaterea Senatului la începutul lui octombrie.

Francezii sunt nemulţumiţi de intenţia guvernului de a prelungi vârsta minimă legală de pensionare de la 60 la 62 de ani, chiar dacă aceasta va rămâne în continuare una dintre cele mai mici din Europa.

În grevă vor intra funcţionarii publici, sindicatele mizând pe un număr de peste cinci milioane de persoane.

Mobilizarea va avea loc în rândul angajaţilor din justiţie, din aviaţia civilă, din şcoli, facultăţi, spitale, industrie, bănci, în rândul agenţilor comerciali şi al personalului din mass-media publice.

Astfel, au fost depuse preavize de grevă la France Television şi la Radio France, perturbări importante ale programelor fiind anticipate la cunoscutele posturi France Inter, France Info sau France Culture.

Este posibil ca vineri, din cauza grevei de joi, unele cotidiane naţionale să nu poată apărea în chioşcuri.

Alte sectoare care ar putea fi afectate de grevă sunt poşta, telecomunicaţiile şi muzeele.

"Nu facem sindicalism de salon. Avem răspunderea de a crea toate condiţiile pentru a fi auziţi", au declarat lideri sindicali care afirmă că trei francezi din patru nu sunt de acord cu reformarea sistemului de pensii.

Ei speră ca mobilizarea să fie cel puţin la fel de masivă ca cea din 7 septembrie, când au fost contabilizate 213 manifestaţii şi peste 2,5 milioane de protestatari în toată Franţa.

Guvernul însă, chiar dacă este deschis pentru negocieri punctuale, nu are în vedere să dea înapoi de la reforma pe care o consideră inevitabilă pentru acoperirea deficitului din sistem.

Proteste împotriva intoleranţei faţă de romi
În lume 04 Septembrie 2010, 19:01

Proteste împotriva intoleranţei faţă de romi

În mai multe orașe europene au avut loc demonstrații faţă de măsurile luate recent de autorităţile franceze de repatriere a...

Proteste împotriva intoleranţei faţă de romi
Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 18:58

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Președintelke francez Emmanuel Macron a refuzat categoric implicarea în vreo acțiune în acest moment fierbinte al războiului.

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
În lume 17 Martie 2026, 18:21

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"

Analistul politic Andrei Curăraru susține că autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic acest caz pentru că...

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
În lume 17 Martie 2026, 14:49

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei

Rusiei a atacat complexul hidroenergetic din regiunea Cernăuţi, Ucraina, care a dus la o poluare de proporţii pe Nistru. Râul...

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Radio România

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO
Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres
Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe
Liga Campionilor: Bodo/Glimt, revelația competiției, eliminată de Sporting Lisabona cu scorul general de 5-3