Privite de la Kyiv, atuurile și slăbiciunile Europei sunt dureros de vizibile

Am vizitat recent capitala ucraineană Kiev, o excursie care a necesitat foarte puțin curaj din partea mea. Am fost acolo mai puțin de 48 de ore, la sfârșitul lui mai, parte a unui grup de invitați la o conferință de securitate, scrie Constanze Stelzenmüller într-un articol de opinie pentru The Financial Times.

Am fost aduși și expediați înapoi cu trenuri de noapte curate, confortabile, cu personal serviabil. În pauzele din prima zi m-am strecurat afară și m-am plimbat pe bulevarde largi străjuite de castani impunători.

Mai târziu unii dintre noi am ieșit să bem ceva la o cafenea dintr-un parc, întorcându-ne la hotel înainte de interdicția de circulație de la miezul nopții.

În noaptea aceea apărarea antiaeriană a Kievului a doborât 17 rachete și 31 de drone, conform autorităților. Rusia își intensificase în mai atacurile aeriene până la un ritm aproape noapte de noapte, în urma primirii de sisteme anti-rachetă americane Patriot de către Ucraina, părând că ducea un efort concertat de a copleși și totodată de a lovi acele sisteme. (Alte orașe nu au fost la fel de norocoase și la fel de bine apărate. În Dnipro doi oameni au fost uciși și 30 răniți într-un atac asupra unui spital.)

Cei 3 milioane de locuitori ai acestei străvechi metropole europene îndură atacurile cu o îndârjire stoică. Conferința s-a desfășurat impecabil; dacă n-ar fi fost acolo participanți în uniforme militare te-ai fi putut crede în orcicare alt oraș din Europa.

În apropiere, pe zidurile care înconjoară mânăstirea cu cupolă aurie Sf. Mihail, mii de fotografii estompate lent de intemperii și mormane de trandafiri proaspeți îi comemorează pe cei căzuți - însă pe străzi domină agitația obișnuită a vieții de zi cu zi.

Oameni care și-au petrecut noaptea neliniștiți în buncăre nu dau nici un semn că și-ar plânge de milă. Să fie obișnuința, demnitatea ori ambele? Eu am fost cea care, în mai multe rânduri, am fost nevoită să înghit un nod care mi se forma în gât.

Conferința de la Kyiv a fost găzduită de Arsenii Iațeniuk, în două rânduri premier, dar acum în opoziție. Unul dintre oratori a fost fostul președinte Petro Poroșenko, și el în opoziție acum. Și ei și toți ceilalți vorbitori s-au arătat uniți în angajamentul lor față de destinul european al Ucrainei, cât și în privința apelului în favoarea unei căi scurte și clare de aderare la NATO.

Între timp, numai în luna mai, președintele Volodimir Zelenski a călătorit la Helsinki, Haga, Roma, Vatican, Berlin, Aachen, Paris, în Regatul Unit, la Jeddah și Hiroshima pentru a impulsiona susținerea pentru țara sa.

Un diplomat mi-a spus despre casta de oligarhi a țării, care ținuse ostatice politica și economia Ucrainei vreme de decenii, că este acum o forță epuizată: „Sistemele lor de putere sunt o pagubă colaterală a acestui război”. De unde rezultă că spațiul politic va fi larg deschis dacă și când luptele se vor opri: o veste bună pentru societatea civilă a Ucrainei, tot mai încrezătoare în forțele proprii. Deocamdată însă, Ucraina rămâne sub legea marțială, iar cetățenii ei sunt preocupați exclusiv de treaba existențială a luptei și supraviețuirii.

A doua zi după ce am plecat Rusia a lansat rachete asupra Kievului pe timp de zi, obligând școlarii să fugă spre adăposturi. Două zile nu sunt suficiente pentru a vedea cu proprii ochi, a asculta, a învăța, a fi martor și a demonstra solidaritate.

Însă ușurarea pe care mi-o inspiră unitatea și hotărârea Occidentului, în timp ce Ucraina pornește în mult așteptata ei contraofensivă, este acum ancorată într-o apreciere mai profundă a curajului ucrainenilor.

Atunci când privești Europa de la Kyiv, atuurile și slăbiciunile continentului sunt expuse într-un contrast izbitor. Pe de o parte populismul de dreapta e iarăși vizibil într-o mare parte a Europei - Italia, Franța, Regatul Unit, Polonia și Germania, pentru a numi doar câteva - în vreme ce guvernele par să-și irosească energia pe ciorovăieli meschine. (Partidele partenere din „coaliția semafor” de la Berlin se ceartă acum cu îndârjire pe tema... pompelor de căldură.)

Și totuși, concomitent, invazia Rusiei transformă Europa în moduri fără precedent: gândiți-vă numai la îmbrățișarea Europei de Est de către președintele francez Emmanuel Macron într-un discurs ținut la Bratislava, ori recenta întrunire a 48 de lideri europeni în minuscula Moldovă pentru a discuta securitatea colectivă.

Până și Elveția și Austria sunt cuprinse de dezbateri aprinse privind viitorul politicii lor de neutralitate. Dat fiind că am vizitat șapte țări europene în decurs de o lună, am putut observa un sentiment cuprinzător al schimbării. Ucraina e în fruntea acestei schimbări, însă viitorul întregii Europe va fi decis acolo.

Articol de Constanze Stelzenmüller (directoare a Center on the US and Europe din cadrul Brookings Institution)

Traducere: Andrei Suba/RADOR.