Premierul rus Dmitri Medvedev anunţă o nouă criză a gazelor

Declaraţia premierului rus Dmitri Medvedev, care anunţa pentru la toamnă o criză a gazului, a făcut înconjurul presei în titluri impresionante.

Precedentul crizelor care au făcut o parte a Europei să tremure în mijlocul iernii garanta maximă atenţie.

Dar de ce o declaraţie de acest calibru se face pe Facebook şi ce spunea de fapt domnul Medvedev?

Declaraţia premierului rus era în mijlocul unor opinii legate de dificultatea relaţiilor ruso-ucrainene şi spunea, citez: "Ucraina nu va plăti pentru gaz, datoria ei este enormă. Extrage gaz din depozitele subterane, spre toamnă va fi gata o criză a gazelor în toată regula" - am încheiat citatul.

Da, după destrămarea URSS, cele mai mari depozite subterane de gaz, folosite de Rusia, au rămas în Ucraina.

Acestea sunt folosite vara pentru umplerea cu gazele necesare în miezul iernii, când consumul foarte mare şi condiţiile tehnice cauzate de ger solicită cantităţi suplimentare pentru respectarea contractelor Gazprom-ului cu Europa.

În mod obişnuit, Ucraina este acuzată că se înfruptă din aceste cantităţi.

Cu atât mai mult acum, când Ucraina a fost trecută de Gazporm la metoda de plată în avans, după ce a refuzat să mai continue jocul tradiţional al băţului şi morcovului, pe care îi il propunea Rusia.

Reamintesc, având la bază un contract pe termen lung cu Ucraina, Kremlinul a modificat în jos preţul gazului, şi aşa mult peste media tarifelor cu Occidentul, ca să determine Kievul să renunţe la asocierea cu Uniunea Europeană.

Apoi, l-a crescut mult peste media din Vest, ca să oblige noua putere de la Kiev să se întoarcă spre Răsărit.

Apoi a sugerat Ucrainei că ar putea să mai scadă din preţ, dacă...

Nu ştiu care erau condiţiile acum, Crimeea fusese deja luată şi în sud-estul Ucrainei se duc lupte de care Kremlinul nu este străin.

Gazele ruseşti nu se pot stoca

În ce ne priveşte, nu trebuie să uităm că nu doar situaţia noastră este dificilă, chiar dacă importăm o cantiate mică de gaze din Rusia.

În primul rând, că gazele extrase din Rusia nu se pot stoca decât în mică măsură, ele trebuie să fie consumate sau exportate, iar prinicipalul debuşeu al Rusiei pentru mulţi ani încă este Europa, chiar dacă suntem ameninţaţi cu setea energetică a Chinei;

Apoi Rusia are mare nevoie de bani obţinuţi din exportul de hidrocarburi.

Când preţurile la petrol erau mult mai mari, Rusia şi-a făcut planuri impresionante de dezvoltare Hi-Tech, proiecte din care însă nu s-a realizat mare lucru.

Hidrocarburile sunt marea sursă de bani la buget într-o ţară încă nereformată, iar griparea relaţiilor Rusiei cu Ucraina şi răcirea relaţiilor cu Occidentul o obligă să construiească unităţi de producţie interne pentru a compensa importurile cu destinaţie industrială sau militară pe care nu le mai poate face şi pentru asta are nevoie de un răstimp şi de bani.

Deci, orice criză într-o ţară cu resurse petroliere, care să crească preţurile pe piaţa mondială îi convine.

În plus, are planuri de creştere a impozitelor pentru propria populaţiei - strângerea curelei, pentru că altfel nu se poate.

Chiar nu se poate? Deci este clar că Occidentul va redeveni duşman în retorica de la Kremlin.

Bruxelles-ul cu ochii pe Gazprom

Nu în ultimul rând, Comisia Europeană analizează posibila încălcare a legilor concurenţei de către Gazprom, care este pasibil de plata unor amenzi uriaşe.

Bruxelles-ul nu i-a acceptat statutul de proiect strategic şi posibilă finanţare pentru gazoductul South Stream şi cere aducerea contractelor pentru acestea în conformitate cu regulile UE.

Gazprom-ul este presat tot mai mult să respecte reglementările Pachetului III Energetic European şi sunt semne că Rusia se pregăteşte pentru asemenea posibilitate, vezi creşterea rolului /.../ pe piaţa gazului şi accesul la magistrale, zvonurile privind iminenta renunţare la monopolul Gazprom asupra exportului de gaze din Rusia şi diferitele asocieri, acorduri sau achiziţii ale Gazprom în Europa.

Şi nu în ultimul rând, Gazprom a fost obligat de justiţia din diverse ţări europene să scadă tarifele la gaze, iar acum începe să accepte să renunţe la principiul /.../ pe contractele pe termen lung.

Gândiţi-vă că termenul contractelor cu care ne aprovizionăm noi este până în 2030, iar consumul nostru scade, dar ar trebui să plătim şi ceea ce nu consumăm.

Şi? Începe să accepte preţurile-spot, mult mai mici pentru o parte a cantităţilor pe care le exportă.