Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul francez, Élisabeth Borne, a condamnat violenţele care au însoţit protestele față de reforma pensiilor

Sindicatele susțin că la manifestațiile organizate în aproape 300 de localități au participat, ieri, 3,5 milioane de oameni, cifră contrazisă de numărătoarea Ministerului de Interne, care vorbește de 1,2 milioane.

Premierul francez, Élisabeth Borne, a condamnat violenţele care au însoţit protestele față de reforma pensiilor
Foto: https://www.facebook.com/profile.php?id=100058218664661

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 24 Martie 2023, 07:38

Premierul francez, Élisabeth Borne, a condamnat violenţele care au însoţit protestele de ieri îndreptate împotriva reformei pensiilor care majorează vârsta de pensionare cu doi ani, de la 62 la 64 de ani.

Ciocniri violente au fost raportate în mai multe oraşe, unde sute de mii de francezi au ieşit pe străzi pentru a cere retragerea legii adoptate recent.

Sindicatele susțin că la manifestațiile organizate în aproape 300 de localități au participat, ieri, 3,5 milioane de oameni, cifră contrazisă de numărătoarea Ministerului de Interne, care vorbește de 1,2 milioane.

Cele mai multe s-au desfășurat pașnic, însă în unele orașe și la Paris au avut loc incidente și pagube importante, mai ales după lăsarea serii, când indivizi violenți au pus stăpânire pe centrul orașului pentru a şasea noapte la rând.

Ministrul de Interne a declarat aseară că la originea acestor tulburări se află grupări de extremă stânga care vor să distrugă instituțiile statului și să ucidă polițiști.

150 de polițiști și jandarmi au fost răniți și sute de persoane violente au fost reținute.

Chiar dacă Guvernul spera că mișcarea socială va începe să scadă după aprobarea legii pensiilor în Parlament, mobilizarea puternică de ieri s-a dovedit prima consecință a evenimentelor politice din ultimele zile și mai ales a intervenției televizate de miercuri a președintelui Emmanuel Macron, care a stârnit multă înverșunare, în loc să calmeze situația.

Toți opozanții reformei pensiilor îl acuză că a mințit, că le-a înșelat încrederea, că tratează pe toată lumea cu dispreț și aroganță.

Sindicatele sunt hotărâte să încerce toate metodele legale pentru a anula legea pensiilor adoptată luni și, desigur, să continue protestele.

În weekend, fiecare va organiza acțiuni în orașul și regiunea sa, iar pentru marți, 28 martie, a fost lansat un nou apel la grevă și manifestații naționale.


Maia Sandu: Justiția, economia și securitatea, principalele priorități pentru R. Moldova
În lume 26 Noiembrie 2024, 13:30

Maia Sandu: Justiția, economia și securitatea, principalele priorități pentru R. Moldova

Președinta Maia Sandu a participat la a X-a ediție a Forumului privind Integrarea Europeană, care se desfășoară la Chișinău.

Maia Sandu: Justiția, economia și securitatea, principalele priorități pentru R. Moldova
Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe agenda PE
În lume 26 Noiembrie 2024, 13:27

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe agenda PE

Marți, eurodeputații discută sprijinul pentru Ucraina, bugetul Uniunii pentru 2025, iar spre seară va fi dezbătută și...

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe agenda PE
Trump anunță că va impune noi taxe vamale pentru China, Mexic și Canada
În lume 26 Noiembrie 2024, 11:17

Trump anunță că va impune noi taxe vamale pentru China, Mexic și Canada

Preşedintele american ales a spus că măsurile vor rămâne în vigoare până la eliminarea traficului de droguri, în special...

Trump anunță că va impune noi taxe vamale pentru China, Mexic și Canada
Ucraina anunţă că a doborât 76 de drone ruseşti, în urma unui atac masiv de drone lansat de Rusia
În lume 26 Noiembrie 2024, 10:10

Ucraina anunţă că a doborât 76 de drone ruseşti, în urma unui atac masiv de drone lansat de Rusia

Armata ucraineană a transmis marţi că a doborât 76 de drone dintr-un record de 188 de drone lansate de Rusia luni noaptea.

Ucraina anunţă că a doborât 76 de drone ruseşti, în urma unui atac masiv de drone lansat de Rusia
Israelul şi Hezbollah, posibil acord de încetare a focului
În lume 26 Noiembrie 2024, 07:51

Israelul şi Hezbollah, posibil acord de încetare a focului

Israelul şi gruparea libaneză Hezbollah sunt pe cale să încheie un acord de încetare a focului în Liban.

Israelul şi Hezbollah, posibil acord de încetare a focului
Bulgaria: Reorganizare a activității Poliției de Frontieră în contextul aderării la Schengen
În lume 26 Noiembrie 2024, 07:45

Bulgaria: Reorganizare a activității Poliției de Frontieră în contextul aderării la Schengen

Serviciile vamale ale Bulgariei și României elaborează un plan comun de relocare a Cântarelor pentru verificarea vehiculelor...

Bulgaria: Reorganizare a activității Poliției de Frontieră în contextul aderării la Schengen
La Strasbourg a început o nouă sesiune plenară a Parlamentului European
În lume 26 Noiembrie 2024, 07:35

La Strasbourg a început o nouă sesiune plenară a Parlamentului European

La Strasbourg a început plenara Parlamentului European care va da miercuri votul final pentru noua Comisie Europeană.

La Strasbourg a început o nouă sesiune plenară a Parlamentului European
Grecia: proiect de stocare submarină a dioxidului de carbon în largul insulei Thassos
În lume 25 Noiembrie 2024, 23:31

Grecia: proiect de stocare submarină a dioxidului de carbon în largul insulei Thassos

Investiţia, cu un impact regional important, face parte dintr-un plan strategic mai amplu, în care Franţa, Grecia şi Italia...

Grecia: proiect de stocare submarină a dioxidului de carbon în largul insulei Thassos