Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Plan pentru reducerea datoriei Statelor Unite

Preşedintele american Barack Obama intenţionează aplicarea unui plan prin care speră să reducă deficitul Statelor Unite cu 4.000 de miliarde de dolari în următorul deceniu.

Plan pentru reducerea datoriei Statelor Unite
Preşedintele Barack Obama. Foto: Reuters.

07 Iulie 2011, 17:57

Preşedintele american Barack Obama vrea să reducă datoria naţională cu 4.000 de miliarde de dolari în decursul unui deceniu.

Preşedintele SUA face presiuni pentru a ajunge la un acord mult mai drastic de reducere a datoriei SUA, care i-ar forţa pe membrii propriului partid, democraţii, să accepte schimbări majore în programe sociale ca Medicare, un program de asistenţă medicală pentru persoanele de peste 65 de ani şi, pentru prima oară, în programul Social Security, care se adresează, în general, celor dezavantajaţi.

Democraţii ar trebui să accepte toate acestea în schimbul potenţialului sprijin al republicanilor pentru creşterea taxelor pentru corporaţii şi pentru cei bogaţi.

Planul este parte a unor negocieri prin care preşedintele american speră să reducă deficitul cu 4.000 de miliarde de dolari în următorul deceniu.

Mişcarea marchează o schimbare majoră de politică socială a Casei Albe şi ar putea ridica un risc direct pentru democraţi, care au promis să apere beneficiile în domeniul îngrijirii sănătăţii şi sistemului de pensionare în lupta legislativă împotriva cheltuielilor guvernamentale.

Planul ar stabiliza capacitatea de a împrumuta a SUA şi ar îndepărta pericolul celor mai masive bombe bugetare care ar putea exploda.

Un acord ar reprezenta o mare victorie legislativă dar i-ar pune în acelaşi timp pe preşedintele Barack Obama şi liderii republicani în dificultate faţă de facţiuni majore ale propriilor lor partide.

Pentru că, în vreme ce democraţilor li se cere să taie cheltuielile în programe de securitate socială, republicaniii ar trebui să accepte, probabil, expirarea programului de reducere a taxelor pentru cei bogaţi, la sfârşitul anului viitor.

Administraţia vine cu argumentul că membrii Congresului ar obţine, astfel, o mare victorie pe care ar putea-o folosi în alegerile din 2012 în faţa electorilor.

Binele fiscal, "prioritar"

Binele fiscal ar trebui să depăşească suferinţele cu care ar veni un asemenea plan, spun unii democraţi.

Întâlnirea de joi dimineaţă de la Casa Albă cu liderii Congresului, o tentativă a preşedintelui Barack Obama de a depăşi impasul care a lovit convorbirile de reducere a datoriei în urmă cu două săptămâni este, spun analiştii, o oportunitate crucială pentru liderii ambelor partide de a arăta cât de departe sunt gata de a merge pentru a restrânge capacitatea guvernului de a împrumuta, în perspectiva termenului limită, 2 august, pentru a creşte plafonul datoriei.

Acesta a atins limita sa la mijlocul lunii mai.

Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner spune că în cazul în care membrii Congresului nu vor acţiona, guvernul american va trebui să facă faţă pentru prima oară în istoria SUA crizei datoriei suverane.

Între timp, profesori de drept şi senatori democraţi vorbesc despre o variantă prin care preşedintele ar putea pune capăt disputei privind ridicarea plafonului datoriei federale prin declararea neconstituţională a acesteia.

Suporterii unei asemenea eventualităţi invocă amendamentul 14 din Constituţie, care stipulează că "legalitatea datoriei publice a SUA …nu poate fi pusă sub semnul întrebării".

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
În lume 16 Martie 2026, 11:50

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone

Portul Fujairah, prin care se exportă aproximativ 1% din cererea globală de petrol, a fost lovit de drone iraniene.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 07:26

Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

NATO va avea un viitor "foarte rău", dacă ţările membre nu ajută SUA să securizeze strâmtoarea Ormuz, avertizează Trump.

Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Radio România

Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România

Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România

Ministrul Miruță, după avertismentul Iranului: Nu există un risc suplimentar pentru România
BIHOR: Familie cu 6 membri din Oradea, internată cu botulism

BIHOR: Familie cu 6 membri din Oradea, internată cu botulism

BIHOR: Familie cu 6 membri din Oradea, internată cu botulism
Simularea Evaluării Naționale: Aproape 12.000 de elevi au lipsit de la prima probă

Simularea Evaluării Naționale: Aproape 12.000 de elevi au lipsit de la prima probă

Simularea Evaluării Naționale: Aproape 12.000 de elevi au lipsit de la prima probă
CSM, aviz favorabil pentru candidatura lui Viorel Cerbu la funcţia de procuror-șef DNA

CSM, aviz favorabil pentru candidatura lui Viorel Cerbu la funcţia de procuror-șef DNA

CSM, aviz favorabil pentru candidatura lui Viorel Cerbu la funcţia de procuror-șef DNA