„Peste o sută de palestinieni” au murit în arest în Israel
O organizaţie israeliană pentru drepturile omului a descris „un tipar sistematic de violenţă severă” existent în locurile de detenție israeliene.
Articol de RADOR, 17 Noiembrie 2025, 16:43
O organizaţie israeliană pentru drepturile omului afirmă că peste 100 de palestinieni au murit în arest în Israel, de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.
Conform unui raport al organizaţiei Physicians for Human Rights (PHR) citat de BBC, peste jumătate dintre decese s-au înregistrat în rândul persoanelor arestate de armată, în timp ce restul deceselor au avut loc în închisori civile.
PHR descrie „un tipar sistematic de violenţă severă”.
Un purtător de cuvânt al Serviciului Penitenciarelor din Israel a insistat că acesta îşi desfăşoară activitatea "în limitele legii".
Armata israeliană a afirmat că toate acuzaţiile de abuz sunt anchetate.












