Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parlamentul ungar votează luni noua Constituție

Parlamentul ungar votează luni noua Constituţie, elaborată la iniţiativa partidului conservator al premierului Viktor Orban. La Budapesta a fost organizată o manifestaţie împotriva proiectului.

Parlamentul ungar votează luni noua Constituție
Premierul ungar, Viktor Orban. Foto: Agerpres

Articol de Emil Groza, corespondent RRA în Ungaria, 17 Aprilie 2011, 20:12

Legislativul de la Budapesta votează luni proiectul noii Constituții.

Una dintre modificările aduse Constituţiei limitează atribuţiile Curţii Constituţionale.

Potrivit proiectului, Curtea nu va mai putea decide pe viitor în privinţa chestiunilor privind bugetul decât în anumite condiţii.

Astfel, Curtea Constituţională va putea controla şi anula legi referitoare la buget sau taxe numai în cazul în care prevederile acestora aduc atingere demnităţii oamenilor, dreptului la protecţia datelor personale, libertăţii gândirii, conştiinţei şi religiei sau drepturilor aferente cetăţeniei ungare.

Proteste la Budapesta faţă de noua Constituţie

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă, la Budapesta, împotriva viitoarei Constituţii ungare, elaborată la iniţiativa partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban şi care urmează să fie adoptată luni în Parlament.

Contestatarii spun că aceasta încalcă libertăţile fundamentale, este discriminatorie şi antidemocratică.

Manifestaţia a fost anunţată în semn de protest faţă de proiectul noii Constituţii de Carta Democratică Ungară, organizaţie înfiinţată la iniţiativa fostului premier socialist, Ferenc Gyurcsany.

Oamenii adunaţi în centrul Budapestei au ascultat discursuri, prin care a fost criticat guvernul condus de Viktor Orban şi proiectul viitoarei Constituţii, elaborat de partidul de guvernământ Fidesz.

În discursul său, Ferenc Gyurcsany a afirmat că actualul premier a trădat republica, că a călcat în picioare libertatea presei, că foloseşte o parte a procurorilor în scopuri politice, că intimidează instanţele şi că izolează Ungaria de Europa.

Partidul Fidesz "câştigă alegerile locale" din Ungaria
În lume 04 Octombrie 2010, 08:10

Partidul Fidesz "câştigă alegerile locale" din Ungaria

Potrivit rezultatelor parţiale, formaţiunea condusă de premierul Viktor Orban are acum majoritatea în toate cele 19 consilii...

Partidul Fidesz "câştigă alegerile locale" din Ungaria
O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
În lume 14 Martie 2026, 16:11

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova

Incidentul s-a produs în regiunea Cimișlia, din sudul Republicii Moldova.

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
În lume 14 Martie 2026, 16:04

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine

Iranul amenință infrastructura energetică din statele Golfului după atacurile asupra Insulei Kharg, în timp ce Hamas îi cere...

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
În lume 14 Martie 2026, 11:07

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu

Escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran aduce noi amenințări asupra infrastructurii energetice din Golf, după...

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
În lume 14 Martie 2026, 03:15

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

O baterie de rachete Patriot a fost desfăşurată de armata elenă pentru a proteja o parte importantă a spaţiului aerian bulgar...

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
În lume 13 Martie 2026, 23:55

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran

În Serbia, guvernul a decis să micşoreze accizele cu 20% la benzină şi la motorină, după ce a interzis exportul de petrol şi...

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
În lume 13 Martie 2026, 23:47

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv

Astăzi au fost proteste ale agricultorilor spanioli care cer măsuri urgente de limitare a creşterii preţurilor la combustibil.

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună
În lume 13 Martie 2026, 23:17

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Este o iniţiativă menită să refacă relaţiile care s-au degradat după Brexit, privind securitatea economică şi energetică.

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Radio România

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum
Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump
A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice

A murit Jürgen Habermas, filosoful care a modelat conștiința Germaniei postbelice
CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini

CARAȘ-SEVERIN: Cercetări pentru fals intelectual într-un caz de export intracomunitar de câini