Palatul prezidenţial din Cairo, apărat cu tancuri

La aproape doi ani de la evenimentele intrate în istorie sub titlul Primâvara arabă, Palatul prezidenţial din Cairo este din nou înconjurat de tancuri

Armata este chemată acum să-l protejeze pe noul preşedinte, Mohamed Morsi, de protestele contestatarilor într-o situaţie oarecum similară celei din 2011, când în fruntea ţării se afla Hosni Mubarak.

Principalul motiv al protestelor este adoptarea prin referendum a noii Constituţii, opoziţia reclamând că proiectul nu a fost dezbătut cu adevărat, că preşedintele are tendinţe editoriale şi că deturnează revoluţia egipteană de la ideea de sistem democratic.

Mii de oameni s-au îndreptat şi în cursul serii de vineri spre Palatul prezidenţial, reatează agenţiile de presă, opoziţia respingând dialogul propus de preşedinte până când acesta nu renunţă la extinderea puterilor şi nu amână referendumul asupra Legii fundamentale.

La peste un an de la revoltele care au dus la căderea de la putere a preşeduntekui Hosni Mubarak, Egiptul pare împârţit în două: tabăra secularistă şi tabăra favorabilă preşedintelui de sorginte islamistă.

Protestele egiptenilor faţă de aşa - numita declaraţie constituţională a preşedintelui, prin care acesta îşi extinde controlul asupra justiţiei, nu au putut fi calmate de invitaţia la dialog, adresată de Mohamed Morsi forţelor politice din opoziţie.

Actualul proiect de constituţie, acuză criticii, nu acordă suficiente libertăţi religioase şi de exprimare şi nici drepturi egale femeilor.

La această poziţie s-a raliat până şi Partidul Liberal, care în utltima perioadă intrase într-un fel de alianţă neoficială sau cel puţin colabora cu Partidul Fraţilor Musulmani, atitudine, de altfel, criticată inclusiv din interiorul formaţiunii liberale de membrii ca Makram Ebeid.

Liberalul a explicat că Fraţii Musulmani nu au asimilat comportamentul politic specific unei democraţii. Fraţii Musulmani şi-au tot schimbat pielea, aparenţele.

Dacă te uiţi mai atent la ei îţi dai seasma că este vorba despre o mişcare religioasă care vrea un stat religios şi care nu acceptă opinii diferite de ale lor.

Dacă din exterior, presedintele egiptean Mohamed morsi nua fost taxat prea dur pentru ceea ce în ţară este perceput ca un derapaj de la democraţie, în Egipt, inclusiv consilierii săi şi-au dat demisia din cauza decretului pin care îşi extinde puterile.

Opozanţi ai preşedintelui îl acuză chiar pe Morsi că a îngăduit sau ca a trimis chiar el Fraţii Musulmani împotriva manifestanţilor pentru a-i descuraja de la alte proteste.

Criza politică din ţară poate şubrezi inclusiv poziţia de mediator în regiune a lui Morsi.

După ce recent fusese întârită de rolul jucat în obţinerea unei încetări a focului între Israel şi Hamas.

După ce a devenit preşedinte, Morsi a făcut o serie de vizite strategice din China în Europa şi până in Iran, în încercarea de a reafirma poziţia diplomatică unică pe care o are Egiptul în regiune.

Egiptul are relaţii consfinţite prin tratate cu Statele Unite şi Israel.

Primeşte ajutor financiar de la Uniunea Europeană.

În acelaşi timp, noul său preşedinte provine din rândurile unei mişcări islamiste sunite, dar care discută cu Iranul şiit şi chiar face declaraţii critice tocmai la Teheran la adresa Siriei lui Bashar al-Assad, aliata Iranului.

Toate aceste, la prima vedere, contradicii pot oferi Egiptului o poziţie unică de negociere diplomatică într-o regune marcat de conflicte deschise sau în fierbere, o regiune în care în ultima vreme Turcia părea să se afirme sau măcar să îşi afirme singură pretenţia la rolul de putere regională, cu capacitate de negociere nu numai în zonă, dar şi între Orient şi Occident.

Însă, Turcia lui Erdogan, aflată deja în opoziţie deschisă la Siria lui Bashar al-Assad şi în contradicţie cu aliatul Rusia pe acest subioect, dar şi în plină răcire a relaţiilor cu Israelul, cu nemulţumiri în relaţia cu Uniunea Europeană, care vin din satutuul etern candidat, această Turcie nu părea că reuşeşte să-şi atingă scopul de a deveni mediatorul regional care poate fi dintr-o poziţie mult mai bună Egiptul.

Râmâne de văzut însă dacă Ankara se va folosi de slăbiciunea de acum a Egiptului, în criză politică internă şi cu un preşedinte contestat şi acuzat de tendinţe dictatoriale.